Montagne russe

Trebuia să ajung de acasă la aeroport cu un rucsac mare şi greu. Nu ştiu de ce, am decis să nu iau autobuzul pe care trebuia să-l schimb de vreo două ori, ci să merg pe jos – pe o scurtătură ce pornea de pe acoperişul blocului şi urma un drum prin pădure. În scurt timp însă, drumul lat s-a transformat în potecă şi a început să urce. De la un moment dat, în locul potecii au apărut nişte scări din lemn, cu fuştei în loc de trepte, care o luau în sus asemănător cu şina unui montagne russe; numai că scările acestea nu erau dintr-o bucată, ca în orice parc de distracţii respectabil, ci aveau mai multe segmente prinse cu sârmă. N-are sens să spun că întreaga structură nu era tocmai stabilă.

De fapt, acela era modul în care drumul meu trecea peste o prăpastie – scara urca mult şi abrupt, forma un fel de vârf, apoi o lua la fel de mult şi de abrupt în jos. Iar eu mă bălăngăneam cu rucsacul cel mare şi greu, de optzeci de litri, pe care trebuia să-l bag la cală – partea cu ajunsul la avion s-a păstrat în tot acest timp. Ba, mai mult, cred că deja simţeam că eram în întârziere.

Astfel că în ultima parte n-am mai urcat până în vârf, pentru că nu aveam practic de ce să mă mai ţin, ci am trecut direct de pe una din treptele din urcare pe una din treptele din coborâre, cu un pas mare prin afara scării şi pe deasupra hăului. Pe aici ar fi momentul când m-am trezit, convinsă că în cel mai rău caz o să cad, iar în cel mai bun o să pierd avionul.

Plecare în grabă şi cu teama permanentă de întârziere? Riscul de a pierde vreun zbor sau măcar vreun tren? Rucsac mai mare ca mine? „Inginerii” pe care le găsesc numai să nu schimb nu ştiu câte autobuze? Reţinerea de a mă cocoţa pe scări din fuştei nu din teamă de înălţime, ci din nesiguranţă a ceea ce am de făcut odată ajunsă la ultimele trepte? Hmm… nu cred că trebuie să caut prea departe – gen filme, cărţi, articole sau mai ştiu eu ce. Propria persoană îmi ajunge până peste cap…

 (16 aug 2016, 28 ian 2019)

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.