Degetul mic al lui Dumnezeu

Iisus nu fusese răstignit, ci tăiat cu sabia şi ciopârţit, după cum I-au găsit torţionarii încheieturile. Iar Ioan a adunat într-un sac tot trupul Lui de Om, bucată cu bucată, până la ultimul fir de păr, inclusiv degetul mic al mâinii stângi, înfăşurat cu un bandaj pentru cine ştie ce rană. A fugit apoi cu preţioasa comoară la o stână de munte, ascunsă sub nămeţii de zăpadă a unei ierni care n-a exista niciodată în Iudeea.

Acolo, într-un bivuac săpat în omăt, L-a reasamblat pe Domnul. A alăturat fragmentele şi acestea s-au lipit, refăcând ca într-un puzzle tridimensional – sau ca în acele manechine din laboratoarele de biologie – trupul lui Iisus. Nu i-a fost uşor lui Ioan, aşa l-a găsit Petru: asudat şi încurcat în sfântul demers anatomic.

Când ajunsese la stână, Petru nici nu-şi dăduse seama ce se întâmpla; văzuse petele de sânge prin zăpadă, nimic neobişnuit însă pe timp de iarnă într-un loc cu oi, câini şi sălbăticiuni. Abia când a dat de Ioan în bivuacul de medicină legală a înţeles şi s-a pus să-l ajute. Atunci a observat că ucenicului cel iubit îi obosise atenţia şi prinsese omoplatul stâng la şoldul drept, iar ţesuturile – ascultătoare – se legaseră între ele. Cu răbdare, au desfăcut încă o dată spatele strâmb al Mântuitorului şi au pus membrele la locul lor firesc. După ore de muncă, Domnul era din nou complet, fără viaţă, întins pe zăpadă.

Ioan ştia ce avea de făcut. I-a îmbrăcat trupul într-un plic de gheaţă – un strat subţire, lipit pe deasupra şi pe dedesubt, precum pungile vidate din ziua de azi. Acest sicriu cristalin l-a îngropat doar puţin sub zăpadă, în gerul crunt din ocolul oilor, unde a rămas de vineri până duminică. Apoi, împreună cu Petru, a privegheat în stână.

În mod firesc, în a treia zi Hristos a înviat. A deschis ochii, a ieşit din gheaţa ce-L protejase şi a dat la o parte pătura firavă de nea. S-a ridicat, Şi-a scuturat braţele şi picioarele şi, roşu de frig, a intrat în stână unde cei doi ucenici I-au căzut la picioare, închinându-se.

Le-a mulţumit pentru munca depusă şi l-a întrebat pe Ioan dacă n-a uitat nimic. Mirat, acesta a exclamat: „Ce, Doamne?”

„Degetul Meu mic de la mână stângă. Îl ţii în mână de trei zile, o clipă nu te-ai despărţit de el.”

Ioan a deschis palma şi în căuşul ei era, într-adevăr, degetul mic al Mântuitorului, cel cu o falangă bandajată. Petru a făcut ochii mari. Ioan n-a ştiut ce să răspundă, doar îşi muta privirea buimacă de la palma lui la Iisus şi înapoi la palma lui, ca şi cum aceasta nici nu i-ar fi aparţinut. Iar degetul mic – de ce era acolo şi cum de rămăsese la el? Iisus i-a zâmbit înţelegător, semn că El vedea clar în subconştientul ucenicului şi cunoştea cărări ale sufletului acestuia pe care el însuşi nu le cunoştea. A deschis gura, semn că avea să-l dumirească.

Aş fi vrut să aflu dacă până la urmă Ioan I-a dat degetul înapoi lui Dumnezeu sau l-a păstrat pentru sine, cu tot cu micul bandaj. Dar… m-am trezit şi am stat aşa o vreme, întrebându-mă de unde ar putea veni aşa un vis, stranie poveste derulată ca un film.

2 Responses to Degetul mic al lui Dumnezeu

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

  2. Hana says:

    Superba poveste citita de dimineață! M-a limpezit. Eu nu visez asa frumos, probabil nu am sufletul atât de curat. Încă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.