Israel Ziua 4: Nazaret

Principalul oraş din nordul Israelului şi cea mai mare aşezare a acestui stat aproape complet lipsită de evrei (arabii deţin majoritatea, urmaţi de creştini) îşi are rădăcinile înfipte adânc în Neolitic, cu aproximativ nouă milenii în urmă. Cu toate acestea, cu excepţia referirilor biblice care plasează aici Sfânta Familie după fuga în Egipt, nu există referiri documentare mai vechi decât secolul al III-lea, probabil şi din cauza lipsei de relevanţă a satului de atunci în teritoriile Galileii sau Iudeii. Acesta începe să crească în însemnătate în secolul al VI-lea, când relatările creştinilor autohtoni despre Fecioară cresc interesul europenilor, în special al ortodocşilor, pentru Nazaret. Oraşul devine cu adevărat important abia în ultimul an al secolului al XI-lea, când prima cruciadă cucereşte Galileea şi capitala îi este stabilită aici. Un veac mai târziu, Nazaretul revine sub ocupaţie musulmană, iar invazia mamelucilor din secolul al XIII-lea distruge clădirile comunităţii creştine, interzice accesul clerului catolic şi readuce aşezarea la mărimea unui sat. Dominaţia otomană alternează perioadele de toleranţă a călugărilor vest-europeni cu cele de îndepărtare a lor, însă abia în secolul al XVIII-lea este permisă construirea unei biserici. Acest moment coincide cu cel în care i se atribuie din nou importanţă Nazaretului, văzut ca punct strategic în controlul agriculturii din Galileea; dezvoltarea lui către un oraş mare se suprapune cu stabilirea de strânse legături diplomatice cu Franţa, un aspect important al acestora fiind protejarea creştinilor. În scurta perioadă de guvernare egipteană din secolul al XIX-lea, sunt deschise şi mai mult porţile faţă de negustorii şi misionarii europeni, care se adaugă comunităţii existente de arabi creştini, iar acest lucru se păstrează în ultima parte de dominaţie otomană. Probabil că trecerea în secolul al XX-lea reprezintă cea mai înfloritoare perioadă a Nazaretului, devenit un important centru comercial, medical şi spiritual al celor două religii. Importanţa sa descreşte după destrămarea imperiului, în timpul Mandatului Britanic, pe măsură ce satele arabe care au aici piaţa de desfacere sunt înlocuite de comunităţi evreieşti. Cum în timpul luptelor precedente formării statului Israel Nazaretul nu este efectiv câmp de bătălie, devine principalul loc de refugiu pentru palestinienii din zonă, iar ulterior declarării independenţei se construieşte primul cartier evreiesc oarecum în afara oraşului, tocmai pentru a contrabalansa majoritatea arabă din Nazaret. Fiind vorba în continuare despre localitatea israeliană cu cel mai mare număr de arabi, au loc anual comemorări şi proteste născute în sânul comunităţii palestiniene. În rest însă, atmosfera societăţii împărţite de musulmani şi creştini, fie ei arabi sau europeni, este ceva mai relaxată decât în restul oraşelor mari din Israel.

Până la Nazaret nu avem decât autocar, aşa că iată-ne din nou în autogara din Strada Levinsky unde ne îmbarcăm într-o rată modernă. Drumul spre zona de munte arid a Galileii nu durează foarte mult, iar de unde coborâm nu avem prea mult de mers până în Piaţa Ha-Ir. De aici, Strada Al-Bishara ne conduce repede spre Bazilica Bunei Vestiri, construită în a doua jumătate a secolului al XX-lea de către franciscani. Cu silueta sa de templu grandios şi modern, este cea mai mare biserică a catolicilor în Orientul Mijlociu. Jocul geometric elaborat şi sticla colorată a vitraliilor se opun tăieturii simple a pietrelor din ziduri şi nisipiului ars de soare al acestora. Un alt contrast se naşte între structura ce aparţine clar zilelor noastre şi vestigiile despre care se spune că ar fi ale casei în care a trăit Sfânta Familie. Ceea ce mi se pare cu adevărat interesant la această biserică este zidul care împrejmuieşte curtea şi care poartă în arcadele din interior reprezentări ale Fecioarei Maria aduse din cele mai diverse colţuri creştine ale lumii. Aşa se face că fiecare vine cu specificul etnografic şi cultural al zonei de unde provine şi observi uşor cât este de mare diferenţa între arta religioasă cu care suntem obişnuiţi în Europa – fie ea răsăriteană (unde grecii şi ruşii au întâietate în ceea ce priveşte icoanele) sau apuseană – şi locuri precum Etiopia, Thailanda, Japonia sau ţările Americii de Sud. Această colecţie de portrete ale Fecioarei, dincolo de unitatea simţirii religioase, este o excelentă hartă artistică.

Lângă bazilică se deschide Piaţa Ha-Knesiya, acolo unde se înalţă de la începutul secolului al XX-lea un alt edificiu catolic – Biserica Sfântul Iosif îşi desfăşoară masiva navă neo-romanică, sprijinită pe coloane albe, peste locul unde ar fi fost identificat atelierul de tâmplărie al lui Iosif, aşa cum arată săpăturile arheologice.

Aşa cum ne obişnuiesc deja oraşele din Orientul Apropiat, centrele vechi sunt adevărate încâlciri haotice de străzi, străduţe, ganguri şi pasaje, aşa că un astfel de complex urban ne conduce către Piaţa Ha-Knesiya, deschisă anume parcă pentru lăcaşul ortodox Biserica Bunei Vestiri. Construit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, edificiul scund, încărcat cu icoane, candele şi o superbă catapeteasmă sculptată în lemn, se întinde deasupra Fântânii Fecioarei – izvorul din care se spune că Maria lua apă în momentul în care îngerul i-a dat vestea că-L va aduce pe lume pe Mântuitorul acesteia.

O luăm apoi la pas prin souq-ul cu fascinantul său labirint de artere înguste, fundături şi curţi ce tăinuiesc locuri nebănuite. Într-o astfel de incintă se ascunde, cu podeaua scufundată în subteran, biserica greco-catolică cunoscută drept Biserica Sinagogă – structură din secolul al XIX-lea, construită probabil peste fundaţiile unei bazilici cu şapte veacuri mai vechi a cruciaţilor; numele vine de la faptul că aici ar fi citit Iisus din Scriptură o profeţie şi le-a tâlcuit-o celor prezenţi ca referitoare la El. Mai departe, printre clădiri scunde şi înghesuite, tarabe, ateliere, hanuri şi bodegi, căutăm un strop de lumină în atâta penumbră.

Ajungem astfel la Biserica Mântuitorului (un neo-gotic anglican din a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi Mănăstirea Surorilor Nazaretului. Închidem astfel cercul în Piaţa Ha-Ir , acolo unde ne şi oprim pentru prânzul luat la o terasă cu kebab şi mult humus. Cu ceva mai multă energie ne interesăm la biroul de turism despre cum putem ajunge la Muntele Tabor şi ajungem la concluzia că cel  mai simplu este cu taxiul. Facem rost de un şofer după o mică târguială şi încurând pornim pe şoseaua care, pe măsură ce urcă, se transformă într-un şir nesfârşit de serpentine.

În vârful muntelui se află două centre religioase care poartă acelaşi nume, conform episodului biblic petrecut aici: Schimbarea la Faţă. Primul îl reprezintă Biserica Schimbării la Faţă a mănăstirii franciscane, ridicată în stil neo-romanic cu influenţe siriene în prima jumătate a secolului al XX-lea pe fundaţii din secolul al IV-lea. Grădina lungă unde florile multicolore acaparează uscăciunea pietrelor anunţă o clădire elegantă în simplitatea sa, în care zidurile aproape complet lipsite de decoraţii sunt unite prin arcade cu stucaturi detaliate şi lasă spaţiu mozaicurilor pline de culoare. A doua clădire importantă de pe munte este Biserica Schimbării la Faţă a mănăstirii ortodoxe, construită la mijlocul secolului al XIX-lea; din păcate, nu putem vedea mai multe decât aspectul asemănător bisericilor greceşti, întrucât nu este deschisă vizitelor.

Taxiul ne aduce înapoi în Nazaret şi ne lasă în apropierea staţiei de autobuz, de al cărui program nu suntem foarte siguri. Reuşim până la urmă să ne urcăm într-o maşină şi revenim în Tel Aviv, dar coborâm undeva în apropierea gării HaShalom. Avem astfel ocazia să ne plimbăm puţin pe aleile cochete din Sarona – cartierul tematic din Strada Eliezer Kaplan, cu buticuri şi restaurante în mici căsuţe colorate după tiparul coloniilor templiere germane, în contrast evident cu zgârie-norii de birouri din apropiere, precum Centrul Azrieli. Restul serii îl dedicăm unei cine delicioase în clar-obscur la Cafe Nimrod şi planurilor pentru a doua zi, care vor fi de data aceasta separate.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s