Încă un an

A trecut, încă unul, ca şi cum n-ar fi venit niciodată. Încă un an mort şi îngropat. Încă o revoluţie solară în care nu m-am regăsit, aşa cum n-o mai fac de ceva timp. Un an fără sens, un om fără menire. Şi cu fiecare astfel de trecere mă tem tot mai mult că se va croniciza şi voi ajunge să îndrăgesc lipsa de sen şi solitudinea în aceeaşi măsură în care le detest. Le voi urî, dar le voi ţine aproape ca pe acel uni loc familiar. Spaţiul personal al dezolării.

În cea mai scurtă zi a anului caut lumina, dar în jurul meu e mai întuneric ca niciodată. Şi nu-s doar ceţurile umede ce se preling pe bulevardele unui oraş amorţit, ci acel cenuşiu cu nenumărate nuanţe – una potrivită pentru fiecare cotlon al sufletului. Caut deci lumina şi când cred că o găsesc îmi dau seama că întunericul este chiar mai dens ca înainte. Probabil de aceea plonjez – fluture năuc direct în flacără. N-aş şti altceva în fuga disperată de noaptea eternă.

Căci a mai trecut un an de noapte a trăirilor – de fapt o înşiruire de nopţi pustii, cu aşternuturi reci şi vise tulburătoare, uneori coşmaruri, alteori răscoliri ale unor amintiri frumoase, dar devenite chin. Ultimul, chiar azi-noapte, când a venit peste mine în cadă să mă roage să-l ajut cu tratamentul unui prieten, eu l-am întrebat de ce a intrat într-o casă în care ştie că nu mai e binevenit, iar el a vrut să mă ia în braţe să mă alinte şi să mă îmbuneze. Dar cum să ştie că existat un moment când a ucis în mine toate speranţele, emoţiile, dorinţele şi dragostea de care eram capabilă? A trecut atâta timp de atunci, an frust peste an frust, în care echilibrul de care eram cândva aşa de mândră s-a spart, s-a refăcut fragil, s-a spart din nou şi s-a transformat într-o umbră precară a ceea ce era cândva. Măştile au picat, cenzura s-a dus, responsabilitatea a dus subconştientul la psiholog – în zadar, din păcate.

Mi-e dor de mine, cea care eram cândva. Sufletul care nu plângea pentru că se simţea singur şi însingurat într-o sâmbătă seara. Omul care nu îşi vedea inutilă şi futilă orice acţiune, orice aventură, orice mică plăcere, orice zi scursă în noapte. Şi mi-e teamă de viitorul pustiu pe care-l întrezăresc, cu prieteni tot mai distanţi, o mamă tot mai în vârstă, fără legături trainice cu semenii din jur. Pragmaticul din mine spune să pun bani de-o parte pentru azil, căci măcar acolo voi avea companie. Scepticul zice să nu-mi fac griji, oricum nu voi ajunge acolo. Visătorul caută scenariile ideale în care totul se va aşeza, cam ca pentru câştigătorul la loto care n-a jucat de fapt niciodată. Realistul priveşte în jur, vede o sticlă goală, o casă goală, un suflet gol ce pune globuri pe o coroniţă de brad. Mi-e dor de cum eram cândva şi mi-e teamă de ceea ce devin, an cu an.

(21 dec 2019)

1 Response to Încă un an

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.