Arsuri sufleteşti – Fragmentul 6: Şobolanul de la ţară

Fragmentul 6: Şobolanul de la ţară

Irina avea vreo 9 sau 10 ani şi petrecea un weekend de iarnă la ţară. Prin uşa întredeschisă a unei magazii a observat o „blăniţă” care respiră şi, curioasă, a reuşit să vadă că era un şobolan adormit. Fără să se gândească prea mult, a luat un ziar, l-a prins de coadă şi a mers să îl arate părinţilor. Mama Irinei a urlat la ea că ce-a adus acolo, iar tatăl i l-a luat, l-a pus jos şi i-a zdrobit capul cu un bolovan.

Un vecin aflat în vizită a început să-i explice că a avut noroc că cel mai probabil era bolnav, altfel s-ar fi ridicat pe coadă în sus şi ar fi muşcat-o. Dar tot ce ajungea la Irina era sângele roşu de pe zăpadă. Şi sentimentul de vină că ea scosese şobolanul din ascunzătoare, crezând că face un bine că nu va roade penele din magazie.

Dincolo de retrăirea tristeţii, supărării şi furiei, când rememorează cele întâmplate Irina simte acum gustul amar al lehamitei. Acele sentimente „tari” au luat atunci prim-planul, dar altele mult mai durabile s-au infiltrat în subconştient. Şi-a dat seama că faptele sale pot avea cu totul alte urmări decât şi-ar închipui şi că trebuie să aibă mai multă grijă ce şi cui arată, destăinuie, încredinţează.

Indiferent de vârstă, comportamentul adultului este intens marcat de experienţa copilăriei. Mai ales în momentele critice, cel care preia controlul este „copilul interior” cu ale sale spaime şi euforii. Dar, în primul rând, cu ale sale traume. În cazul fericit, un adult conştient de acestea vede când se face tranziţia şi alege să ia seama la mesajele primite, dar nu lasă copilul să acapareze frâiele, ci acţionează în virtutea autocontrolului şi încrederii în sine. În cazul nefericit, adultul se metamorfozează în copilul pe care încearcă atât de intens să-l reprime încât nu se mai recunoaşte şi intră într-un cerc vicios. Ce e mai grav? Faptul că te îngrozeşte ceva? Sau faptul că, îngrozit fiind, nu te mai regăseşti, oglinda emoţională îţi prezintă un străin, nu mai ai control asupra propriilor trăiri şi gânduri, iar asta te îngrozeşte şi mai tare? Iată efectul bulgărelui de zăpadă. Soluţia, spun specialiştii – fie ei psihologi sau duhovnici, este dezgroparea acelor traume băgate sub preş, retrăirea lor prin prezenţă conştientă şi, foarte important, iertarea. Iertarea celor ce au provocat, voit sau nevoit, acele arsuri sufleteşti şi, în primul rând, iertarea de sine. Am cules câteva astfel de episoade povestite de oameni care, în copilărie, au suferit răni cu efect de amprentă şi care acum încearcă să le vindece. Orice asemănare cu personaje şi fapte reale este pur neîntâmplătoare, dar redactarea poartă viciul prelucrării artistice.

(20 nov 2018)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.