Plimbări prin Munţii Retezat

Cum se strâng zile de o minivacanţă la mijlocul lui august, îmi propun să o petrec în Retezatul căruia aş vrea să-i cunosc câteva unghere mai puţin umblate. Pornim către zările îndepărtate vineri pe seară – eu şi Hike pentru întreaga tură, Lollek şi Andrei pentru drumul de dus. Ajungem târziu în noapte lângă Casa de Vânătoare Câmpuşel, acolo unde s-au pus bazele unui adevărat camping, acum plin de corturile participanţilor la cursele de mâine din cadrul Oslea Night Ridge. Montăm cortul cât putem de repede şi ne băgăm la somn, întrucât nu ne rămân prea multe ore la dispoziţie. Sâmbătă ne trezim devreme şi toţi în afară de mine îşi iau kit-urile de concurs, în timp ce eu oftez cu jind, mai verific o dată glezna buclucaşă şi mă echipez pentru o zi de drumeţie. Ideea mea e să pornesc pe acelaşi traseu ca şi cursa lor de zi, un „verical race” până sub Piatra Iorgovanului, unde să ajung cât mai aproape de sosirea lui Hike şi să revenim împreună pe alt traseu.

Astfel că la 8:30 îi dau bătaie în sus de la Câmpuşel (1180 m), pe triunghiul roşu care înghite cu repeziciune curbele de nivel din pădure pe deasupra Cheii Scocului. După un ceas de urcat la adăpostul codrului, ies în golul alpin, însorit şi presărat cu stânci calcaroase, aspect unic în peisajul de ansamblu al întregului masiv. De altfel, această zonă se mai numeşte Retezatul Mic sau Retezatul Calcaros, lucru confirmat în curând de pereţii aflaţi în dreapta piciorului pe care sui – cortine de rocă albă, cu striaţii verticale şi grote, denumite Găuroanele ce adăpostesc Peştera Iorgovanului. Tot acum încep să mă depăşească primii concurenţi, iar eu încetinesc ritmul pentru a le permite accesul pe potecă; nu-i bai, că aşa am tot timpul pentru admirat peisajul şi fotografiat, mai ales că ziua senină îmbracă frumos înălţimile.

Odată cu depăşirea unui pâlc de jnepeni, urcuşul îşi îndulceşte panta şi rămâne aşa până la baza pragurilor stâncoase ce formează vârful efectiv, acolo unde se află şi punctul terminus al cursei. Lollek a trecut demult de mine, iar înaintea acestor praguri mă depăşeşte şi Hike, deci nu va avea de aşteptat cine ştie ce până să apar. Asta se întâmplă la ora 10:30 iar o pauză mai lungă este binevenită, pauză în care de pe Vârful Piatra Iorgovanului (2014 m) – o cuşmă masivă din calcar – putem scruta în voie depărtările: de la Retezatul Mare, acum înveşmântat în neguri, trecând prin Munţii Oslea (a căror creastă de peste Pârâul Jiul de Vest abia îşi dezvăluie detaliile din cauza soarelui puternic) şi câteva înălţimi din Munţii Cernei pierdute în pâclă, până la începuturile Munţilor Godeanu cu piramida Gugului hăt departe. Panorama e largă în toate direcţiile, dincolo de aglomerările de calcar ce ne împresoară.

Odihniţi, începem coborârea spre traseul de creastă marcat cu bandă roşie; Lollek decide să ni se alăture, precum şi un alt concurent din zonă, Oli, dornic şi el de o plimbare mai lungă pe munte. Poteca o ia printre jnepeni şi bolovani, apoi ne va duce sub castelul de piatră al Iorgovanului, într-un plai larg din Abruptul Vestic populat cu vipere. De aici urcăm în ultim efort spre Vârful Stănuleţii Mari (2025 m), însă nu ajungem chiar pe el din cauza celor trei dulăi fioroşi care păzesc stânele din apropiere. Îl ocolim pe o curbă de nivel accesibilă ce ne scoate direct în Şaua Paltina (1930 m), acolo unde întâlnim marcajul punct roşu, recent refăcut, dar şi o ditamai turma de oi.

Schimbăm câteva vorbe cu ciobanul, apoi o luăm destul de abrupt în jos pe piciorul Muntelui Iaru. După o vreme coborâm pe lângă Tăul fără Fund în valea Pârâului Soarbele pe care o vom urma până la capăt, pe lângă o herghelie de cai semi-sălbatici. Pe la ceasurile 13:30 trecem de Stâna Soarbele şi intrăm în pădure, iar după câteva pasaje mai vertiginoase panta devine lină, mai ales când întâlneşte un forestier venit din stânga. În curând ne aflăm în drumul de maşină, aici neasfaltat, care duce în Pasul Jiu-Cerna, facem stânga pe el şi după cam un kilometru suntem înapoi la corturi. Este ora 15 şi un prânz gătit ar pica tare bine, aşa că ne suim în maşină şi mergem la Cheile Buţii, unde ne ospătăm pe măsură.

Revenţi la locul de campare, ne bucurăm de umbra care s-a lungit peste corturile noastre şi a făcut aerul respirabil faţă de dogoarea de mai devreme. Ne băgăm la un somn mai scurt sau mai lung, după cum are fiecare treabă pe înserat – cine aleargă şi cine nu. Când se apropie ora cursei nocturne, circuit pe Creasta Oslei, Hike îşi face băgăjelul şi părăseşte confortul cortului, eu rămân să lenevesc. Abia ce-mi dau seama când se întoarce, undeva pe la miezul nopţii, odată cu ploaia ce urmează să cadă aproape continuu.

Duminică ar trebui să urcăm – încă o dată în cazul unora – pe Oslea, dar de când scot nasul din cort îmi dau seama că planurile ne sunt compromise: plouă şi iar plouă. Tot sper să se spargă norii, însă mocăneasca asta nu ne dă vreo şansă. Lollek şi Andrei pleacă spre Bucureşti, noi ne mai învârtim prin zonă doar-doar s-o opri ploaia. Până la urmă strângem cortul, încărcăm totul în maşină şi pornim spre noua destinaţie – vreo pensiune pe lângă Lacul Gura Apei. Oprim la un Lidl în Uricani, apoi la Restaurantul Medieval din Petroşani, după care ne orientăm spre nord – Ohaba de sub Piatră, Râu de Mori, Brazi, până la pensiunea Cabana cu Flori, acolo unde am găsit cazare după nenumărate încercări telefonice ratate în zonă, subiect de dezbate referitor la cum înţeleg unii oameni să-şi facă o afacere în turism.

Locul e curat şi confortabil, chiar dacă rustic şi aflat într-o anume stare de abandon ce vorbeşte despre falimentul afacerii, după cum ne confirmă proprietarul. Pentru noi e mai mult decât suficient – duş fierbinte, pat moale şi aer curat, numai bun final al unui episod de lene în care ne-am mai încărcat bateriile. Mai mult, ploaia a stat de ceva timp şi avem speranţa unei zile frumoase mâine.

Într-adevăr, luni de dimineaţă pare că va fi vreme bună; soarele n-a dat încă, dar negurile încep să se ridice una câte una de prin văi şi ici-colo apar petice de albastru. Lăsăm în urmă cazarea şi urmăm drumul de pe Râu Mare spre barajul şi lacul de acumulare de la Gura Apei (998 m), iar la barieră parcăm maşina şi o luăm pe jos spre intrarea în traseu. La ora 9 pornim în stânga pe crucea albastră care urcă destul de brutal în prima parte, prin pădurea de pe piciorul Radeşului Mic din Muntele Zlata. După mai bine de două ceasuri şi jumătate de hei-rup, ieşim în păşunea de lângă Vârful Lăpuşnicul Mic (1852 m) şi facem o scurtă pauză, în timp ce privirile se duc după marea de nori de la baza înălţimilor Munţilor Ţarcu. În faţa noastră, sub soarele strălucitor, se întinde un ditamai jnepenişul şi Vârful Zlata (2142 m); poteca se lăţeşte printre jepi, dar ocoleşte vârful pe o curbă de nivel, trece pe lângă o stână părăsită şi intră într-o zonă aproape plată – Platoul Radeş-Zlata. Acesta coboară uşor spre Curmătura Radeşului unde întâlneşte triunghiul roşu venit din Gura Zlata, se cambrează pe lângă prăpastia abruptă din dreapta – obârşia Pârâului Zănoguţa, apoi reîncepe să urce lin către Platoul Zănoaga şi buza Tăului Zănoaga (1997 m), unde ajungem la ora 14.

Acesta este punctul în care noi părăsim marcajul ce coboară lângă lac şi o luăm în stânga, urmând linia crestei după momâi în timp ce zărim primele imagini din Rezervaţia Ştiinţifică „Gemenele”. Aici trebuie să fac o scurtă paranteză. Îmi doresc demult să ajung în această rezervaţie unde accesul turistic este interzis; nu ştiu dacă tocmai pentru că nu e o zonă deschisă oricui sau pentru că mă aştept la minunăţii nemaivăzute înăuntru, dar cert este că visez de ani de zile să o vizitez. Ştiam că se poate obţine autorizaţie de acces în urma unei cereri la Academia Română, cea care patronează rezervaţia, aşa că acum vreo lună mi-am luat inima în dinţi şi, înarmată cu cele foarte puţine informaţii găsite pe net, am sunat la Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii. Aici mi s-a spus să o contactez pe doamna doctor Simona Mihăilescu, secretarul ştiinţific al comisiei. I-am explicat ce doresc şi mi-a spus că nu-i nicio problemă, să redactez o cerere cu numele celor din grup, perioada şi traseul, să ataşez o copie după buletinul meu ca responsabil de grup şi să i le trimit pe e-mail. A doua zi aveam autorizaţia semnată şi ştampilată, aşa că tot ce mai doream era să avem vreme bună şi să nimerim potecile încâlcite ale rezervaţiei.

Vremea ne e favorabilă, deci iată-ne porniţi să rezolvăm a doua parte: căutarea intrării dinspre Tăul Zănoaga. După cum ziceam, ţinem linia crestei pe bolovanii masivi de granodiorit specifici Retezatului Mare, roci numite şi granit de Retezat. În stânga vedem în rezervaţie Vârful Radeşul Mare (2261 m) şi lacurile răsfirate sub el: Tăurile Zănoaga Mică, Tăurile Radeşului şi Tăul Cârligului. Noi nu avem însă treabă cu ele şi mergem mai departe, ocolim pe dedesubt Vârful Zănoaga (2262 m) şi ne oprim în şaua de dinainte de Vârful Şesele Mici (2278 m). Aici aflăm o placă a Academiei Române din vremuri de demult şi o potecă ce pare a coborî timid în rezervaţie. Stăm un pic la sfat, însă când vedem un grup de trei oameni care urcă spre noi decidem că acela este punctul de acces pe care-l căutăm.

Începem să coborâm pe cărarea clară printre stânci, tivită ici-colo cu câte o veche săgeată roşie, care însă se pierde când ajunge mai jos, în tăpşanul cu iarbă; sperăm ca, în urma indicaţiilor primite de la cei trei, să nimerim mai departe poteca printre jnepeni spre Tăul Negru, însă ori acestea sunt greşite, ori nu suntem noi în stare să le urmăm, întrucât coborâm mult prea mult pe lângă Tăul Secat şi pe un afluent al Pârâului Dobrun. Iarba înaltă până la genunchi, zonele mlăştinoase şi o momâie apărută de nicăieri nu ne folosesc nici ele prea mult. Cu ajutorul hărţii şi GPS-ului revenim pe o curbă de nivel care ar fi deasupra Tăului Negru, însă ce te faci cu oceanul de jnepeni din faţa noastră? Ne urcăm pe nişte bolovani ce ne ajută o vreme, însă până la urmă tot prin jepi o luăm şi urmează o luptă deznădăjduită cu aceştia. Nu ştiu exact cât durează şi cât ar mai fi putut dura până să cedăm noi psihic, însă din încrengătura sinistră dăm într-un fel de potecă şi hotărâm s-o urmăm, căci direcţia e cea bună. O săgeată roşie aflată în curând confirmă acest lucru şi de acum încercăm să nu mai pierdem drumul.

Reuşim să facem asta şi, cu o grijă în minus, încep să mă bucur de această împărăţie sălbatică. Ierburile înalte şi unduite de vânt, jnepenii extrem de înalţi (un Hike şi jumătate) cu rădăcini mai groase decât pulpa mea, florile multicolore, apele ireal de limpezi, broaştele mari cât palma, păsăruicile ce zboară razant şi caprele negre cocoţate pe stânci conturează lumea abia atinsă a Gemenelor. Încep să înţeleg de ce se obţin aşa uşor autorizaţiile de către turişti; cu fondurile tăiate, cercetătorii rareori mai tranzitează rezervaţia şi astfel se mai întreţin cât de cât potecile în faţa unei naturi hotărâte să nu lase niciun milimetru nerecucerit. La orele 17:30 terminăm coborârea abruptă printr-un horn larg şi stâncos ce precede malul Tăului Negru (2010 m). Înconjurăm apa prin stânga şi în locul unde poteca o părăseşte din nou facem o pauză mai lungă, de prânz târziu. Simţim cum ne ajunge oboseala şi mai avem ceva de mers. În plus, e uşor deprimant faptul că de vreo patru ore o ardem pe sub acelaşi Vârf Şesele Mici şi nu ne depărtăm de el.

Avem de traversat piciorul secundar pe nume Muntele Bârlea, desprins din creasta principală între Vârful Şesele Mari (2328 m) şi Vârful Judele (2398 m). Prin urmare urcăm un mic prag prin alt crâng de jepi, coborâm o cărare destul de abruptă şi friabilă într-o primă vale, apoi reîncepem urcuşul domol, întrerupt de curbe de nivel, pe coastele acestui picior acoperit de jnepeni din care se iţesc pini, îmbrăcaţi de sus până jos în coroană. Din punctul maxim al culmii reîncepem să coborâm şi să urmăm o potecă deloc optimă, cu tot felul de meandre şi ocolişuri, având permanent în faţă Custura Retezatului. Drumeagul ne scoate până la urmă, la orele 19:30, pe malul Lacului Gemenele (1920 m), parcă şi mai frumos decât Tăul Negru întrucât aici stâncăria e amestecată cu o bogată vegetaţie. Nu avem prea mult timp de pauză căci soarele a luat-o bine spre asfinţit, aşa că pornim în lungul malului după cum ne duce poteca. Din păcate, nu mai avem când să dăm o tură până la Casa Laborator, aflată ceva mai la vale, aşa că sper să mai ajung pe aici măcar o dată, eventual pe traseul de la Gura Zlata într-o tură lungă de-o zi, fără bagaj de camping în spate.

Trecem pe lângă un hipiot aparent străin care nu crede în regulile ce interzic camparea în rezervaţie şi ne întrebăm dacă n-o fi totuşi biolog; mai degrabă botanist – etnobotanist. Începem să urcăm, mai întâi lejer printre binecunoscuţii jnepeni, apoi mai intens, pe măsură ce arbuştii lasă loc stâncii Abruptului Nordic-Judele. Pe la ceasurile 20:30 punem piciorul pe malul Tăului Ştirbu (2090 m), însă nu ne oprim decât pentru a observa că soarele s-a ascuns în spatele unor neguri trandafirii care au şi început să urce prin Căldarea Ştirbu spre creastă. Tot către creastă ţintim şi noi, cu speranţa că vom ajunge acolo înainte să se lase complet întunericului. Cu un ultim efort susţinut, reuşim acest lucru şi ieşim lângă plăcuţa Academiei din Poarta Bucurei (2261 m) la ora 21, numai bine pentru a vedea cum împărăţia Mordor începe să pună stăpânire cu ceţurile sale pe nordul Retezatului.

Mai avem un pic de lumină, cât să vedem salbele de lacuri de sub noi şi aglomerarea de luminiţe de pe malul Lacului Bucura unde trebuie să poposim pentru noapte. Aprindem totuşi frontalele şi îi dăm cu atenţie la vale, pe punct roşu şi bandă galbenă din dreptul Tăului Porţii – cel mai înalt lac din Carpaţi, pe sub Vârful Bucura I (2433 m). Poteca este în prima parte abruptă, apoi se mai calmează şi ne duce prin întuneric pe lângă Lacul Bucurelu, până la malul nordic al Lacului Bucura (2041 m); ne mai ia ceva să ocolim cel mai întins lac glaciar al Carpaţilor şi, la ceasurile 22, punem capăt distracţiei în Căldarea Bucurei, după treisprezece ore de mers.

Găsim loc cât de cât plat între zecile de corturi din care deja se sforăie şi încercăm să eficientizăm procesul de campare. Îl las pe Hike să pună cea mai mare parte a cortului şi mă ocup de pregătitul cinei – o ciorbă la conservă şi un piure cu brânză de burduf, tare bune aşa fierbinţi după ziua cea lungă. Mi-ar plăcea să stau să admir cerul senin sticlă, cu stele căzătoare printre constelaţii şi o Cale Lactee extrem de clară, însă oboseala îşi cere tributul. Aşa că pic în sacul de puf cu dopurile atât de bine înfipte în urechi încât nu ştiu că peste noapte vine ursul la stâna din apropiere.

Marţi trebuie să ne pregătim de întoarcerea spre casă, însă deşi intenţionăm să ne trezim devreme nu prea ne dă ghes să ieşim în aerul rece de afară. Ne mobilizăm până la urmă, punem de-un ceai şi mic dejun, alimentăm cu apă, strângem cortul, umplem iar rucsacii şi pe la ora 10 pornim la drum. Coborâm printre jnepeni şi bolovani până la Lacul Ana (1979 m), pe malul căruia întâlnim poteca marcată în triplet: punct galben, cruce albastră, triunghi roşu. Doar pe primul marcaj îl vom urma până la capăt, căci celelalte două se despart şi o iau la un moment dat spre Lacul Zănoaga.

Odată cu marcajele începe şi urcuşul zilei, cel de pe Piciorul Slăveiului, întâi domol, apoi tot mai abrupt prin soarele necruţător, iar într-un final o ia în diagonală potolită spre stânga unde ne scoate sub Vârful Slăveiu (2347 m). O potecă marcată cu momâi urcă spre vârf şi mai departe dă în creasta principală, însă noi continuăm înainte, pe curba de nivel de deasupra Tăului Slăveiului. Mai departe începem să coborâm uşor, lăsăm în urmă o stână părăginită şi Tăul Turcel şi ţinem cărarea clară – dar luuuungă – de pe Piciorul Slăveiului. Depăşim pe dreapta o movilă, gorgan numit „La Clince” (2074 m), iar la ora 13 atingem punctul de bifurcaţie a marcajelor, Crucea Trăsnitului.

Este momentul unei scurte reculegeri, acesta fiind ultimul punct din care se vede clar creasta ascuţită a Retezatului Mare. În faţa noastră, dincolo de valea Pârâului Lăpuşnicu Mare, se întind înălţimile Retezatului Mic dintre care se evidenţiază Piatra Iorgovanului. Dincolo de acestea se profilează Oslea lungă şi calcaroasă, iar înspre dreapta se desfăşoară culmile doar aparent moi, cu o bază stâncoasă, ale Godeanului. Recunoaştem uşor câteva dintre locurile văzute îndeaproape sâmbătă, apoi îi dăm la vale pe Cracul Slăveiului plin de jnepeni. Avem ceva dificultăţi în a găsi poteca de intrare în jnepeniş, deşi e acolo un ditamai stâlpul; trebuie să-l observi de la depărtare, să-i reţii poziţia şi să încerci să te orientezi spre el într-un moment în care nu-l mai vezi din cauza arbuştilor înalţi. Apoi cărarea e lată şi bine bătătorită de turmele de oi – lucru pe care avem să-l aflăm în curând la prima mână.

Cum îi dăm noi în jos pe curbele de nivel ce înconjoară culmea, vedem cu poteca din faţa noastră tocmai ce s-a umplut de nişte pietre albe care nu erau acolo mai devreme. Mai mult, pietrele se mişcă! Uf, o ditamai turma şi nu avem ce face decât să ne băgăm în boscheţi până trece cu totul de noi, altfel mioarele se sperie şi nu mai vor să înainteze. Pierdem ceva timp aşa, dar n-avem ce face decât să ne reluăm drumul cât mai repede în urma transhumanţei. Continuăm coborârea deja desprinşi în stânga de linia culmii şi dăm de urmele Stânei Slăveiu, acum complet dispărută din poiana de dinainte de pădure. Aici mi se pare că e cel mai delicat moment din punctul de vedere al marcajului, pentru că de la stâlpul existent acesta face stânga, însă nici urmă de potecă sau semne încotro. Până la urmă Hike găseşte punctul galben pe nişte copaci uscaţi şi reuşim să păstrăm drumul.

De acum, cărarea o ia prin pădure într-o coborâre lentă şi cam ineficientă, căci abia spre final panta devine mai abruptă. La orele 15 suntem la Lunca Berhina (1229 m), lângă fostul Canton Judele, şi ne gândim cu groază la drumul pe care-l mai avem de parcurs până la Gura Apei – vreo zece kilometri de forestier. Doar că nici nu apuc să-mi strâng beţele şi să mănânc ultimul baton din dotare, că pe podul din faţa noastră trece o maşină agale de tot, după cum îi impun gropile omniprezente. Profit de viteza redusă şi de geamul lăsat al şoferului şi întreb dacă nu ne ia şi pe noi până la Gura Apei. Familiei de timişoreni i se face milă ne noi, ne doseşte o parte din bagaje în spate şi ne înghesuim lângă fetiţa de pe bancheta din spate. Şontâc-şontâc, break-ul masiv şi încărcat înaintează greoi, numai bine pentru a ne da seama de imensitatea drumului de care suntem scutiţi. Suntem depuşi lângă maşina noastră la barieră şi le dorim tot binele din lume pentru aşa pomană.

Trecem la echipament mai lejer şi pornim spre Petroşani, înfometaţi nevoie mare şi cu vid de cofeină. Pe drum ne prinde şi furtuna prognozată pentru după-amiază, deloc surprinzătoare după soarele care azi ne-a ars intens. Bine că n-am avut ieri parte de asta – nici de soare, nici de furtună. În Petroşani la Medieval ne anunţă că mâncarea durează foarte mult, aşa că doar ce bem o cafea şi ne mutăm puţin mai încolo, la Restaurantul Via, o surpriză extrem de plăcută, care ne face să reconsiderăm viitorul prânz în Petroşani. Chiar dacă n-are toate minunile descrise în meniu (peştele şi vânatul s-au terminat), ne îmbie cu tot felul de mâncăruri gustoase, rezonabile ca preţ şi servite prompt. Unde mai pui că nu m-aş fi aşteptat să ascult tocmai aici minute bune de Whitesnake, Scorpions şi Guns N’ Roses… Cu burţile pline şi stocul cofeinic refăcut, pornim în lungul drum spre casă, întrerupt de o singură oprire scurtă. Ajungem în Bucureşti binişor după miezul nopţii, dar din fericire mâine nu mergem la serviciu, ca să folosesc vorba lui Vlăduţ, cel care iniţial s-a abonat şi el la tura asta pentru ca apoi să dea bir cu fugiţii.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Plimbări prin Munţii Retezat

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s