Când spui „progressive metal”, primele lucruri care-ţi vin în cap sunt fraze muzicale complicate, armonii complexe, cunoştinţe de conservator pentru a putea pătrunde dincolo de ţesătura instrumentală ce ar putea friza matematica. Şi, chiar dacă vorbeşti despre o trupă ce se adresează şi publicului larg, nu doar „cunoscătorilor”, tot ai o mică reţinere în a te pronunţa tu – ca profan – asupra actului artistic. Iată de ce apreciez mult trupele de prog care nu numai că nu-ţi dau senzaţia că trebuie să fi studiat manuale pentru a le putea pricepe mesajul, dar al căror nume îţi promite din start că albumul ce abia începi să-l asculţi îţi va aduce două lucruri: calitate şi o diversitate accesibilă. Atâta timp cât ai un pic habar de muzică şi metal, e aproape imposibil să treci cu vederea Threshold, trupă britanică pe cât de longevivă, pe atât de trecută cu vederea de publicul larg. Nici acum nu pricep de ce, pentru că multe dintre piesele sale sunt – poate cu excepţia lungimii – aproape „radio friendly”; de exemplu, de pe cel mai recent album, nici nu trebuie să le ai cu metal-ul ca să îţi placă Swallowed.
În fine, nu vreau să polemizez aici, ci să rămân la acest disc, Legends of the Shires pe numele său, şi la piesa care mi-a plăcut cel mai mult. Spre deosebire de cea menţionată mai sus, Snowblind nu este deloc una cuminte; din contră, are o doză de agresivitate bine strunită instrumental, dar care trădează furia şi energia vitală în fiecare bătaie de tobă, bridge şi pasaj de backing vocals. Totul îmbrăcat într-o muzicalitate ireproşabilă, clădită pe riff-urile ce imprimă tema melodică, filozofia versificată şi momentele în care claviatura îşi face de cap, într-o minunată fantezie. Mi se pare o piesă a contrastelor, lucru cel mai bine ilustrat spre final, când solo-ul îndârjit de chitară este urmat de o variaţiune a refrenului în cea mai suavă notă. Clar, Snowblind mi s-a lipit de ureche şi suflet, prin toate cârligele de care poate dispune o compoziţie prog-metal.
Însemnări 