Visul cel din urmă


Pe aripi de gânduri ucise şi cioburi de vis,
Prin lacuri de lacrimi amare şi peste chipuri de ceară,
Mă plimb agonizând ne-ncetat de dor şi de teamă,
În clipe de groază, sărind şi căzând în abis.

Trec peste neguri de smoală şi sârme de-argint,
Mă-agăţ de cuvintele sufletelor de somn secerate
Şi totul se surpă, şi toate de mine sunt parcă legate,
Iar fulgere aleargă prin beznă ca-n labirint.

Când voi putea? Curma-voi în minte faţa ta!
Mă-ntreb, căci dorinţa-mi de viaţă se pierde,
Din inima mea erupe tot focul în jerbe,
Iar moartea să se strecoare în mine ar vrea.

Mai simt încă cerul departe de mine şi-ascult
Cum tâmpla-mi zvâcneşte de patimă-amară
Şi sângele negru de urgie groaznic începe să doară,
Iar sufletul singur îmi promite că nu mai e mult.

O boare-ngheţată mă cuprinde şi mă străbate,
O ultimă clipă văd chipul săpat în onix,
Şi cred că tot ce a fost, a fost doar un vis;
Tu – ultimul gând, şi inima stă din a bate.

(revizuire a variantei din vol. Zăpadă şi granit, Editura Macarie, 2001)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.