Arsuri sufleteşti – Fragmentul 7: Pisoiul din tabără

Fragmentul 7: Pisoiul din tabără

În prima vacanţă de vară a gimnaziului, Maria a mers cu clasa în tabără la Olăneşti. Acolo, în curtea unei instituţii, fătase o mâţă, iar puii începuseră deja să exploreze şi, din păcate, să iasă la şosea. Într-una din zile, Maria se afla cu câţiva colegi şi dirigintele pe trotuar şi a văzut, mai întâi, cum o hardughie de autobuz ocoleşte pisoiul ieşit la drum, iar apoi cum autoturismul din spate îl loveşte din plin, intenţionat parcă din moment ce avea tot timpul şi spaţiul să-l ocolească.

Maria a început să plângă, dar dirigintele său a luat-o tare, că ce se tot smiorcăi atâta. Argumentul suprem era că mor ei oamenii, după ei de ce nu jeleşte ca după pisoiul ăla? Dintr-o dată, tristeţii cauzate de moartea mâţului şi revoltei neputincioase împotriva şoferului li s-a adăugat în mintea de pre-adolescent a Mariei o puternică trăire: furie transformată în ură faţă de diriginte.

A început să înţeleagă faptul că oameni la care nu te-ai aştepta pot fi complet lipsiţi de milă şi de empatie – nu atât pentru moartea unui animal, cât pentru ceea ce simţi tu, cum te afectează pe tine. De aici posibil că s-a născut şi lehamitea transformată în fals sentiment de superioritate care i-a marcat ulterior Mariei adolescenţa şi tinereţea, sentiment avut faţă de oricine din afara cercului ei intim, extrem de strâns

.

Indiferent de vârstă, comportamentul adultului este intens marcat de experienţa copilăriei. Mai ales în momentele critice, cel care preia controlul este „copilul interior” cu ale sale spaime şi euforii. Dar, în primul rând, cu ale sale traume. În cazul fericit, un adult conştient de acestea vede când se face tranziţia şi alege să ia seama la mesajele primite, dar nu lasă copilul să acapareze frâiele, ci acţionează în virtutea autocontrolului şi încrederii în sine. În cazul nefericit, adultul se metamorfozează în copilul pe care încearcă atât de intens să-l reprime încât nu se mai recunoaşte şi intră într-un cerc vicios. Ce e mai grav? Faptul că te îngrozeşte ceva? Sau faptul că, îngrozit fiind, nu te mai regăseşti, oglinda emoţională îţi prezintă un străin, nu mai ai control asupra propriilor trăiri şi gânduri, iar asta te îngrozeşte şi mai tare? Iată efectul bulgărelui de zăpadă. Soluţia, spun specialiştii – fie ei psihologi sau duhovnici, este dezgroparea acelor traume băgate sub preş, retrăirea lor prin prezenţă conştientă şi, foarte important, iertarea. Iertarea celor ce au provocat, voit sau nevoit, acele arsuri sufleteşti şi, în primul rând, iertarea de sine. Am cules câteva astfel de episoade povestite de oameni care, în copilărie, au suferit răni cu efect de amprentă şi care acum încearcă să le vindece. Orice asemănare cu personaje şi fapte reale este pur neîntâmplătoare, dar redactarea poartă viciul prelucrării artistice.

(21 nov 2018)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.