De-ai fi

Toamnă. Inevitabil, ireparabil, din nou toamnă. Nu mai e nici atât de devreme, dar nici pe cât mi-aş dori de târziu. Şi o nedesluşită suferinţă. La fel ca atunci, cândva, acel cândva care a trecut demult şi e încă aici. O durere corcită. Ce revine cu fiecare toamnă veştedă, să-mi pătrundă în suflet adânc, neştiut şi difuz, dar în fiecare cotlon. Precum nervurile unei frunze, sau sporii unei ciuperci, sau smârcurile ploilor, sau crăpăturile tulpinii uscate.

Nenumita absenţă. Dar vie şi zbătută, o aripă de insectă peste amintirea mea. Amintirea ta. Un brad, un munte, un izvor, un vârtej, un drog, un fum. O absenţă. O neuitare. Final în lipsă, deci fără încheiere. Departe, atât de departe, sus sau jos, dar mereu opus, în contratimp, păstrând însă reflexiile unui univers ce s-a rotit cândva în noi.

Unde eşti? Mai eşti? Eşti?

Dacă, măcar o dată, doar o dovadă, fără iluzie şi fără memorie… dacă, de-ai fi… De n-aş mai fi nici eu.

Fotografii

(12 nov 2017)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.