Cocori

O frunză veştedă pe caldarâm îmi spune că e tomnă iar
Şi gerul taie totul înăuntru şi-n afară ca un călău;
Timpul se şterge în cumpăna toamnei – nu ştiu de-i bine sau rău,
Căci frigul mi-amorţeşte gândirea, mă scutur, mă zbat – în zadar.

Şi atunci îi zăresc, sunt toţi, n-a mai rămas nici unul în urmă,
Îşi întind aripile zvelte pe bolta de brumă cernită,
Se contopesc cu cerul şi norii spre depărtarea dorită,
Privesc tăcuţi o clipă-napoi, dar zborul nimic nu li-l curmă.

Unde plecaţi voi, cocori? Spre ce universuri de apă şi soare?
Veţi mai veni, emigranţi, înapoi când iarna tăcută dispare?
Aşa cum apuneţi astăzi, trişti şi lucizi, veţi răsări tot din mare?
Spuneţi-mi, cocori, unde găsesc voinţa când spiritul moare?

(Netipărit)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s