26 noiembrie 2006

Stau de câteva ore în faţa foii de hârtie şi nu ştiu ce aş putea scrie mai mult decât data… Să scriu ce simt, de parcă aş mai simţi ceva. Aş înşira despre cât de întunecată este toamna, despre cât de cenuşiu este cerul, despre cum văd natura murind în jurul meu şi viaţa înăuntrul meu. Să scriu despre sentimentul de gol perfid din suflet şi despre cum mă doare fruntea de lacrimi care nu vor să curgă. Să scriu despre cum nu reuşesc să mă conving să nu mai trăiesc în trecut, să păstrez tot ce a fost într-un ungher al minţii ca pe un album de fotografii prăfuit pe care-l răsfoiesc dor din când în când, detaşată şi zâmbind indulgent, în timp ce mă concentrez asupra prezentului şi realităţii. Dar… realitatea este că tu nu mai eşti, iar prezentul e urletul unei vieţi aruncate la gunoi…. revin.

Fără tine… da, fără tine pentru prima dată… Liberă? Aşa ar trebui, dar nu, nu liberă, doar îngrozitor de singură. S-a terminat, definitiv, fără scăpare, fără ţipete, fără lacrimi, fără reproşuri sau regrete rostite, fără nimic. Am spus tot ce-am putut spune, tu n-ai spus nimic, doar ai dat aprobator din cap. Fără tine… oare voi putea conştientiza această stare şi voi putea păşi la drum cu ea în suflet şi-n minte? Îţi voi spune curând… revin.

Să te strig? Nu am putere. Să te rog în şoaptă să mă asculţi? Nu are sens. Să mă zbat, să mă lupt, să muşc şi să zgârii? Am obosit. Dar măcar lasă-mă să te iert; apoi ucide-mă ca să pot să te uit… revin.

(26 nov 2006)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s