Arsuri sufleteşti – Fragmentul 3: Certurile şi violenţele dintre părinţi

Fragmentul 3: Certurile şi violenţele dintre părinţi

Când părinţii Violetei au avut primul episod în care nu s-au mai înţeles deloc, ea abia depăşise pragul de 7 ani şi era la şcoală. Context: tatăl mai întâi s-a dedat alcoolului, apoi a renunţat la băutură pentru o altă femeie; voia să îşi părăsească soţia şi fiica şi să plece cu amanta lui. Deşi apartamentul era mare, Violeta auzea o bună parte din certuri, urlete, bufnituri. Iar ce nu auzea, îi relata maică-sa în detaliu, evident asezonând totul cu epitete la adresa tatălui său.

Că erau sau nu meritate, Violeta nu ştie şi nici nu contează, dar ce treabă avea ea să le cunoască? Aşa a aflat şi că pe el nu-l mai interesează deloc fiica sa, deşi Violeta a apărut pe lume la insistenţele lui (după ce sora mai mare a murit în primele luni de viaţă); şi că e un nenorocit, un nesimţit, un …. nici nu mai ştie ce.

Şi tot pe vremea aceea a aflat că atunci când, ca femeie, nu mai ai argumente într-o dispută poţi foarte bine să înscenezi un leşin. Şi încă ceva ce i se tot aducea la cunoştinţă şi de care i-a luat mult timp să înţeleagă că nu era decât acoperirea altor frici: că maică-sa nu-şi părăseşte soţul doar pentru binele Laurei, să fie crescută de ambii părinţi.

Sufletul de copil al Violetei s-a umplut repede de un cocktail de oroare, teamă, dezgust şi neîncredere. Tot ce a putut să facă la acel moment a fost să-şi închidă urechile şi să-şi găsească alte preocupări. Şi-a promis că nu va fi niciodată femeia care a fost mama ei: nici nu va sta cu un bărbat abuziv, nici nu se va folosi la rândul ei de arme psihologice, la fel de abuzive.

Ca adult, Violetei îi place să creadă că este o persoană non-conflictuală, care evită pe cât posibil certurile; devine supărată pe sine după ocaziile când îşi pierde cumpătul şi se mâniază pe careva. Privind în trecut, îi este greu să spună ce simte pentru tatăl ei de atunci – poate că milă. Pentru mama sa,  Violeta are toată compasiunea, dar şi o mare imposibilitate de a pricepe.

Indiferent de vârstă, comportamentul adultului este intens marcat de experienţa copilăriei. Mai ales în momentele critice, cel care preia controlul este „copilul interior” cu ale sale spaime şi euforii. Dar, în primul rând, cu ale sale traume. În cazul fericit, un adult conştient de acestea vede când se face tranziţia şi alege să ia seama la mesajele primite, dar nu lasă copilul să acapareze frâiele, ci acţionează în virtutea autocontrolului şi încrederii în sine. În cazul nefericit, adultul se metamorfozează în copilul pe care încearcă atât de intens să-l reprime încât nu se mai recunoaşte şi intră într-un cerc vicios. Ce e mai grav? Faptul că te îngrozeşte ceva? Sau faptul că, îngrozit fiind, nu te mai regăseşti, oglinda emoţională îţi prezintă un străin, nu mai ai control asupra propriilor trăiri şi gânduri, iar asta te îngrozeşte şi mai tare? Iată efectul bulgărelui de zăpadă. Soluţia, spun specialiştii – fie ei psihologi sau duhovnici, este dezgroparea acelor traume băgate sub preş, retrăirea lor prin prezenţă conştientă şi, foarte important, iertarea. Iertarea celor ce au provocat, voit sau nevoit, acele arsuri sufleteşti şi, în primul rând, iertarea de sine. Am cules câteva astfel de episoade povestite de oameni care, în copilărie, au suferit răni cu efect de amprentă şi care acum încearcă să le vindece. Orice asemănare cu personaje şi fapte reale este pur neîntâmplătoare, dar redactarea poartă viciul prelucrării artistice.

(17 nov 2018)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.