Te-am uitat

Te-am uitat, visul meu… Am uitat cum râdeai sau plângeai în mine. Am uitat cum îmi urlai între tâmple să mă ridic atunci când eram la pământ. Ţi-am uitat parfumul, ţi-am uitat graiul, ţi-am uitat atingerea. Nu mai ştiu cum îţi era învăluirea, cum mă strângeai între aripi, cum mă ardeai şi mă transformai în rotocoale de funingine. Nu-mi pot aminti cum te surpai sub mine, ca apoi să mă acoperi şi să mă îngheţi în neştiinţă. Te-am lăsat să te destrami, iar când rugile tale muribunde mă asurzeau mai suflam o dată pentru a-ţi grăbi volatilizarea. Te-ai dus şi nici măcar golul lăsat în urmă nu mai este. Te-ai şters. Te-am şters. Ţi-am uitat conştiinţa. Mi-am uitat conştiinţa. Te-am uitat, visul meu. A fost mai simplu aşa, oricum te rupseseşi în fâşii.

Nici nu ştiu ce a fost mai întâi: destrămarea sau uitarea? Care o fi născut-o pe cealaltă? Dar… e mai simplu aşa. Cum mi-ai mai putea lipsi, dacă nici umbra ta nu mi-o amintesc? Te-am uitat – e bine, nu e bine? Te-am uitat. Şi nu-mi pare nicicum, mi-e totuna. Ştiu şi eu dacă era vreo diferenţă cu tine aici… Poate mai multă încrâncenare, poate mai mult avânt, poate mai multă ciudă în frângerea avântului. Tu, visul meu, te-ai sfârşit demult, doar trena ta rămăsese să mă sufoce. M-am scuturat şi ţi-am contemplat nimicirea. Fără patimă, fără durere, fără înţelegere; doar un spectator neutru al ultimelor zvâcniri de zbor.

Ce folos că mi-ai stat toată viaţa santinelă? Ce folos că te-ai oglindit în mine şi m-ai forţat să mă privesc în adâncuri? Ce folos că m-ai ameţit cu speranţe şi m-ai lovit cu realităţi? Ce folos că te-am ştiut şi m-ai ştiut, când cunoaşterea se rezuma la cercul nostru şi nu la o spirală atotcuprinzătoare? Ce folos că nu m-ai lăsat deznădejdii, dacă asta a însemnat o completă detaşare?

Şi totuşi ai fost al meu, zămislit de ceva necunoscut, de ceva închis între gratii, muşcându-le şi izbindu-se de ele. Ai fost al meu, dihanie a firii, subconştient al unei minţi fără perspective. Ai fost al meu, fărâmă de jar sub o cornişă – iar cornişa s-a prăvălit peste tine.

Unde eşti, visul meu? Te-am uitat, visul meu. Te-am ucis cu mâinile mele şi nu-mi amintesc unde te-am îngropat.

(08 dec 2008)

One Response to Te-am uitat

  1. babigabi says:

    foarte frumos! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s