Copilul-zeu

Eram copilul de vreo doi-trei ani al unui rege-zeu cu care nu ştiu exact ce se întâmplase – murise sau dispăruse în vreun fel. Iar soţia lui s-a apucat să-i omoare copiii, probabil pentru a-i îndepărta de la tron; nici asta nu mi-e clar, dar sună cumva a Legendele Olimpului, nenumărate cărţi şi filme majoritatea nereuşite. Astfel că i-a ucis pe toţi fraţii mei, doar eu am reuşit cumva să mă ascund într-o casa ţărănească, cu şură şi pod cu fân. Asta în timp ce aveam pe urme „agentul” reginei, tocmit să o scape şi de mine.

Pentru că eram totuşi copil de zeu, deci un zeu mai mititel, aveam şi eu nişte puteri chiar dacă mergeam mai mult de-a buşilea: puteam să înfig sugestii în mintea oamenilor mai slabi de minte sau voinţă. Astfel am reuşit să-l fac pe cel care mă urmarea să cadă într-o furcă şi să moară. Apoi am fugit repede din casa respectivă, până să afle alţii de acel accident convenabil în urma căruia eu scăpasem încă o dată.

Şi iată-mă ajunsă pe uliţele micului târg; umblam neînsoţită pe acolo şi când se uita careva mai mirat îi sugeram „e normal ca un copil mic să meargă singur pe stradă”, iar el repeta asta în gând şi-şi vedea de treburi. Până când am ajuns la o intersecţie de drumuri, vatra statului sau ceva asemănător, unde se afla şi o tarabă de genul celor unde se ascut cuţite sau se tăbăcesc piei. Şi tocmai atunci a apărut în cale un om cu o minte mai puternică, la care nu prea prindea vraja, adică zicea: „e normal ca un copil”… „ba NU e norma ca un copil mic să meargă singur pe stradă”, şi tot aşa. Nu încă hotărât, oscila între cele două, însă nu puteam risca să atrag atenţia.

Deci, ca să scap, i-am sugestionat celui de la taraba să mă ia înăuntru şi să spună ca eram copilul lui. M-a luat, m-a scos din situaţia ce începea să devină periculoasă şi m-am trezit când tocmai se întreba ce-o să facă cu mine şi, mai ales, ce-o să-i spună nevesti-sii.

Dacă pe vremurile acestui vis aş fi avut în mână, ca acum, superba serie Foundation lui Isaac Asimov mi-aş fi explicat perfect virtuala lume onirică. Şi nici Inception al lui Christopher Nolan nu-l văzusem pe vremea aceea, pentru a mă gândi la „sămânţa” gândurilor inexistente. Cu siguranţă m-am întâlnit şi în alte ocazii cu ideea implantării sau manipulării gândurilor, dar zău dacă-mi sare ceva în ochi pentru acest vis.

 (31 mai 2016, 27 ian 2019)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.