– sonet –
Să-mi spui când sângele de foc ieşi-va din mormânt
Şi jalea ta va creşte mai cruntă şi mai mare;
Să-mi spui când ochi-ţi stinşi vor mai căta-nspre zare,
Căci în tăcerea goală eu nu pot să mai cânt.
Tu spune-mi dac-amarul din inimă-i mai sfânt
Decât o fericire pierdută-n depărtare,
Zi-mi dacă ai muri din prea multă-ntristare;
Nu vreau s-ascult uitarea strigând de sub pământ.
Dacă aş şti că totul n-a fost decât un tunet,
Mi-aş arunca ispita să putrezească-n doliu
Şi toată amintirea s-ar pierde ca o umbră;
Dar ştiu c-a fost furtună în trupuri şi în cuget
Şi nu pot ca-n ascuns să-ţi pun pe piept linţoliu;
Spune-mi acum iubirea, apoi tăcerea sumbră!
(revizuire a variantei din vol. Zăpadă şi granit, Editura Macarie, 2001)
Însemnări 