Totul a pornit de la o melodie din fundal – una singură, aceea. Şi parcă tot trecutul s-a reîntors în prezent, poate mai puternic şi mai real decât atunci când s-a întâmplat. Am încercat să-l mă opresc, încă mai încerc…
… palmele noastre unite, sărutul, tremurul din sufletul meu când te-am auzit spunând „Eşti a mea, acum, mereu”… buzele întredeschise, părul în bătaia vântului, apoi căldura focului… atingerea… Opreşte-te acum!… răsuflarea încinsă în ureche… şfichi pe gât şi pe claviculă… Opreşte-te aici!… mâinile tale pe umerii mei, braţele mele în jurul gâtului tău, piele fierbinte pe piele fierbinte, carne pulsând pe carne pulsând… Stop, nu continua!… sărut pentru sărut, atingere înfometată şi îmbrăţişări oarbe… întuneric fierbinte, gemete crude, zgură carnală pe post de dumnezeu… Te rog, opreşte-te!… ochii arzând, frunţile reci, tâmplele zbătându-se, două trupuri ca unul singur, închinându-se hedonismului… Memorie, stai, oprească-se muzica, e de-ajuns! Şi acum ca şi atunci e prea mult!… jarul, visul, trezirea… Ajunge!
Lucruri pe care vreau să le uit, dar totuşi nu le pot scoate din acel ungher al conştiinţei – toate legate de tine, de mine, de amândoi, dar niciodată de noi. Ia-mi amintirile cu tine, o dată cu muzica, rupe-le aşa cum ai rupt o lume când te-ai disipat în necunoscut. Sfârşeşte totul, nu mai e loc sau timp de dat înapoi, termină ce ai început şi lasă-mă să te uit!
(05 nov 2006)
Însemnări 