Cândva, când totul va fi-n somn,
Atunci lumina mea din viaţă
Va fi şi-a ta, dar tu-i fii mort,
Iar inima fi-va-ţi de gheaţă.
Cândva, când bolta-ar fi apus,
Atunci steaua-mi ce-o cădea
Va fi şi-a ta, dar tu-i fii dus,
Iar ochii-ţi beznă vor vedea.
Cândva, când fluviul s-ar fi-ntins,
Atunci algele-mi de foc
Te-or îmbrăca, dar tu-i fii stins,
Iar timpu-ţi vid va sta în loc.
Cândva, când aerul va plânge,
Atunci inima ce mi-e chilie
Va fi şi-a ta, dar tu-i fii-n sânge,
Iar glasul tău, mut pe vecie.
Cândva, când munţii văi vor fi,
Atunci suflul meu din vine
Va fi şi-al tău, dat tu-i dormi
Uitat fiind chiar şi de tine.
Cândva, când spiritul din visuri
Va fi pierdut de mine-n şoapte,
Atunci memoria-ţi în stihuri
Va bântui noapte de noapte.
(revizuire a variantei din vol. Zăpadă şi granit, Editura Macarie, 2001)
Însemnări 