Te iert pentru că ai îndrăznit să crezi că poţi fi văzută şi dorită.
Te iert pentru că ai tânjit după ceva ce nu putea fi cu adevărat al tău.
Te iert pentru că ai ales să suprimi acele strigăte, deşi se îngemănau în ele vocea instinctului şi a raţiunii.
Te iert pentru că te-ai temut şi te-ai îngrijorat pentru alţii mai mult decât pentru tine.
Te iert pentru că în loc să lupţi, ai fugit a renunţare.
Te iert pentru că în loc să fugi, ai luptat un război absurd, care nici măcar nu era al tău.
Te iert pentru că te-ai coborât mai multe trepte întru a fi mai prejos decât cei ce se simţeau inferiori.
Te iert pentru că ai ignorat toate fanioanele cu cap de mort.
Te iert pentru orgoliul nemăsurat de care ai dat dovadă când ai contemplat viitoare suferinţă şi i-ai râs batjocoritor în faţă.
Te iert pentru că ai visat atunci când trebuia să înfrunţi realitatea.
Te iert pentru că ai fost prea egoistă pentru a vedea frământările din jur.
Te iert pentru că ai vorbit când mai bine ţi-ai fi ţinut gura.
Te iert pentru că te-ai expus, te-ai deschis şi ţi-ai încredinţat sufletul, deşi nimeni nu ceruse asta.
Te iert pentru că ai atins cel mai denigrator stadiu al umilinţei, pentru că ţi-ai lăsat rănile neacoperite şi lacrimile nestăvilite.
Te iert pentru că ţi-ai făcut ţie rău cu bună ştiinţă, sperând greşit că măcar celuilalt îi va fi bine.
Te iert pentru fiecare compromis neştiut şi pentru fiecare dovadă de sarcasm nerostită.
Te iert atât pentru grabă, cât şi pentru tăgadă.
Te iert că ai vrut să fii surdă.
Te iert pentru că ţi-ai căutat încontinuu vini, neajunsuri, traume şi eşecuri.
Te iert pentru că ţi-ai uitat vârsta, de parcă ai fi fost la jumătatea ei.
Te iert pentru că ţi-ai căutat refugii, ancore şi reflexii în afara ta, pe un sol atât de sterp.
Te iert pentru că ai oferit mai mult decât îţi permitea decenţa şi simţul de autoconservare.
Te iert pentru că ai văzut încă de la început prăpastia, dar ai alergat bezmetică spre ea.
Te iert, te accept şi sper să învăţ de la tine. Vreau să te am din nou aproape, să nu te uit o clipă şi să-mi aminteşti permanent, fără durere, că anumite lucruri nu sunt pentru mine. Vreau să te las acolo, la vârsta de treizeci şi trei de ani, ca pe-o oglindă deformată a realităţii.
Şi te rog, cea de atunci zdrobită şi lipsită de identitate, iartă-mă şi tu pentru că n-am ştiut cum să te apăr nedându-ţi viaţă. Rămâi în pace acolo, iertată şi acceptată. Entuziasmată şi laşă. Dar niciodată revenită în prezent.
… Atâta doar… nu te pot ierta decât pe tine.
(22 feb 2018)
Însemnări 