Acest trup (Anatomie poetică)

Acest trup nu are nimic senzual sau erotic în el. Este în schimb o frumoasă grupare de oase şi muşchi întinsă în micul meu cabinet. Acest trup este ceva greu de găsit: armonie. Priveşte cum fiecare parte a sa îşi are proporţia bine definită, cum se integrează perfect cu vecinele sale şi cum funcţionează fără greş, eficient, la fix, iniginereşte. Atât de multă lume vede într-un trup gol fie ceva vulgar, fie un stimulent al celor mai primitive instincte. Oare câţi vor putea vedea în acest trup ceea ce văd eu: nimic obscen, nimic sexual, ci doar o splendidă minune a naturii?

Pielea măslinie se întinde, netedă şi fină, din vârful degetelor de la picioare până în creştetul capului. Asemeni unei haine mulate, ude şi elastice, ea este frontiera dintre trup şi restul, ea este interfaţa care-i înveleşte misterul structurii şi îl îmbracă strâns şi protector. Pielea este ceea ce văd la suprafaţa acestui trup, primul lucru pe care-l simt şi primul strat al întregului.

Sub piele joacă şi freamătă muşchii, bine conturaţi, tineri şi puternici. A observat oare cineva cât de sublimă este linia curbă a unei gambe cambrate? Mereu m-a mirat modul în care acest mic şi puternic muşchi se profilează pe relieful piciorului şi impune, parţial, mişcarea şi efortul. A observat oare cineva frumuseţea muşchilor intercostali când sunt dureros de încordaţi? Gazde ale celor mai infernale crampe, tot ei sunt responsabili pentru cele mai graţioase mişcări.

Pe şi printre muşchi se întind tendoanele şi ligamentele. Odată cu ţesutul muscular, ele se încordează şi se relaxează, se tensionează ca o coardă de arc şi se înmoaie după lansarea săgeţii. Trei îmi plac în mod special. Durerosul tendon al lui Ahile dă forma gleznei, la fel de întins ca un arcuş sau flexându-se concav, în interior. Urmează perechea din faţa şi din spatele genunchiului, ambele piese de rezistenţă la efort, lucrând în contratimp şi atenuând fiecare şoc. Cel mai interesant este însă tendonul care se profilează când trupul întinde şi întoarce gâtul: lung şi drept, tensionat precum corzile unui pian, prins bine de la punctul de întâlnire al claviculelor, traversând oblic grumazul şi urcând în craniu, până sub ureche.

De sub muşchi se întrevăd părţi ale oaselor. Tot ce înseamnă bază de susţinere e aici: rotundele oase ale gleznei, genunchiului sau şoldului, tăişul în valuri al coloanei vertebrale, delicateţea falangelor. Carpienele sunt asemena unui evantai, iar omoplaţii aduc cu forma scoicilor deschise, dar printre cele mai fascinante structuri îmi pare clavicula. Un arc delicat întins între umăr şi partea superioară a sternului, un os aparent fragil, dar căruia prin atingere îi simţi forţa şi stabilitatea. Am lăsat la urmă oasele care oferă o parte din personalitate: oasele feţei. Pentru a vedea dincolo de piele şi muşchi, trebuie să te comporţi asemeni unui orb: iei faţa în mâini şi pipăi cu buricele degetelor fiecare denivelare. Acest trup are un schelet facial simetric şi regulat, delicat, fără nimic grosier în el, dar totuşi bine definit, hotărât. Acest trup are, cel puţin parţial, personalitate.

Între oase stau cuminţi şi discrete încheieturile, puncte de inflexiune ale graficului acestui trup, de multe ori uitându-li-se importanţa. Glezna, genunchiul, şoldul, umărul, cotul, articulaţiile intervertebrale şi ale coastelor sunt vitale pentru susţinere şi mobilitate, dar interesul meu este stârnit de încheietura delicată a mâinii, subţire cât să o prinzi între degetul mare şi arătător, acea poignet cu multe grade de libertate şi putere nebănuită, pe care se zbate pulsul prin artere vineţii. O altă articulaţie intresantă, dar mai mult la atingere decât la vedere, este cea a mandibulei. Pe lângă forţa şi presiunea extraordinare de care este capabilă, împreună cu muşchii aferenţi, trebuie să pui degetele pe acel colţ al feţei pentru a simţi mişcarea complexă necesară pentru o închidere sau o deschidere – os peste os, zgârci peste zgârci, schimbare de fizionomie.

Acest trup are urechi, iar cartilagiile lor sunt munţi şi văi cu un aspect ciudat dacă o gândeşti la rece; obişnuinţa de a ne vedea în oglindă ne face să nu mai vedem acest lucru, dar pavilionul fiecărei urechi este altfel, fiecare cu ciudăţenia lui. Acest trup are şi ochi; chiar dacă mulţi spun că sunt fereastra către suflet şi sunt fascinaţi de culoarea lor, eu îi prefer clipind sau stând închişi, când forma pleoapelor se conturează mult mai bine – fâşii de tegument, subţiri aproape cât aripile de liliac, ce reuşesc să aducă odihna unui trup obosit, unei minţi obosite.

Acest trup are artere ce pulsează şi vene ce erup, iar când stă întins aproape că vezi coastele tresărind sub bătaia tobei. Tot atunci vezi cel mai bine sternul ridicându-se şi coborând, într-o cadenţă liniştită, fără grabă, fără agitaţie. Acest trup este acum acoperit de pace, netulburat de alte priviri iscoditoare decât a mea, care nu-i altfel decât observativă – se minunează, dar nu judecă.

Acest trup este tânăr, viu, proporţionat, armonios, energic; acest trup este lecţia ideală de anatomie poetică, uşor rece, uşor contemplativă şi fără nici un patos. În acest trup sălăşluieşte însă un suflet şi sufletul este cel care transpiră tot acel erotism, toată acea senzualitate pe care o evităm de la începutul lecţiei. Sufletul este componenta sexuală a trupului; fără el avem un nud perfect pe care să predăm lecţia perfectă de anatomie.

(25 aug 2008)

One Response to Acest trup (Anatomie poetică)

  1. ionel says:

    interesant

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s