Iarnă în Oltenia profundă

Cum şade aşa amorţit sub zăpada abia atinsă, într-o aparentă hibernare, ar putea fi un sat de oriunde. Mai mult, un sat de oricând, păstrându-şi un echilibru atemporal prin uliţele şerpuite şi acoperişurile ninse-n pantă. Că l-aş fi văzut acum nişte veacuri sau peste alte câteva – tot aia, aceeaşi ţară de departe, desprinsă dintr-un anonim nicăieri. Şi, în ciuda acestei semnături absente – sau poate tocmai datorită ei – atât de fermecătoare aşezarea.

Complet adormit la o primă vedere, pe măsură ce mă apropii îmi dau seama că toarce. Ca o mâţă venită din frig la căldura sobei, unde-şi deapănă în intimitatea căminului plăceri şi suferinţe doar de ea ştiute. Departe de văzul lumii şi de colţii gerului. Aud torsul în glasurile răzleţe din vreme de noapte şi în freamătul animalelor din ogrăzi; îi văd firele în luminile ce se ghicesc discrete de după geamuri adesea mate şi-i simt parfumul în fuioarele de fum înălțate în văzduh, coloane ale unei încremeniri vii. Acum, când iarna şi-a întins imperiul, satul îmi pare cu atât mai viu cu cât devine o lume a contrastelor. Încremenit pe din afară, îşi reia poveştile la adăpost. Şi nicio clipă – nici măcar una! – nu ţi se înfăţişează ca părăsit.

Noaptea, cu cât este mai înstelată, pe atât îşi înfige mai abitir ghearele în trupurile calde. Dar ziua dezvăluie locurile cu mărinimie, sub cerul senin de un albastru adânc. Tot frig muşcător, dar într-un soare ce-ţi dă măcar senzaţia de căldură. Nu-i deloc acel soare palid, indiferent, pe care uneori zilele hibernale îl ostoiesc prin ceaţă. Şi sub acest soare mărinimos, tot ce a tăinuit noaptea în case şi grajduri iese la iveală. Iar uliţele nu mai sunt simple despicături de noroi îngheţat, casele se colorează, pojghiţele crapă sub cizme grele, caii trag de oiştile aceloraşi căruţe şi chiar şi cimitirul îşi strâmbă mai cu spor crucile din lemn pictat. Aerul miroase a fum şi bălegar, a har şi păcate.

Pierdut între deal şi câmp, satul se adună solidar la un loc, precum o cetate rurală apărându-se de viforniţe şi de trecerea timpului. La ce bun însă? Primele se vor duce, iar timpul… cumva, aici timpul nu vine, nu pleacă şi nu se scurge. Aici, timpul este – atât. Îl citeşti ca pe un prezent permanent în frunzele stejarilor creponate de nemurire, în terasele colinelor, în liziera pădurii, în silueta cambrată a depărtărilor, în aurul vineţiu al amurgului. Îi simţi câteva tresăriri – un pod scârţâitor, un iepure ce fuge mâncând pământul, o turmă de capre urmându-și stăpânul, un câine care latră furios şi fricos de pe sub vreun car, un concert de vrăbii gureşe la ceas de seară; dar, odată ce sorbi fascinat pitorescul, revii la acea eternitate limpede, nemişcată. Şi liniştitoare. Nimic n-o tulbură, nimic n-o întinează.

Trebuie să vezi lumea aceasta rurală de la intimitatea răscrucilor de drumuri şi de la turnul de observaţie al dealurilor. N-o vei înţelege – nu, nici pe departe – tu, om al citadelei dezrădăcinate. Dar faptul că nu vei putea pătrunde sensurile fine ale unui tablou impresionist sau al unei simfonii romantice nu înseamnă că-ţi lipseşte sensibilitatea de a admira, interioriza şi însuşi.

Lasă deci să ţi se lipească de simţuri, de emoţie şi de suflet fiecare trăsătură a satului: gardurile din lemn chircit sau tablă multicoloră, casele cu câte patru încăperi, adăposturile cu pereţi din chirpici, dulăii încotoşmănaţi, drumul de noroi congelat ce se desfundă la trecerea râului, găinile cuibărite în copaci, pădurile cu arbori drepţi şi aliniaţi milităreşte, viaţa caldă care se subînţelege în fum, biserica solitară, livezile înmărmurite, crucea trăsnitului din vale, turmele, podeţele, frunzele, sălbăticiunile, zăpada scârţâită. Dar, mai ales, oamenii cu focul lor din sobă şi din priviri, cu vinul şi cu poezia lor, adesea tristă deşi vorbele-i sunt hâtre.

… Un sat înveşmântat în troienele iernii, în cel mai uitat cotlon al Olteniei…

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări rurale and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to Iarnă în Oltenia profundă

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.