Nu mai cad păsări din cer,
Iar eternitatea nu mai încape într-o sămânţă de mac.
Aştrii în zori nu mai pier,
Iar zborul ce freamătă-n mine nu pare să aibă vreun leac.
Nuferi pe stânci nu răzbat
Şi fluviile nu-şi mai urmează cursul de veacuri avale;
Cerul de sticlă e mat.
Ce-aud în fărâmele toate din mine e strigăt sau jale?
Inima-i o boabă de fier;
Gândul se sfarmă ca talazul de stânci şi-n cristale se sparge.
Sufletul humele-l cer
Şi dorinţele toate dispar, precum în mare catarge.
…Nu mai cad păsări din cer…
(revizuire a variantei din vol. Zăpadă şi granit, Editura Macarie, 2001)
Însemnări 