Aripi

Stăteam pe plaja aceea întunecată şi nu-mi găseam locul între neputinţă şi tremurat. Mergeam pe lângă linia ţărmului, dar nu era mersul meu ci al unei fiinţe disperate să se adăpostească. Ploua din nori şi marea ploua la rândul ei. Cer şi pământ îşi vărsau apele spre mine, reci şi înverşunate. Simţeam că dacă nu mă ascund mai grabnic voi deveni la fel de fluidă ca universul din jurul meu şi voi pieri înghiţită de el. Aripile mi se lipiseră de trup, într-o ultimă încercare de a nu deveni biete zdrenţe.

Aşa m-ai cules, udă de ploaie sărată şi lacrimi sărate. M-ai purtat în căuşul palmelor şi m-ai dus departe de teatrul intemperiilor. M-ai învelit în foi de ţigară şi mi-ai presărat pe aripi praf din zaţ de cafea să alunge umezeala. Ai privit cum mă dezmorţesc sub zâmbetul tău sincer şi cald, care aproape că m-a făcut să-mi uit neîncrederea în oameni; poate aş fi lăsat-o în urmă dacă am fi avut mai mult timp. Dar n-am avut.

M-am zvântat, tremuratul m-a părăsit, iar aripile au redevenit uşoare. Le-am putut deschide pe sub amintirea delicată a cafelei şi le-am zbătut de câteva ori. M-am ridicat în aer şi am ştiut că a venit vremea să ne despărţim cărările. Aş fi dorit atât de mult să mă anin o clipă de gene, peste ochii vii şi curioşi, sau să poposesc cât un sărut pe buzele arcuite vesel. Dar ştiam că trebuie să mă mulțumesc cu o ultimă atingere a arătătorului ce mi-a servit drept pervaz. Toate iubirile mele trecute şi viitoare s-au condensat în acea clipă şi atât ţi-am putut dărui, apoi m-am scuturat de scrum, fire nearse de tutun şi clipe despre iubire.

Am zburat deci şi ţi-am lăsat în urmă degetele, ochii, buzele – atingerea, privirea şi surâsul. Nu aveam să le mai ştiu, probabil, niciodată. Mai degrabă un adio decât pe curând. Dar de atunci am ştiut că marea nu mă va mai doborî, ţărmul nu-mi va mai fi duşman, picăturile cerului nu se vor mai lipi de aripile mele. Toate acestea vor rămâne identice, căci aşa le e firea şi ele nu-s făţarnice sau schimbătoare ca oamenii. Dar tu mi-ai dat o altă căldură în trup, un alt curaj în minte; mi-ai luat tremurul din muşchi şi suflet.

Mi-ai dat aripi noi.

(10 ian 2020)

1 Response to Aripi

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.