Pustiu

Ajută-mă să mă ridic şi să văd drumul drept; să ştiu care e şi să îl pot urma fără regrete, fără priviri înapoi. Dă-mi tăria să pun pas lângă pas, cărămidă peste cărămidă în reclădirea fiinţei mele. Nu mă lăsa pradă ispitelor mai mari decât propria-mi voinţă şi şterge gândurile ce nu-mi aparţin. Apără-mă de semeni, dar mai ales de mine însămi. Ia-mi sufletul în grijă şi învaţă-l să-şi fie suficient, să nu-şi mai caute împlinirea în afara lui.

Nu-mi mai trimite vise pe care nu le înţeleg, cu feţe care dor şi cuvinte de nerostit. Nu mă trezi dimineaţa mai tulburată decât am adormit. Îndepărtează vălul lacrimilor ce se aşterne când colind străzile. Ia-mi durerea, patima şi dorurile, iar în loc pune o lucidă nepăsare. Îndeamnă-mă când şovăi şi opreşte-mă când mă avânt bezmetic. Arată-mi răbdarea cu mine şi cu ceilalţi.

Fă-mă să mă fac mai bună. Caut în Tine devenirea mea, veghează-mi deci căutarea. Iartă-mi păcatele şi învaţă-mă să mi le iert şi eu. Ocroteşte-mi solitudinea şi izvorăşte din ea acea forţă de care am atâta nevoie.

Şi peste toate, nu mă da pradă deznădejdii, obsesiilor şi trecutului. Întăreşte-mă şi deşteaptă-mă la viaţă.

Pune-mă faţă în faţă cu propria-mi conştiinţă, fă-mi-o tovarăşă de nădejde şi împacă-ne întru vecie.

Încerc, în fiecare zi încerc. Să cresc noi aripi. Să zbor. Să iert. Să mă bucur. Să fiu mai bună cu mine şi cu ceilalţi. Să privesc împrejur, să ascult sunete şi să inspir parfumuri. Să caut doar acele răspunsuri care există şi să îngrop întrebările nefireşti. Încerc, încerc, încerc.

Dar, Doamne, cât e de pustiu…

(15 feb 2018)