Te-ai întrebat vreodată cum este ca cineva să simtă toate acestea? Te-ai gândit ce furtuni stau mina impasibilă şi cât pot chinui pe altul aceste gânduri? Căci nu sunt întrebări filozofice, ci întrebări-dorinţă. Eu nu caută răspunsuri scolastice, însă contemplează iluzia nefiinţei totale ca şi cum aceasta ar fi posibilă.
Te-ai întrebat vreodată de ce ar putea avea careva astfel de gânduri şi dorinţe absurde? Nu doar ilogice în imposibilitatea împlinirii lor, dar atât de dăunătoare sufletului condamnat la a fi – cu tot ceea ce înseamnă asta, viaţă, vise, urme, amintiri, moarte. Ai încercat, altfel decât brutal, să priveşti prin fereastra sufletului să vezi dacă e cineva acasă? Iar dacă ai zărit umbra unui locatar, ai bătut discret la uşă cu speranţa că aceasta se va deschide în loc să se sfarme zidurile groase?
Când cineva spune „te iubesc”, de fapt îi promite celuilalt: „tu nu vei muri niciodată”. Dar lipsa iubirii ce înseamnă de fapt: moarte sau nonexistenţă? Iar dispariţia iubirii este oare tot una cu a nu mai fi? Când sentimentele se destramă, mai pare la fel de absurd şi intangibil să vrei să nu mai fii?
(06 nov 2018)
Însemnări 