Gherghiţa

Iat-o stând în poartă, cu faţa spre drum. Se sprijină strâmb, a oboseală uitată, de cadrul larg deschis. Este scundă această femeie a cărei vârstă cu greu o poţi ghici, oriunde între treizeci şi cincizeci de ani de trăit şi trudit în aceeaşi monotonă acceptare. Aş zice că şi slabă, dar n-ai putea spune ce trup se ascunde diform sub hainele ponosite; oricum, după liniile desenate în locul ulucilor şi după pomeţii osoşi, grasă nu este. Puţini sunt graşi în aşa sate sărace.

Blugii vechi, de o culoare incertă, şi-i poartă în cizmele de cauciuc. Un pulover lălâu o apără de închipuitele geruri, mult prea gros pentru căldura de afară – tribut al veşnicei convingeri că de la orice adiere te trage curentul. În ruralul atemporal, nu contează că eşti tânăr sau bătrân, în locul femeii te vei înfofoli în aceleaşi straie groase până te asiguri că a venit cu adevărat vara. Ca dovadă stă căciula de lână, din aceeaşi paletă bej a puloverului, tricotată în ochiuri mari şi cu marginea suprapusă. Căciula şade uşor într-o parte, căci femeii nu i-a păsat decât să-şi acopere bine fruntea şi urechile, iar câteva smocuri şaten-închis ies pe la tâmple. Stă cu mâinile în buzunar, un pic pierdută, ca şi cum n-ar fi tocmai în lumea care trebuie. Faţa smeadă îi este încremenită, parcă din ceară, cu buzele strânse, obrajii nemișcați şi sprâncenele liniare. Viaţa e trădată doar prin ochii de un albastru limpede, aproape apos, ce strâng la un loc necazuri şi bucurii, toate topite în masa amorfă a indiferenţei de sine. Chiar şi aceşti ochi, atât de mari şi cuprinzători, sunt pierduţi într-o zare – nu se ştie dacă cea de afară sau cea dinăuntru.

Se odihneşte o clipă Gherghiţa şi priveşte înainte. În faţa ei, mai întâi se întinde şanţul cu apă tulbure, rodul celor din urmă topiri; nămol, spumă şi gunoi curg încet la vale, iar ce nu apucă să se ducă rămâne uscat pe albie până la prima ploaie. Marginea şanţului a căpătat verdele crud al primăverii, culoare ce nu va dăinui prea mult aici, în câmpie, dar acum arde a smarald înainte de a lăsa loc uscăciunii. Urmează şoseaua ce străbate şerpuit satul, după urma acelui drum mai lat de căruţă care, pe vremuri, îl lega de alte sate la fel de prăfuite şi aride; curbele în unghi aproape drept stau mărturie a trecutului ce nu poate fi complet îngropat sub straturile de asfalt. Peste drum, în curtea vecinului de vizavi, zarzării şi cireşii au explodat în floare, iar sub coroana lor ninge când un suflu mai puternic înfoaie aerul. Prin grădina largă a aceluiaşi vecin – om înstărit, se vede – spaţiul se deschide larg spre asfinţit. Acolo, soarele începe să coboare la această oră târzie, să prindă culoarea fierului topit şi să piardă din dogoarea nefirească de peste zi. De altfel, ceasurile înaintate, de chiar înainte de amurg, sunt cele ce-i dau Gherghiţei o clipă de răgaz.

S-a trezit cu noaptea-n cap, acum că tocmai ce orologiile au sărit o cifră, pe repede-înainte, după ora de vară. S-a strecurat afară din odaie, să nu-şi trezească bărbatul încă răpus de beţia de cu seară; măcar că n-o ia la pumni, cum îşi bat alţii muierile prin sat chiar şi în lipsa ţuicii, dar tot se lasă cu scandal dacă nu-şi face somnul de după cârciumă. Ce să-i faci, e om muncitor, o bucurie să aibă după o săptămână de tras la jug aproape în zadar; până şi boii parcă au uneori mai mult spor. A măturat curtea înainte de a împrăştia uruiala pentru păsări, a umplut troacele porcilor, i-a pus câinelui apă şi pâine uscată înainte şi s-a apucat de micul dejun.

Voia să meargă la biserică în această Duminică a Crucii, a treia din Postul Mare, îşi şi pregătise hainele de sărbătoare, dar când a ajuns la grajd şi a văzut juninca bolind şi-a schimbat planurile. Doar legea e făcută pentru om, nu omul după lege, aşa că a scos Dacia papuc cu care umblă de obicei pe arie şi a rugat-o pe vecina, trezită şi ea aşişderea pentru a hrăni animalele, s-o ajute să care viţica într-o pătură şi s-o urce în benă. Nici nu-i înmatriculată maşina, o au de căpătat de la cimitirul de rable, dar p-aci prin sat şi pe câmp merge. De n-ar opri-o poliţia pe drumul dintre comune, că veterinar nu-i decât la două sate distanţă.

Apoi l-a sunat pe medic, i-a cerut iertare că-l scoală aşa devreme, şi mai e şi duminică, dar – vedeţi – e Mica bolnavă, trebuie să vie cu ea şi poate totuşi domnu’ doctor să-i facă ceva, o injecţie sau nişte „buline”, că se chinuie şi se agită săraca, are şi botul uscat, şi au crescut-o, dom’ doctor, ca pe copilul lor de când era atâtica, şi… S-a dezmeticit veterinarul şi i-a zis că o primeşte, oricum îi veneau şi alţi muşterii. Aşa că s-a suit în papuc şi a luat-o pe şosea; nu era poliţie până la cabinet, măcar atât. Medicul avea deja pacienţi, i-a aruncat junincii o privire şi i-a spus stăpânei să aştepte. Apoi a controlat-o pe îndelete şi a liniştit-o pe Gherghiţa că nu-i grav, dar trebuie tratament; femeia n-a înţeles prea bine ce are vita, semăna cu „tetanos” dar nu era chiar asta, însă a făcut ochii mari la auzul costurilor. Of, s-o împrumuta de undeva, dar numai s-o facă bine pe Mica. A revenit acasă mult după prânz, ce să mai meargă la slujba de Duminica Crucii; avea doar propria cruce s-o poarte, cât o mai fi în stare, cu speranţa că-i adevărat că Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce.

Omul ei era treaz de-acuma şi ştia de la vecină ce şi cum. A ajutat-o să care animalul înapoi în grajd şi a certat-o blând că a luat maşina deşi nu e de ieşit cu ea din sat; mai mult de formă, aşa, ce să-i mai zică – la fel ar fi făcut şi el. Nici ea nu i-a spus că la întoarcere a oprit-o un poliţai, dar a lăsat-o în pace contra unui scurt favor umilitor, cât să se simtă şi el bărbat. Ce altceva să-i ia în afară de demnitate, cum era ea aşa, vai de steaua ei, şi cu vita bolândă; doar e şi pentru el duminică, ce să piardă timp cu omul amărât când mai târziu avea vitezomani cu care să-şi facă norma?

Ceva mai liniştită, s-a apucat de mâncare. Trebuia să vină băiatul de la oraş, doar n-o să-l primească cu mână goală. Mai ales că, duminică fiind, are de schimbat două rate şi face multă vreme pe drum. Dar, în timp ce oalele fierbeau, băiatul a sunat-o să-i spună că nu mai vine; avea treabă şi pierdea prea multă vreme, poate săptămâna viitoare. Îl înţelege, aşa-s copiii, ocupaţi, mai ales când caută să-şi facă un rost la oraş. Da, mamă, bine, doar păcat că nici acum nu apuci să mai mănânci şi tu cum trebuie, o să ajungi piele şi os. Aşa că au prânzit ea şi bărbatul, ceva mai fastuos ca de obicei, cu gândul la feciorul plecat şi – pentru doar câteva clipe – la ceilalţi doi copii născuţi morţi, parcă duşi în alt plan al existenţei. Poate că a fost mai bine aşa… cu ce i-ar fi ţinut?

Acum, la ceas de seară, după ce a strâns masa, a pus în ordine gospodăria şi a hrănit animalele, iar omul ei a plecat să ia pulsul satului, Gherghiţa s-a pus în poartă. Altădată, poate ar fi ieşit şi ea la o bârfă cu muierile, mai de-o seamă sau mai bătrâne, ar fi bruftuluit fără convingere vreun ţânc obraznic şi ar fi închinat un ţoi cu vecinii. Însă azi – între boala viţelei, umilinţa de la marginea drumului şi lipsa feciorului – nu-i arde. E frântă, dar nu de oboseală, căci azi n-a trudit ca în cele obişnuite. Ci e aşa, o sfârşeală nedefinită. Doar ar sta în poartă, sprijinită de babele groase, ar privi şi ar tot privi. Mă întreb unde i se opresc ochii albaştrii, mobili şi expresivi. Să fie şanţul brodat cu iarbă şi flori? Să fie şoseaua ce a prins viaţă de curând, spre bucuria poliţistului de mai devreme? Să fie pomii înmiresmaţi ai vecinului? Să fie soarele ce se duce, şi se duce, şi se duce, luându-i încă o zi din cele lăsate de Dumnezeu?

Nu ştiu. Gherghiţa nu mi-a spus; poate că ar fi făcut-o dacă o ştia ea însăşi. Sau, poate, a vrut să lase între noi două un mic, dar adânc, mister.

A fost o străfulgerare de-o clipă, cât maşina a trecut în viteză prin faţa porţii. Însă Gherghiţa, cu ochii săi vii, m-a însoţit mult după terminarea călătoriei.

(01 apr 2019)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.