Rusia Ziua 4

În sfârşit, vreme bună! Să luăm deci la rând cele mai importante obiective ale Moscovei aflate în aer liber. Unul este chiar foarte aproape de noi, aşa că după câţiva paşi pe Starokoniuşennâi Pereulok (unde ne zgâim ca proştii la un Peugeot tivit cu cristale Swarovski), pe Sivţev Vrajek Pereulok şi prin scuarul verde ce însoţeşte Gogolevski Bulvar (pe lângă monumentul scriitorului Mihai Şolokov) ajungem în Ploşad Precistenskie Vorota – o intersecţie largă, dominată de o clădire enormă, înălţată parcă şi mai mult de scările ce urcă dealul până la porţile sale. Este vorba despre Catedrala Hristos Mântuitorul (Hristos Spasitel), un dom colosal fondat la sfârşitul secolului al XIX-lea, distrus complet de sovietici şi reconstruit după modelul originalului în anii de după căderea regimului. Lăcaşul de cult, cel mai înalt din lumea ortodoxă, impresionează prima dată prin dimensiunile exterioare – ziduri înalte, de o austeritate nobilă, complet albe, încoronate prin cupolele în formă de ceapă, aurii şi strălucitoare, fiecare cu câte o cruce în vârf. Ca puncte de balansare a greutăţii regăsim câte o troiţă pe fiecare colţ, o cruce armenească în spate şi statuia impunătoare a ctitorului catedralei, ţarul Alexandru al II-lea. Cel mai bine se observă toate acestea dacă iei puţină perspectivă de pe puntea pietonală peste Moscova, Patriarşi Most, ocazie cu care poţi scruta şi râul cât cuprinde privirea, de la Kremlin la monumentul lui Petru cel Mare. Intrarea în catedrală duce vizitatorii printr-un culoar lung în partea inferioară a bisericii, mai degrabă un paraclis destul de reţinut ca decor. Adevărata bogăţie artistică şi de patrimoniu se află la capătul scărilor laterale care ne duc în naos – un spaţiu pe măsura domului gigant văzut de afară, însă de data aceasta împodobit în cel mai impresionant mod. Culorile deschise şi luminoase umplu în întregime zidurile şi cupolele, candelabrele atârnă masive, iar centrul de greutate îl reprezintă un altar masiv şi crenelat. Totuşi, în pofida opulenţei etalate, este ceva ce nu-mi place – mi se pare că întregul ansamblu este strivitor, iar accentul pe formă este parcă prea mare, deloc propice simţirii metafizice. Simţul artistic se manifestă din plin, însă latura spirituală eu o văd pusă în plan secundar.

Pentru că tot suntem în zonă, facem o plimbare scurtă pe Precistenskaia Naberejnaia, pe lângă superbe demonstraţii arhitectonice, acum sedii de ambasade, consulate şi muzee. Ne oprim când ajungem în dreptul impunătorului monument al lui Petru cel Mare supradimensionat la cârma vasului cu care a cucerit Marea Baltică, îmbrăcat de luptă, cu un sul auriu într-o mână şi cu picioarele sprijinite pe un oraş simbolic. Într-adevăr, această creaţie de mari dimensiuni a lui Jurab Ţereteli, construită pe un promontoriu în apele râului, dă impresia că vede şi străjuieşte atotputernic apa. De pe malul opus nouă ne zâmbesc, vesele şi cochete, clădirile de pe Insula Bolotnâi (numită şi Balciug) – restaurante, birouri, biserici, o fabrică de ciocolată, un teatru de varieteu.

După o scurtă pauză, trecem la chestiuni serioase – şi ce ar putea fi mai serios în Moscova decât Piaţa Roşie (Krasnaia Ploşad)? Deşi ar putea face trimitere la culoarea definitorie a comuniştilor, numele său este mult mai vechi şi vine probabil de la zidurile roşcate ale Kremlinului. Pentru că venim dinspre Ploşad Revoliuţi, trecem pe lângă cele două frumoase clădiri ale Muzeului de Istorie şi ne facem intrarea prin monumentala Poartă a Renaşterii (sau Poarta Iberică – Voskresenskie Vorota, Iverskie Vorota), care din secolul al XVI-lea străjuieşte intrarea în piaţă; zugrăvită în roşu, tivită cu alb şi decorată cu câte un vultur bicefal în vârful fiecăruia dintre cele două turnuri ţuguiate. La baza ei se află Capela Iviru, o construcţie mică din lemn din a doua jumătate a secolului al XVII-lea ce poartă numele unei mănăstiri athonite.

Dincolo de poartă, de nenumăratele tonete cu suveniruri şi de sosiile lui Lenin, Stalin şi Troţki după care se dau în vânt turiştii pentru vreo poză, piaţa se deschide largă între zidurile Kremlinului şi pavilioanele neoclasice ale centrului comercial construit în secolul al XIX-lea şi devenit cel mai mare al Rusiei, celebrul GUM. Primul loc care ne atrage atenţia în acest imens spaţiu este Catedrala Kazan închinată încă din secolul al XVII-lea icoanei Maicii Domnului din Kazan; frumoasa clădire roşie cu decor alb şi turle verzui sau aurii este o replică a celei originale, distrusă precum multe altele de bolşevici. Destul de mică, întunecoasă şi sobră, biserica pare o ireală oază de linişte în viermuiala zgomotoasă de afară. Dăm apoi un tur la pieţei, hotărâm de comun acord că nu vizităm mausoleul lui Lenin şi ne oprim lângă monumentul în care prinţul Pojarski şi negustorul Minin pun la cale înfrângerea trupelor cotropitoare poloneze.

Aici ne aşezăm la coada destul de lungă de unde se cumpără bilete pentru vizitarea Bisericii Sfântul Vasili Blajenâi, un splendid exponat al arhitecturii tradiţionale ruse din secolul al XVI-lea. Mi-e greu să cred că este cineva căruia să nu-i fie cunoscută imaginea acelei biserici făcută parcă din turtă dulce colorată, cel mai adesea folosită ca simbol al Moscovei şi scăpată de furia distrugătoare a sovieticilor. Ceea ce-i mai greu de intuit este că, de fapt, aici se află o biserică centrală (din păcate, acum închisă pentru restaurare) înconjurată de alte opt bisericuţe, dispuse simetric faţă de axul central, dar oferind privitorului o superbă asimetrie prin formele, înălţimile, culorile şi zugrăveala interioară diferite. Fără a impresiona prin dimensiuni (un pitic pe lângă Hristos Mântuitorul văzută mai devreme), Vasili Blajenâi este de-a dreptul fermecătoare prin transfigurarea artei bizantine în filon rusesc, din câte se ştie fără precedent la momentul construirii sale. Altarele din lemn pictat sau încinse în metal aurit, vechile icoane murale, motivele florale prezente pretutindeni, arcadele pictate şi cupolele stelate mă fac să spun că, indiscutabil, aceasta este una dintre cele mai frumoase biserici din Rusia şi probabil cea mai de seamă a Moscovei.

Ne desprindem o vreme de Piaţa Roşie şi ne afundăm în cartierul numit Kitai-Gorod, pe Uliţa Varvarka, ea însăşi o expoziţie de clădiri ce respiră parfumul altor vremuri – Biserica Sfânta Varvara, vechea Ambasadă Engleză, Biserica Sfântului Maxim cel Fericit, clopotniţa Catedralei Znamenski, Biserica Icoanei Maicii Domnului (parte a Mănăstirii Maica Domnului „a Semnului”, la poarta căreia se vând nişte delicioase plăcinte), Palatul Boierilor Romanov, Biserica Sfântul Gheorghe de pe Dealul Pskov. Părăsim după o vreme Varvarka şi o luăm pe înfundata Ipatievski Pereulok pentru a ajunge în faţa unui lăcaş de cult extrem de frumos prin înfăţişarea sa în care roşul, albul şi verdele trag linii elegante – Biserica Sfintei Treimi din Nikitniki, construită în secolul al XVII-lea şi devenită unul dintre cele mai expresive exemple de arhitectură bisericească parohială. Interiorul păstrează din decorul cândva bogat doar un altar din mahon pictat şi aurit, candelabrul din alamă în filigran şi câteva obiecte de cult; în rest, pereţii sunt albi şi golaşi, podeaua e acoperită cu gresie de bucătărie şi întregul naos îmi dă impresia că a fost amenajat de curând, cu ce s-a mai putut salva dintr-un trecut glorios. În zilele următoare, aceeaşi impresie o voi mai avea şi în alte biserici de parohie, care clar au avut zile mai bune şi doar exteriorul mai vorbeşte despre asta. Probabil că nici nu sunt departe de adevăr dacă ţinem cont de prigoana de care au avut parte lăcaşurile de cult şi cum abia în ultimii douăzeci de ani au început să se ridice de la pământ, uneori la propriu după ce au fost demolate.

Ieşiţi în Staraia Ploşad, reluăm plimbarea printre clădirile somptuoase din Ilinka Uliţa şi apoi pe Bogoiavlenski Pereulok, unde ne oprim la ceea ce a mai rămas din Mănăstirea Dumnezeieştii Arătări, adică biserica specifică barocului târziu din secolul al XVII-lea, împodobită în exterior cu stucaturi bogate, iar în interiorul paraclisului cu picturi murale încadrate în chenare concentrice. Şi aici am senzaţia de restaurare neterminată, căci în afara bolţilor pictate, a micuţului altar auriu şi a celor câteva icoane înrămate locul este pustiu; probabil acelaşi este motivul din care nu se vizitează restul bisericii, de altfel destul de mare. Capătul străzii ne scoate în Nikolskaia Uliţa, o arteră pietonală absolut splendidă, care etalează una după alta distinse clădiri aristocrate, extrem de diferite între ele, foste palate şi conace care mai de care mai elegante, mai „altfel” şi mai chic. Cum unele acum adăpostesc magazine de lux, nu-mi este greu să fac analogia cu Rue Rivoli la o scară mai mică – în sensul de mai scurtă. Această paradă se termină în Lubianskaia Ploşad, numită aşa după o clădire care n-are nicio treabă cu cele etalate până acum, din contră – Lubianka, sediul central al temutului KGB, instituţie de tragică amintire. Cu aspect de fortăreaţă lipsită de simţ estetic, colosul galben-roşu tronează şi acum pe o latură a pieţei, sec, insurmontabil, cu secera şi ciocanul pe frontispiciu, la loc de cinste.

O luăm pe Teatralnâi Proiejd, trecem de celebrul Hotel Metropol cu al său modern art-nouveau şi ne oprim în Teatralnaia Ploşad, în faţa unui alt simbol al Moscovei: Balşoi Teatr. Eleganta clădire cu faţadă de templu grec construită la începutul secolului al XIX-lea este cunoscută atât pentru armonia arhitectonică şi frumuseţea decorurilor, cât şi pentru (sau mai ales pentru) calitatea spectacolelor de operă şi balet pe care le găzduieşte, în cel mai pur spirit al reputatei şcoli ruse. Acum, pe timp de vară, activitatea artistică este în pauză iar teatrul este închis complet vizitelor, aşa că ne mulţumim să-l admirăm pe afară, dintre cele două fântâni arteziene răcoroase, aruncând câte o privire şi către celelalte centre ale artelor care dau numele pieţei: Malâi Teatr, RAMT (Teatrul pentru Tineret) şi Moscovskaia Operetta. Tare ne-ar fi plăcut ca în această excursie să avem parte pe viu şi de ingredientul cultural al unei reprezentaţii, dar e cam exclus în vacanţa de vară. După plimbările prelungite din ultimele ore, este binevenită o pauză în care să mâncăm de prânz şi până la urmă ne oprim la un restaurant cu terasă şi specific oarecum german, Bürgermeister, aflat pe una dintre laturile Teatralnaia Ploşad; meniul are şi varianta în engleză, preţurile sunt decente pentru poziţionarea ultracentrală, iar mâncarea este gustoasă. Deci o afacere bună înainte de ultimul „asediu” al zilei.

Nu am decis neapărat noi că azi e ziua celor mai cunoscute simboluri ale Moscovei, ci mai degrabă poziţionarea lor centrală şi apropiată. Vine deci rândul Kremlinului pentru o vizită mi-aş dori eu extinsă, dar numărul limitat de bilete decide altceva: doar cetatea Kremlinului mai este disponibilă acum; alte „delicii” – Camera Armurilor (adevărat tezaur) sau Fondul de Diamante trebuie să le las pentru o prezentare matinală. Şi ca să fac o paranteză, trebuie să menţionez truda pe care o depunem pentru a găsi intrarea în cetate – nu e nici aşa cum ne gândeam noi din Piaţa Roşie, n-are treabă nici cu locul apropiat Porţii Iberice unde se schimbă garda şi arde permanent un foc în memoria ostaşilor necunoscuţi căzuţi în lupte. După multe indicaţii contradictorii, dublate de lipsa unor indicatoare pe traseul nostru, până la urmă găsim casa de bilete – mare, evidentă şi mult mai departe de piaţă decât ne-am fi aşteptat: în Grădinile Alexandru, dinspre Manejnaia Uliţa.

Ca să fim exacţi, numele complet şi original este Moskovski Kreml, întrucât termenul de kremlin desemnează orice complex de fortificaţii medievale ruseşti; dar oricine înţelege că, atunci când spui Kremlin, este clar vorba despre cel moscovit. Dealul Boroviţki a fost permanent, din momentul în care slavii au întemeiat aici primul orăşel (secolul al XI-lea), inima pulsândă a Moscovei; mai mult, începând din secolul al II-lea î.Hr. acest loc n-a dus lipsă de locuitori, populaţiile fino-ugrice fiind cele care i-au dat viaţă cu mult înaintea slavilor. Însă moştenirea care ni se dezvăluie acum i se datoreşte, aşa cum am povestit în prima zi, lui Ivan al III-lea care, în secolul al XV-lea, aduce arhitecţi talentaţi şi iscusiţi din Italia pentru a-i transforma curtea după canoanele Renaşterii aflate în curs. Rezultatul nu se aseamănă însă întru-totul mărturiilor Renaşterii occidentale; palatul regal şi masivul zid roşu le apropie, bisericile cu rădăcini tradiţionale ruseşti le despart.

Intrarea în sine se face pe o latură a Grădinilor Alexandru, pe Trioţki Most – podul care ne duce peste fostul şanţ de apă, între două dintre turnurile de apărare, Troiţkaia Başna şi Kutafia Başna. Aşa cum era de aşteptat, controlul la intrare este amănunţit, iar înăuntru regulile sunt stricte, inclusiv pe unde traversezi strada pe lângă Arsenal sau Senat – să nu uităm că locul nu este doar muzeu, ci aici se desfăşoară o bună parte din viaţa politică a Rusiei. Centrul centrului este Sobornaia Ploşad, o piaţetă largă de inspiraţie italiană, aranjată în cele mai mici detalii, la care ajungem pe lângă două exponate ale puterii: Tunul Ţarului (puterea militară) şi masivul Clopot al Ţarului (puterea spirituală). Scuarul este frumos proporţionat între edificiile bisericeşti şi rezidenţiale, fără a fi simetric în niciun fel, dar păstrând un echilibru magistral. Alb, înalt, mlădiu şi impunător, cel care agaţă primul privirile datorită turlei sale ce străpunge cerul este Turnul lui Ivan cel Mare; nici la acesta n-am prins bilete şi nici nu ţin să văd expoziţia găzduită de zidurile sale impecabile, însă mi-ar fi plăcut să văd priveliştea de pe platformele superioare ale acestei frumoase clădiri de la începutul secolului al XVI-lea.

Prima în care intrăm este Biserica Arhanghelului Mihail – edificiu alb, impunător şi compact, de-o vârstă cu clopotniţa, cu streşini deschise larg în formă de scoică şi poartă pictată şi în exterior. Pictura murală se continuă înăuntru, unde nu lasă loc decât roşului viu al altarului şi discreţiei cernite a numeroaselor morminte de ţari moscoviţi. Vizavi, tot de un alb imaculat, ceva mai mică şi mai veselă (graţie mulţimii de „cepe” aurite şi brâurilor dantelate de sub acestea), Biserica Buna Vestire de la sfârşitul secolului al XV-lea ascunde în pântece un superb portal din lemn aurit, încadrat de stucaturi detaliate pe fond albastru. Spaţiul aerisit, deşi mai redus decât în prima biserică, pare mai mare datorită simplităţii decorului tradiţional şi scenelor biblice puţine şi mari cât peretele. Altarul lung, înalt şi aurit reprezintă punctul central al atenţiei tuturor, iar firidele laterale dezvăluie câteva obiecte de cult măiestrit lucrate.

Micuţă, discretă până la confundarea cu decorul religios, încununată cu o singură turlă deasupra arcadelor în formă de coif, Biserica Acoperământul Maicii Domnului ne mai întoarce câţiva ani în timp şi ne prezintă un interior de o simplitate ce pune bine în valoare icoanele din lemn şi poarta altarului încinsă în argint. Alături, dominantă a întregii pieţe, cu cinci turle groase şi masive, cupole largi, ziduri acoperite de cărămidă albă aparentă şi un superb portal plin de culoare, se înalţă cel mai vechi dintre aceste lăcaşuri de cult, Biserica Adormirea Maicii Domnului – o adevărată catedrală sprijinită pe coloane trainice, complet acoperite de pictură ca şi pereţii interiori. E greu să alegi ce să priveşti mai întâi – scenele biblice murale, icoanele cu miniaturi aurite, amvoanele din lemn sculptat, relicvarul somptuos, sfeşnicele torsadate, candelabrele pline de lumină sau altarul monumental?

După această incursiune demnă de toate semnele de exclamare, ultima oprire – în muzeul găzduit de Palatul Patriarhal şi Biserica celor Doisprezece Apostoli (adăugate în secolul al XVII-lea) – pare aproape ternă; cred că aici ar fi trebuit să intrăm prima dată şi atunci am fi fost mai impresionaţi de expoziţia de obiecte religioase, fragmente întregi de biserică şi decoraţii. Părăsim cetatea printr-o plimbare leneşă pe lângă frumosul său zid roşu şi câteva dintre turnuri – între Tainiţkaia Başna şi Boroviţkaia Başna, pe unde ieşim înapoi în scuarul verde şi aglomerat ce poartă numele ctitorului său, ţarul Alexandru I.

Ne aflăm în primul parc public al Moscovei, amenajat în prima jumătate a secolului al XIX-lea odată cu reconstrucţia întregului oraş după distrugerile provocate de trupele napoleoniene. Grădinile se întind de-a lungul zidului vestic al Kremlinului, între poarta din fier forjat de lângă Mormântul Ostaşului Necunoscut şi Boroviţkaia Ploşad, iar o plimbare pe aleile sale desfăşoară pe rând statui închinate personalităţilor istorice, monumente comemorative, blocuri de piatră în care sunt gravate locurile unor mari bătălii, fantezii din flori colorate şi fântâni. Dintre acestea, lângă academia de călărie istorică Manej iese în evidenţă grupul statuar hipic numit Cele Patru Anotimpuri – patru armăsari înspumaţi în mijlocul jeturilor arteziene. În continuarea lui se întinde un mic curs de apă artificial, bun pretext pentru ceea ce mi se pare mie cea mai interesantă parte a grădinii: fântânile joase, cu mozaic colorat dispus în jurul sculpturilor lui Jurab Ţereteli; dincolo de latura artistică a frumoaselor figuri din bronz, ne atrage atenţia faptul că acestea ilustrează într-un mod original câteva texte celebre – Vulpea şi barza (La Fontaine), Răţuşca cea urâtă (Andersen), Peştişorul de aur (Puşkin), Crăiasa broască (basm popular rusesc).

Ceasurile sunt târzii, dar profităm din plin de ora înaintată la care se înserează în capitală şi ne continuăm ziua cu plimbări pe străzi. Prima la rând este Ţverskaia Uliţa, o arteră largă şi înţesată cu magazine de lux, dar şi cu frumoasele faţade ale unor clădiri de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea – un fel de Bulevard Magheru moscovit. Atlaşi care susţin greutatea balcoanelor, frize în basorelief, portaluri cochete, coloane înalte şi medalioane din bronz sunt câteva dintre elementele definitorii ale edificiilor istorice – Duma de Stat, Teatrul Iermolova, hotelurile Naţional, Ritz-Carlton şi Mandarin Oriental, Primăria, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei sau Casa „Pod Iubkoi”. Din păcate, mai multe dintre aceste superbe clădiri au trăit vremuri mult mai bune şi acum au fot lăsate de izbelişte; în plus, sunt intercalate cu adevărate hidoşenii comuniste lipsite de personalitate – placă ce sună extrem de cunoscut pentru cei cărora le e drag Bucureştiul şi-i deplâng soarta.

Părăsim strada când ne intersectăm cu Tverskoi Bulvar, unde facem stânga pe mijlocul pasajului lung de verdeaţă. Aici aflăm cum stă treaba cu toaletele publice: la intrare e un automat de unde cumperi o cartelă cu un număr de folosiri, iar când acesta se termină o poţi reîncărca la un tarif un pic redus. Este binevenită plimbarea printre arbori şi flori după ce ne-am petrecut o bună parte a zile printre cărămizi istorice şi betoane moderne, aşa că nu ieşim de pe aleile părculeţului şi preferăm să admirăm de la distanţă Teatrul Puşkin, peste rondurile de flori şi delicatele statui din bronz. Capătul dă în Nikiţkie Vorota Ploşad, de unde continuăm pe Nikiţki Bulvar, pe lângă Teatrul de la Poarta Nikiţki. După ce sorbim cu paiul câte un piure răcoritor de fructe cumpărat de lângă Ţentralni Dom Jurnalista, ajungem într-un loc deja familiar, Arbaţkaia Ploşad. Aici eu mai fac un scurt detur până pe Vozdvijenka Uliţa, pentru a observa mai atent o clădire pe care am văzut-o de câte ori am mers la metrou: Casa Prieteniei, un conac de la sfârşitul secolului al XIX-lea în care proprietarul (Arseni Morozov) şi arhitectul (Vikor Mazurin) au contopit imaginile întâlnite în călătoriile lor în spaţiul iberic – de aici silueta cu aspect de cetate mediteraneană, cu puternice influenţe maure. Şi dacă tot sunt aici, arunc un ochi şi la faţada neoclasică a Centrului Rus Internaţional – solemnă, îngrijită şi încărcată cu stucaturi.

Ultima parte a zilei o petrecem aproape de casă întrucât luăm la picior din nou aglomerata Uliţa Arbat. Am impresia că singurele momente când această stradă nu reprezintă o masă de oameni în continuă mişcare şi schimbare sunt primele ore ale dimineţii; în rest – prânz, după-amiază, seară, noapte, sfârşit de săptămână sau zi lucrătoare – locul viermuieşte de tot felul de personaje: turişti şi artişti stradali, locuitori şi comercianţi, funcţionari de bancă şi hoţi de buzunare (hmm, aproape acelaşi lucru). Acum vedem Arbatul lipsit de lumina portocalie a felinarelor, dar plin de portrete afişate sau în curs de facere; putem observa mai bine alternanţa de culori pastel a faţadelor cochete – kaki, roşcat, vernil, roz, ocru, violet pal, bleu – în contrast cu „accesorii” interesante precum o maşină veche de un galben violent sau Cini Trolleibus, troleul transformat în bar cu muzică live. În afară de bogăţia cromatică şi arhitecturală aproape ostentativă a Arbatului, străduţele care dau în el ascund mici bijuterii discrete, precum conacul tradiţional de pe Starokoniuşennâi Pereulok; pe numele său Casa Porohovşcikova, splendida clădire grena-bej din a doua jumătate a secolului al XIX-lea este o apariţie atipică în Moscova prin structura aproape completă din lemn, modelele populare meşteşugit încrustate şi forma ce aminteşte de zonele montane.

Paşii noştri în lungul Arbatului sunt curmaţi subit de o ploaie torenţială cu năbădăi, moment în care ne refugiem unde ne mai la îndemână; întâmplarea face să fie acelaşi restaurant la care am mâncat ieri, Rukkola, iar meniul divers ne dă ocazia să alegem alte bunătăţi aşa că nu putem spune că avem o cină plictisitoare sau repetitivă. Ploaia se opreşte la fel de brusc cum s-a pornit, aşa că după ce mâncăm ne continuăm plimbarea pe Arbat până în capătul din Smolenskaia Ploşad. Ne întâmpină din nou statuia lui Puşkin cu doamna sa vizavi de casa memorială, acelaşi Okudjava din bronz care parcă schiţează paşi de dans, un Hard Rock Cafe opulent şi caldarâmul umed, aburind, din care parcă se naşte înserarea.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s