Arsuri sufleteşti – Fragmentul 2: Rinichii

Fragmentul 2: Rinichii

Când Eduard avea vreo 4-5 ani, a existat o perioadă când nu-şi putea controla urinatul şi făcea pe el. Nu noaptea în somn, ci ziua, în oraş – la serviciul mamei unde mergea după grădiniţă, în parc, în vreun magazin, unde se nimerea. Asta deşi învăţase lecţia şi mergea la baie înainte de ieşirea din casă. Dar aşa se întâmpla şi maică-sa îl altoia de fiecare dată; îi trăgea o scatoalcă la locul faptei împreună cu strigătele de rigoare, iar acasă îl schimba şi continua cearta, uneori însoţită de bătaie.

O temă recurentă era asta: face pe el ca să-i facă ei în ciudă! Ca şi cum lui Eduard îi plăcea să stea aşa ud, mai ales că-şi aminteşte perfect cum se petreceau lucrurile iarna, iar el purta pantaloni tricotaţi din lână groasă – o adevărată „plăcere” să meargă aşa prin oraş, în frig.

Până la urmă, nu ştie nici Eduard ce s-a întâmplat şi părinţii l-au dus la un control medical, ocazie cu care au descoperit că de fapt copilul avea probleme cu rinichii. Îşi aminteşte că apoi a urmat un tratament, din care făcea parte şi o sesiune cu perne electrice – rece, fierbinte, mâncărimi; în urma îngrijirilor, problema a trecut.

Totuşi, întrebarea îi dăinuieşte în minte: cum poţi tu, adult, să crezi că fiul tău de 4 ani face pe el şi stă în frig în propria-i urină doar ca să-ţi facă ţie în ciudă?!

Mult mai târziu, în adolescenţă, prietena lui i-a povestit cum, copilă fiind, a avut o problemă asemănătoare – doar că ceva mult mai comun: făcea pe ea noaptea, în pat; practic nu se trezea la timp. Părinţii ei, ambii muncitori la uzină, au făcut totul să o treacă de acea fază, fără bătaie sau certuri, şi până la urmă au găsit tratament. Ai lui Eduard, ingineri ce văzuseră lumea, au putut crede că el o face înadins şi le-a luat destul de mult să-l ducă la un medic.

La acel moment, în Eduard s-au amestecat ruşinea, frica şi durerea cu un perplex sentiment de nedreptate. A fost o boală pur fizică, ce a putut fi diagnosticată şi tratată; dar mult timp Eduard n-a băut suficientă apă şi chiar şi acum – om în toată firea – se obligă să bea ştiind că îi face bine. Dar este un efort.

Indiferent de vârstă, comportamentul adultului este intens marcat de experienţa copilăriei. Mai ales în momentele critice, cel care preia controlul este „copilul interior” cu ale sale spaime şi euforii. Dar, în primul rând, cu ale sale traume. În cazul fericit, un adult conştient de acestea vede când se face tranziţia şi alege să ia seama la mesajele primite, dar nu lasă copilul să acapareze frâiele, ci acţionează în virtutea autocontrolului şi încrederii în sine. În cazul nefericit, adultul se metamorfozează în copilul pe care încearcă atât de intens să-l reprime încât nu se mai recunoaşte şi intră într-un cerc vicios. Ce e mai grav? Faptul că te îngrozeşte ceva? Sau faptul că, îngrozit fiind, nu te mai regăseşti, oglinda emoţională îţi prezintă un străin, nu mai ai control asupra propriilor trăiri şi gânduri, iar asta te îngrozeşte şi mai tare? Iată efectul bulgărelui de zăpadă. Soluţia, spun specialiştii – fie ei psihologi sau duhovnici, este dezgroparea acelor traume băgate sub preş, retrăirea lor prin prezenţă conştientă şi, foarte important, iertarea. Iertarea celor ce au provocat, voit sau nevoit, acele arsuri sufleteşti şi, în primul rând, iertarea de sine. Am cules câteva astfel de episoade povestite de oameni care, în copilărie, au suferit răni cu efect de amprentă şi care acum încearcă să le vindece. Orice asemănare cu personaje şi fapte reale este pur neîntâmplătoare, dar redactarea poartă viciul prelucrării artistice.

(16 nov 2018)

Advertisements

1 Response to Arsuri sufleteşti – Fragmentul 2: Rinichii

  1. Hana says:

    Am văzut atâta suferință provocata de părinți în copii încât m-am întrebat dacă exista adulți normali pe lumea aceasta, dacă exista adulți fericiți, dacă exista copii crescuți echilibrat cât de cât și dacă acei copii au cunoscut suferința. Și ma mai întreb dacă nu cumva suferința este înscrisă în genele noastre astfel încât indiferent cât ar fi de bune conditiile în care creștem, tot o sa fim profund nefericiți.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.