(Ne)Iertările

Motto: Nu poţi ierta decât ceea ce ţi s-a greşit ţie.

Cred că cel mai greu îmi este să iert ceea ce nu pot înţelege. Dacă înţeleg ce l-a determinat pe cineva să se poarte într-un fel sau altul cu mine, pot fi sau nu de acord, dar măcar ajung în acel punct în care pot empatiza şi pot ierta.

Astfel că…

Te-am iertat că ai încercat, la beţie, să mă omori.

Te-am iertat că erai gelos şi posesiv, precum şi pentru că ţi-ai lăsat sora să intervină între noi.

Te-am iertat pentru că nu ai ştiut să-ţi asumi părţile practice ale unei relaţii şi pentru că nu mi-ai înţeles la timp repulsia faţă de alcool.

Te-am iertat pentru modul urât în care mi-ai vorbit la mânie, deşi eu mă achitasem de sarcinile de lucru într-un mod ireproşabil.

Te-am iertat pentru că nu mi-ai fost prietenă începând cu adolescenţa şi tinereţea şi încerc şi acum să te iert de fiecare dată când vrei să mă controlezi.

Te-am iertat pentru că n-ai ştiut să fii empatică atunci când aveam nevoie de asta şi că ai decis să te distanţezi de mine indiferent de cât am încercat să te caut.

Te-am iertat pentru că ai decis să încheiem colaborarea dacă eu nu-mi schimb părerea despre sine.

Dar în acelaşi timp…

Îţi mulţumesc că m-ai iertat pentru că am pus punct şi că încerci să-mi fii o parte din prietenul care-mi erai cândva, demult.

Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi mă ierţi de câte ori îmi pierd cumpătul şi strig la tine.

Îţi mulţumesc că mi-ai iertat vorbele tăioase şi grele pe care ţi le-am spus cândva şi m-ai primit în casă când n-am mai avut unde sta, că te-ai agitat să-mi faci totul comod şi că ai fost cea care a avut grijă de mine în loc să fie invers, tu aflându-te în stadiu terminal de boală.

Totuşi…

Nu te pot ierta pentru bătăile din copilărie (injuste, în părerea mea de acum, de adult) şi vorbele grele pe care mi le-ai adresat, chiar dacă îţi înţeleg firea lipsită de răbdare şi situaţia cel puţin complicată din familie. Nu doar pentru că m-am simţit copil nedreptăţit, neînţeles şi rănit (fizic şi sufleteşte); dar îmi dau seama că multe dintre traumele bagajului meu emoţional, unele ieşind la iveală după treizeci de ani, sunt adânc înrădăcinate acolo: dorinţa de afecţiune şi ataşament (de care n-am simţit că aş avea parte), „zidurile” de protecţie faţă de lume (familie, iubiţi, prieteni, colegi), dificultatea în comunicare emoţională (cu preferinţă pentru logică), dependenţa de apreciere.

Nu vă pot ierta pentru modul în care v-aţi reflectat neînţelegerile dintre voi asupra mea. Nu pot înţelege cum, în numele „protecţiei” mele, aţi ales să rămâneţi împreună în ciuda abuzurilor reciproce care, inevitabil, s-au răsfrânt şi asupra mea. Atunci, efectiv, dar şi mai târziu prin neîncrederea mea în a întemeia o familie.

Nu te pot (încă) ierta pentru că, prieteni fiind de ceva ani, ai profitat de starea mea de vulnerabilitate şi fragilitate încât să elimini distanţele dintre noi, pentru ca apoi nu doar să te răzgândeşti, dar nici să nu ai demnitatea şi curajul să mi-o comunici la timp. Nu te pot ierta mai degrabă pentru că m-ai trădat ca prieten: în lumea mea, prietenii au grijă unul de altul. Nu te pot ierta pentru că m-ai făcut să ajung atât de jos încât nu mă mai recunoşteam şi, cumva, cred că acea experienţă m-a schimbat iremediabil. Şi nu ştiu încă dacă în bine.

Nu te pot (încă) ierta pentru că ai observat lucrurile nocive din jurul meu, la care eu eram oarbă, şi ai decis să taci, considerând că nu-i treaba ta să mi le arăţi. Şi asta când două vorbe m-ar fi scutit de multă suferinţă; cu atât mai mult cu cât în alte contexte susţii că adevărul este mereu cartea câştigătoare.

Nu te pot (încă) ierta pentru indecizie, lipsă de asumare şi discrepanţă între cuvinte şi cuvinte, fapte şi fapte sau cuvinte şi fapte. Nu te-am înţeles şi, în plus, am simţit o doză de cruzime intenţionată în acţiunile tale.

Deşi doare…

Nu cred că mi-ai putea ierta modul în care te-am judecat şi, ulterior, abandonat.

Nu cred că mi-ai putea ierta că nu ţi-am spus când am aflat că el avea o amantă.

Dar, cel mai rău dintre toate…

Nu-mi pot ierta modul în care te-am rănit cândva prin faptul că am luat o decizie în locul tău, o decizie care nu-mi aparţinea; şi nu-mi pot ierta asta cu atât mai mult cu cât nu ţi-am putut cere niciodată ţie iertare întrucât ai tăiat toate căile de comunicare dintre noi.

Nu-mi pot ierta faptul că am acceptat din motive greşite: acela de a fi ceea ce doreai tu, fără ca eu să cred cu adevărat în asta, doar pentru că te iubeam şi credeam că aşa te voi face fericit.

Nu-mi pot ierta faptul că, în copilărie, nu te-am iubit şi că m-am bucurat prosteşte când ai murit.

Nu-mi pot ierta faptul că n-am ştiut să mă comport cu demnitate, că am reacţionat exagerat şi că i-am permis altcuiva să aibă atâta putere asupra mea.

Nu-mi pot ierta faptul că sunt în depresie şi că nu reuşesc să înving păcatul deznădejdii, deşi partea mea raţională îmi spune că am totul – sănătate, putere, intelect, un aspect drăguţ, cultură; în timp ce alţii chiar au probleme cu adevărat grave şi nu se auto-compătimesc atâta când se luptă cu vreo boală incurabilă, n-au ce pune copiilor pe masă sau trăiesc în teroare.

Nu-mi pot ierta faptul că n-am putut fi tot timpul meu liber alături în ultimele tale luni. Nu-mi pot ierta că mi-am pierdut răbdarea şi atunci am preferat să petrec mai mult timp la muncă sau cu prietenii în oraş în loc să vin acasă. Şi nu-mi pot ierta că nici acum nu te pot încă jeli cum se cuvine.

(27 nov 2018)

Advertisements

5 Responses to (Ne)Iertările

  1. Silvia says:

    Iertarea e cel mai greu lucru… Ai răbdare cu tine si credinta te va ajuta sa ierți si mai ales sa te ierți. Toti facem greseli. Suntem oameni. Cand începi sa-ti recunoști propriile greseli esti pe drumul cel bun. Ce ai facut ramane in urma, iar viitorul e singurul care poate fi schimbat. Nu pierde mai mult timp decât e necesar pentru greselile trecutului. Concentreaza-te pe ce poti îmbunătăți de azi încolo. Si incepe treptat. Chiar dacă nu ai putut sa-ti ceri fizic iertare de la unii oameni din viata ta, sufletul lor stie ca o faci acum. Rugăciunea ajuta pentru ca lupta cu iertarea e una de durata…

  2. Hana says:

    Nu îmi dau seama cui te adresezi, par sa fie mai multe persoane și doar treci de la una la alta. Nu știu cum as putea ajuta, ma identific în multe din scrierile tale, și eu iert mai ușor dacă înțeleg, și citesc mai mult din domeniu ca să înțeleg și mai mult, și ma rog sa inteleg sa iert și sa iubesc. Și mai e ceva care ma împiedică sa iert complet: frica. Frica sa nu repet. Mi-e teama ca dacă as ierta, dacă as șterge cu buretele, dacă m-aș apropia de persoana care mi-a făcut atâta rău gratuit și din pura plăcere, cum te apropi de un animal sălbatic care încă musca și sfâșie, eu nu as mai avea putere sa ajut pe ea și pe mine, nu as mai avea putere sa ma ridic și sa îmi revin. Asa ca mi-am propus avansarea cu pași mici, pe unii ii iert cum ii ierți pe morți. Și pe mine…cum spunea cineva, cel mai bun regret și cerere de iertare e atunci când schimbi, când te schimbi. Asa ca ma rog pentru schimbare, și încerc sa judec fiecare situație prin prisma și concepțiile a mai multor persoane. Cum pot face pe avocatul diavolului și cum pot face pe avocatul Lui Dumnezeu? Apoi aleg versiunea cea mai de succes. Terapie cognitiva ar spune unii. Sa fii fericita draga mea!

    • mad says:

      Acum o sa vorbesc “din carti”. Nu-ti fie frica. A ierta nu inseamna a uita sau a nu trage invataminte. A ierta pe cineva nu inseamna sa te si reapropii de respectiva persoana. Poti ierta un prieten care te-a ranit; nu inseamna ca trebuie sa si redeveniti prieteni. Este mult mai sanatos – si pentru noi, si pentru ei – ca pe unii oameni sa-i iubim de la distanta. Iertarea e pentru sufletul tau, nu pentru ei; si trebuie sa fie neconditionata de, spre exemplu, faptul ca cel care ti-a gresit iti cere iertare sau se caieste.

      • Hana says:

        Și atunci, ce este iertarea?

      • mad says:

        Iertarea e un proces constient (voluntar si liber) si din convingere prin care nu-i mai consideram vinovati pe cei care ne-au gresit si nu ne mai simtim vinovati fata de cei carora le-am gresit. Ea intrerupe avalansa reactiilor produse de durerea simtita in actele vatamatoare. Ofera puterea de a nu mai fi coplesit de sentimentele sau emotiile negative care intretin durerea.

        Iertarea nu e sinonima nici cu uitarea, nici cu impacarea. Nu se impune, nu inseamna renuntare la ceea ce ni se cuvine si nu-i schimba pe ceilalti. Pe noi ne vindeca, nouă ne da pacea, nouă ne da puterea sa ne rugam pentru ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.