Conversaţie cu umbrele

– Ce s-a întâmplat de fapt?

– Sincer? Nici eu nu ştiu. Adică până la un punct ştiu şi înţeleg, deşi şi-a încălcat o promisiune. Dar apoi… n-am nici cea mai vagă idee. Sper… sper să aflu cândva.

– E important?

– Da, cred că da. Aş vrea să ştiu.

– De ce?

– Pentru că încă mă bântuie şi… şi de atunci nimic nu mi-a mai ieşit cum trebuie.

– Hai, nu fii idioată…

– Da, ai dreptate, trebuie că sunt; nu pot însă să nu observ că nimic nu s-a mai legat. Dacă aş afla ce s-a rupt…

– Şi dacă ai afla, ce? Ar schimba cu ceva starea de fapt?

– Nu, dar măcar aş avea linişte.

– Eu cred că speri că te-a iertat.

– Normal că sper asta, dar sunt convinsă că nu. Nu-i asta problema, parţial am meritat-o.

– Asta o spui acum, dar atunci…

– Atunci a fost poate cel mai egoist moment din viaţa mea şi nu aveam dreptul să mă comport aşa. Deşi nu ştiu dacă acum aş face altfel.

– Tristă?

– Nu. N-are sens. Doar dezamăgită.

– Eu cred că te ascunzi şi a durut mai tare decât recunoşti.

– Singurul lucru care a durut a fost mândria mea rănită. Poate că era mai bine dacă n-o scoteam la înaintare.

– Atunci… de ce?

– Pentru că era gura de aer proaspăt de care aveam nevoie atât de tare şi a fost pur şi simplu acolo. Nu am alte justificări.

– Nici n-ai nevoie, nu?

– Faţă de mine, nu. Faptul e consumat.

– Dar?

– Dar mi-ar plăcea să aflu şi finalul cărţii.

– Ştii că s-ar putea să nu se întâmple, nu?

– Da. Asta e atunci; joss cum ar spune chinezii.

– Te mulţumeşti aşa?

– Păi nu prea am alternative – ori mă mulţumesc, ori întreb în stânga şi-n dreapta caz în care s-ar putea să mi-o iau peste bot şi pe bună dreptate, ori repet experimentul şi nici măcar eu nu-s atât de egoistă şi de lipsită de conştiinţă.

– Au vreo legătură cu asta fazele de săptămâna trecută?

– Care faze, dom’le?

– Hai că ştii despre ce vorbesc.

– A, alea… De fapt eu nici nu mi-am dat seama de ele; dar când trei oameni îţi spun acelaşi lucru în moduri similare, începi să te gândeşti.

– Şi la ce concluzie ai ajuns?

– Obiectiv vorbind, au dreptate, aşa aş rezuma şi eu judecând faptele la rece. Subiectiv vorbind, nu asta mi-a fost intenţia şi, dacă am făcut-o, nu am conştientizat-o.

– Dar subconştientul tău ce zice?

– Asta nu ştiu. Ştiu numai că erau albe, şi ascuţite, şi atrăgătoare; şi spintecau atât de frumos albastrul încât nu m-am mai gândit. A fost ca un magnet şi vor fi din nou.

– Deci au dreptate…

– Poate. Deşi nu văd să fi făcut nimic inconştient. Totul părea în regulă.

– Părea, dar dacă?…

– Începi să vorbeşti ca mama. Las-o baltă.

– Nu, îţi spun astea ca umbra care se ţine de tine de o vreme – cam de când a început; îţi aminteşti?

– Nu ştiu la ce te referi!

– A, bine, faza de negare. Nu-i nimic, eu ştiu că tu ştii, e suficient. A trecut ceva timp şi încă e acolo, nu?

– Aiurezi!

– Mereu va fi acolo. Şi nu are legătură cu acel episod egoist, e mai veche. Are cumva legătură cu cei cinci ani din viaţă pe care i-ai pierdut?

– Las-o baltă!

– Sau are legătură cu faptul că ai aflat ce-nseamnă să urăşti din tot sufletul?

– Am zis s-o laşi baltă!

– Sau cu faptul că ai avut perspectiva mutilării şi ţi-ai spus că mai bine mori?

– De ce aduci la suprafaţă toate acestea? Le cunosc pe toate, încă le mai visez, aşa cum visez că sunt prizonier sau că schingiuiesc sau că ucid. Ce vrei să-mi arăţi cu asta? Ce vrei de la mine?

– Vreau să recunoşti că vrei.

– Nu vreau! Nu acum, nu azi?

– De ce? În fond şi la urma urmei azi este o zi la fel de bună ca şi alta. La fel a fost şi duminică, nu?

– Nu ştiu la ce te referi.

– O luăm de la început cu negarea? Vrei să-ţi mai amintesc şi de alte episoade?

– Nu pricep ce vrei să-mi demonstrezi cu asta. Le cunosc bine şi nu le-am uitat, deşi uneori aş vrea. Dar nu văd ce rezolvi scoţându-le în faţă.

– Vreau să-ţi arăt că vrei.

– Bine, voi intra în jocul tău. Nu vreau; dar nici nu-mi mai pasă. Joss.

– Ăsta nu-i un mod sănătos de a gândi. Mai lasă naibii muzica aia!

– Vezi, aici e problema. Nu mai e muzică. Deloc. Demult. Nici poezie, nici teatru. Nu mai e artă. Nici măcar matematică.

– Dacă e aşa şi nu-ţi mai pasă, atunci de ce vrei un final la filmul ăla?

– Poate că apoi îmi va începe iar să-mi pese, nu ştiu. Sau poate e numai pură curiozitate. Înclin spre a doua.

– Nu văd întâmplându-se nici una din ce variantele tale.

– Serios? Dar ce vezi tu, expertule?

– Vad numai un om obosit. Şi inconştient. Şi trist. Şi furios pe ceva ce nu poate identifica. Şi care vrea mai mult. Şi care nu mai speră. Sunt pe aproape?

– Numai la partea cu vrutul mai mult.

– E bine şi aşa, începem să depăşim faza cu negarea.

– Cum spui tu, că văd că o ţii tot aşa.

– Cred că ştiu mai bine; te observ de când ai început să devii aşa.

– Adică de când? Şi cum am început să devin?

– Nici nu mai ştiu de când, a trecut timpul. Inclusiv acei cinci ani pe care-i vrei înapoi. Şi aşa… aşa altfel, să nu mai fii tu.

– A, înţeleg, adică de când am început să mă maturizez…

– Zi-i aşa, dacă ţii neapărat, dar eu ştiu mai bine. Ai dreptate. S-a dus. Dar poate reveni. Nu uita asta. Dar nu se va întâmpla de la sine, trebuie s-o faci să revină. Şi asta nu înseamnă alb, şi rece, şi colţuros, şi ademenitor.

– Fiecare vede lucrurile în felul său, nu?

– Da, da, da, ştiu, durerea fiecăruia. Cunoaştem cartea, frumoasă naraţiune, dar nu se aplică.

– Mă, dar deştept mai eşti tu… Dacă tot le ştii pe toate, zi-mi tu ce şi cum.

– Tipic, te ascunzi în spatele ironiilor. E bine, sunt pe drumul cel bun; înseamnă că am atins o coardă dureroasă.

– Ia mai du-te tu şi anume naibii!

– Mă duc. În seara asta. Dar voi reveni.

– Şi ce te face să crezi că-ţi voi primi prezenţa?

– Nu prea ai ce face. Sunt o umbră din trecutul tău.

– Păi atunci nu ţi-ar fi mai bine să rămâi în trecut?

– Nu pot atâta timp cât tu mă aduci la suprafaţă. Tu mă răscoleşti. Aşa că… voi reveni.

(01 iul 2008)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s