Fiara

Colţii înfipţi adânc. Gust cald de sânge. Viaţă prelinsă în fiecare fibră, cu fiecare nouă muşcătură. Avea o zbatere continuă, nu însă fără sens. Cu trupul încordat, cu zvâcniri bruşte ca de arc, se arunca asupra gâtului întins de pradă. Sau dispărea pe negândite în cotloanele obscure când simţea primejdii plutind în aer. Se tăvălea în colbul uscat, pentru ca apoi să plojeze în vreun iaz, într-un joc de bucurie pură. Neştiută de lume, abia simţită, se hrănea cu patima vânătorului şi galopa cu disperarea vânatului. Fără răgaz, fără teamă, fără reţineri. Simţea moment cu moment, ştiind că oricare ar putea fi ultimul, dar sperând că acela ar dura o veşnicie. Exista, în cel mai adevărat sens.

O încântare. Şi totuşi, nu părea de-ajuns. I-am găsit culcuşul şi am izgonit-o. Când a revenit, m-am pus pe urmele ei, hăituind-o până când, epuizată, s-a întins pe pământ. M-am aplecat asupra ei şi i-am atârant de grumaz un şirag de perle, superbă podoabă – dar nimic altceva decât o zgardă. S-a zbătut furioasă, iar când rânjetul s-a transformat în mârâit ameninţător i-am pus şi botniţa. Am înconjurat-o cu sârmă ghimpată şi am poftit-o să doarmă în cuşcă. I-am condiţionat blidul cu mâncare şi bolul cu apă de supunerea oarbă. Sleită de puteri, căzută în indiferenţă, s-a supus – suprema mea izbândă.

M-am folosit de intelectul ei şi am învăţat-o trucuri ieftine. Ea, atât de nesupusă altădată, a început să îşi cerşească dresura. Făcea sluj pentru orice, doar-doar oi lăuda-o. Părul cândva zburlit la cea mai vagă bătaie de vânt se întindea sub mângâieri. Limba ce pe vremuri gusta fiorii morţii a început să-mi caute palmele.

Tociţi sunt colţii, uitată e duhoarea dulce a sângelui. În zadar această viaţă ce nu se mai poate apăra, nu mai ştie a se repezi spre etern. Dezamăgire cruntă. Şi pentru ce? Nici nu-mi e de trebuinţă.

I-am frânt mândria, i-am distrus libertatea. I-am luat spiritul şi l-am modelat în tipare până s-a destrămat. Acum mă priveşte fără doruri, scânceşte sau se gudură. O umbră jalnică a fiarei din trecut.

Am îmblânzit-o. Mai bine-o ucideam.

(19 ian 2018)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.