Umerii Pietrei Craiului

Doream tare demult să urc peste Umerii Pietrei Craiului, însă am avut mereu o strângere de inimă: dacă mă depăşeşte traseul? Am început să mă documentez temeinic, am întrebat în stânga şi-n dreapta şi am decis până la urmă că ne-om descurca cumva dacă nu alegem varianta grea de din porţiunea inferioară – cea a hornului premierei, care dă gradul de 2B, dar e şi cel mai puţin descrisă. Plec din Bucureşti cu Cosmina şi ne întâlnim cu Geo dincolo de Plaiul Foii (850 m), pentru ca la ora 8:30 să pornim pe banda roşie ce urcă domol de-a lungul Pârâului Bârsa Tămaşului. Creştem ritmul pe Valea Şpirlea Tămaşului ce se cambrează printre Muchia Vlăduşca şi Muchia Şpirlea, trecem de Şipotul Şpirlea şi Refugiul Şpirlea (1440 m), iar un ultim urcuş mai susţinut de duce sub pereţii Craiului. Poteca se domoleşte şi capătă aspectul accidentat specific locului, iar noi o urmăm până în Şaua Tămăşelului (1540 m). Aici suntem fix sub Umerii Pietrei Craiului, aşa că ne echipăm şi ne îmbrăcăm gros căci, în ciuda prognozei unei zile frumoase, ne cam spulberă vântul, iar soarele nu dă semne să ne mângâie prea curând.

La ora 11 punem piciorul în accesul din Bârsa Tămaşului în Traseul Umerilor (numit şi Traseul Dunăreanu); aşa cum am mai spus, nu mergem prin hornul prin care s-a realizat premiera în 1939, prin urmare dificultatea turei noastre nu va depăşi 1B. Pornim printr-un vâlcel înconjurat de amfiteatrul larg al crestelor impunătoare. Urcăm pe partea stângă a Umărului de Jos prin talvegul atât de înclinat încât abia ţine grohotişul instabil, desfăşurat între pragurile cu prize bune ce fac căţărarea frumoasă. Urmăm o potecă firavă spre dreapta chiar pe la baza peretelui şi continuăm prin urcuşul unei zone friabile; fetele avertizează asupra unor „felii” ce stau să se desprindă, dar eu văd nişte „franzele” întregi. Acesta se termină în şaua înierbată de la confluenţa cu Vâlcelul Umerilor, unde întâlnim şi celelalte două variante de acces. Acestea încep dincolo de intrarea în varianta aleasă de noi: hornul premierei (cel din dreapta peretelui stâncos pe sub care trece poteca marcată), respectiv faţa sudică a Umerilor, ce ţine de bazinul Văii Tămăşel.

De acum înaintăm pe Vâlcelul Umerilor, presărat cu săritori uşor abordabile şi grohotiş cu surprize. Ajungem la prispa înierbată de La Pridvor (1820 m) la ora 12:30, şi profităm de belvederea oferită de acesta spre stânga; vizavi de el, după urcuşul unui mic horn, avem parte de o altă largă panoramă largă în dreapta, cu detalii din zona Poienii Închise şi a Amfiteatrului Acelor. Ceva mai sus, întâlnim un afluent venit din stânga ce formează o variantă a traseului prin locul numit Coroana; noi ţinem însă dreapta, părăsim scocul vâlcelului transformat în faţă verticală şi urmăm un mic horn îngust, înclinat şi cu sol instabil. La capătul lui, acolo unde se deschide scocul, poposim pe o platformă cu o nouă belvedere spre sud. Aici este punctul de maximă „dificultate” a turei, pentru că nu ne este clar pe unde să continuăm, iar ceea ce am găsit în descrieri ori nu ne clar, ori nu ne încântă. Până la urmă, Geo se prinde de muchia dintre talveg şi prima fisură pronunţată din dreapta lui în ideea că, fiind mai înaltă, ar putea vedea mai bine ce e pe-acolo. Surpriză, însă: deşi pare foarte aeriană, muchia prezintă nişte prize excelente şi se escaladează direct. Deasupra ei, panta se îmblânzeşte şi ne scoate pe iarba Brâului de Jos, pe care îl urcăm spre stânga până în şaua unde iese varianta lăsată mai devreme în urmă.

De la Coroană, urmăm hornul desfăşurat chiar pe stânga crestei; mergem pe firul lui sau pe feţele de iarba din stânga, acolo unde acesta devine prea îngust sau surplombat. Hornul se sfârşeşte în poteca lată, tivită cu jnepeni, a Brâului de Mijloc (1920 m). Este ora 13:30 şi luăm pauză de masă sub Umărul de Mijloc, în cel mai ferit loc pe care-l putem găsi în calea vântului ce nu pare a se potoli. Umărul de Mijloc este de fapt muchia ce leagă Brâul de Mijloc şi Brâul de Sus, iar accesul se face prin stânga, după cum arată şi o momâie printre jepi. Pentru a-l depăşi, ţinem stânga crestei peste bolovanii mari ai „acoperişul de colibă” menţionat de Emilian Cristea, apoi chiar muchia pe care se înaintează uşor. La final înotăm puţin prin jnepeni şi culegem afinele de sub Brâul de Sus. Deasupra noastră apare semeţ Umărul de Sus, un perete spălat a cărui căţărare frontală este imposibilă.

O variantă de continuare spre creastă începe cu o coborâre spre dreapta, traversează talvegul Văii Tămăşelului şi urcă o succesiune de scocuri pentru a ieşi mult spre sud. Noi vrem să ne retragem pe La Lanţuri, aşa că alegem cărarea clară Brâului de Sus până la primul horn cu linie evidentă, unde în sfârşit ne mai încălzeşte soarele, iar urcuşul scurt ce alternează lespezi cu prize bune şi grohotiş instabil se finalizează în creastă. La ora 14:30 terminăm această versiune a Traseului Umerilor: antrenantă, extrem de frumoasă şi mult mai uşoară decât mă (ne) aşteptam. În afară de căşti, n-am folosit nimic din echipamentul tehnic. Cu excepţia locului descris mai sus, este mereu evident pe unde trebuie să mergi, stâncile sunt extrem de ofertante în prize, iar căţărarea e tare frumoasă. Singurul aspect neplăcut – şi omniprezent – e terenul imprevizibil; orice bolovan pe care pui piciorul şi orice priză pe care o încarci trebuie verificate temeinic. Mi-ar plăcea tare mult să revin şi să încerc alternativele: accesul din Valea Tămaşulu, afluentul de la Coroană, ieşirea în creastă prin Valea Tămăşelului; nu mint, mi-ar plăcea tare mult şi intrarea prin horn, însă acolo aş prefera să merg cu cineva care a mai fost şi nu bazându-mă doar pe descrierile extrem de succinte şi vagi.

De acum urmăm punctul roşu de pe Creasta Pietrei Craiului, trecem de Vârful Colţii Grindului (2197 m) şi chiar înainte de Şaua Grind (2215 m) începem coborârea prin clasicul traseu La Lanţuri (sau Drumul lui Deubel), însoţite de bandă roşie. Pe cât de plăcută este această rută în urcare, pe atât o detest la vale, însă e cea mai scurtă variantă de retragere din mijlocul crestei. Trecem de succesiunea de săritori, cabluri şi grohotiş până La Zăplaz, apoi ajungem repede la Refugiul Şpirlea. Nici acum nu oprim, ci preferăm să grăbim pasul pe unde am venit de dimineaţă, pentru a ajunge în Plaiul Foii la ora 19:30, însoţite de ultimele gene de lumină.

Fotografii

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to Umerii Pietrei Craiului

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.