Rusia Ziua 3

Şi astăzi avem parte de ploaie, aşa că mai amânăm cu o zi explorarea centrului capitalei şi optăm pentru un muzeu de artă – cel mai important al Moscovei, Galeria Tretiakov (sau Tretiakovskaia), aflată lângă scuarul Ivan Şmeliov. Înfiinţată la jumătatea secolului al XIX-lea de către negustorul Pavel Tretiakov, colecţia numără în prezent peste o sută treizeci de mii de obiecte de artă, majoritatea picturi, dar şi sculpturi, desene sau obiecte de cult. Însăşi faţada clădirii este o frumoasă demonstraţie de arhitectură rusă, inspirată din basmele populare bine-cunoscute pentru ilustraţiile de excepţie. Deşi nu se compară prin dimensiuni cu Luvrul sau cu autohtonul Hermitage, Galeria Tretiakov are destul de multe piese de rezistenţă cât să justifice coada lungă de la intrare într-o ploaie măruntă.

Tablourile le aparţin pictorilor occidentali aduşi de ţari pentru ca artiştii ruşi să deprindă meserie „modernă” în acea vreme, precum şi discipolilor acestora care nu se dezmint şi nu numai că-şi însuşesc învăţăturile şi tehnicile profesorilor, dar operele ajung să nu se mai deosebească. Relevant din acest punct de vedere este şirul lung de portrete ale aristocraţilor vremii, aidoma ca tehnică cu omoloagele lor apusene. Însă, în ciuda desăvârşirii tehnicii picturale, mie aceste portrete mi se par lipsite de trăire interioară, cu câteva excepţii, iar cele mai notabile sunt o reprezentare a Ecaterinei cea Mare (Dmitri Levitski), imaginea lui Petru I pe patul mortuar (Ivan Nikitin), perspectiva asupra prinţesei Tarakanova în temniţă (Konstantin Flavitski) şi surprinderea geniilor introvertite ale lui Pushkin (Orest Kiprenski), Dostoievski (Vasili Perov), respectiv Tolstoi (Ivan Kramskoi). Capodoperele ruseşti apar odată cu desprinderea de stilului occidental şi se regăsesc în scene de război, biblice sau din viaţa de zi cu zi, portrete ale unor anonimi din popor, peisaje rurale sau urbane; Vasili Perov, Alexandr Ivanov, Evgraf Sorokin, Alexei Savrasov, Ivan Aivazovski, Ivan Kramskoi par a fi principalii pioni care definitivează această tranziţie şi impun în pictură suflul rus – acea trăire prăpăstioasă între exaltare şi disperare. Mai târziu, Ilia Repin, Mihail Nesterov şi Filip Maliavin declară supremaţia (pre-)impresionismului rus, în timp ce încărcătura simbolismului lui Mihai Vrubel îşi revendică locul important în istorie. Însă ceea ce este cu adevărat deosebit în acest muzeu nu-s nici demonstraţia de adoptare până la suprapunere a modelelor apusene, nici naşterea unor curente originale, ci splendida colecţie de icoane ortodoxe. Anonime sau revendicate de vreun autor, icoanele răspândite de-a lungul secolelor XII-XVII sunt adevărate capodopere artistice, dincolo de semnificaţia lor spirituală. „Sfânta Fecioară din Vladimir”, „Sfânta Treime” şi „Înălţarea” ale lui Andrei Rubliov, „Sfinţii Boris şi Gleb” din Pskov, „Ioan Botezătorul” din Kolomna sunt numai câteva piese din tezaurul religios aflat la Tretiakov. Şi pentru ca imaginea să fie completă, una dintre clădirile muzeului este Biserica Sfântul Nicolae din Tolmachi, un baroc luminos şi bogat din secolul al XVII-lea.

Vremea şi-a mai revenit puţin între timp, iar cum ora este destul de înaintată decidem să lăsăm prânzul pe mai târziu şi să mergem direct la Mănăstirea Novodievici. Cea mai apropiată staţie de metrou este Sportivnaia, iar de acolo ne învârtim o vreme în cerc din cauza indicatoarelor prost puse, asta în ciuda faptul că drumul este relativ drept de la gura de metrou de pe Ulitsa 10-letia Oktiabria până în scuarul verde din faţa intrării. Probabil cea mai cunoscută din Moscova, mănăstirea construită în secolul al XVI-lea păstrează aproape nealterată forma sa iniţială; spun „aproape” în primul rând din cauza numeroaselor schele care o împânzesc pe afară şi înăuntru. Acestea ştirbesc din păcate aspectul extrem de pitoresc de la Novodievici, unde alternanţa alb-roşu se regăseşte pretutindeni: în zidul gros de apărare, în siluetele robuste ale bisericilor, în linia zveltă a turnurilor şi clopotniţelor, în şirul continuu de chilii. Peisajul desprins parcă din trecut e întregit de câteva morminte uitate de vremuri (între ele, cel al filozofului Vladimir Soloviov), anexe discret ascunse în parcul plin de verdeaţă şi o bijuterie de capelă cu streşini dantelate şi interior căptuşit în mozaic colorat.

Întinsă, grandioasă şi în acelaşi timp frumos proporţionată în spatele porţii monumentale, cetatea monahală atrage atenţia în primul rând prin Catedrala Smolensk, numită după victoria în cinstea căreia a fost fondat aşezământul. Fără a epata prin dimensiuni, biserica se remarcă prin eleganţa structurii şi nebănuita lumină naturală care pune în valoare pictura dinăuntru. Întregul spaţiu interior e impresionant ca mărime şi artă picturală, podoaba cea mai de preţ fiind catapeteasma maiestuoasă, în care icoanele se întrepătrund cu sculptura fină a ramelor.

Alături, lungă, cu forme mai mlădioase şi drapată în roşu, Biserica Adormirii Maicii Domnului construită spre sfârşitul secolului al XVII-lea are şi rol de trapeză a mănăstirii, iar uneori de sală de concert. Inspirată parcă din galeriile de protocol ale palatelor occidentale, cu stâlpi de susţinere laterali care-şi încrucişează boltele într-un coridor lung şi spaţios, biserica păstrează altfel un aer sobru şi minimalist, cu câteva icoane închise în firide din lemn şi un altar jos, cu catapeteasmă elegant brodată.

Din păcate, restul incintei este închis publicului, fie din cauza şantierului, fie din cauza orei târzii (cele câteva muzeiaşe); cel mai rău îmi pare că nu putem vedea clopotniţa în adevărata sa splendoare, de vină fiind nu doar lucrările de restaurare, ci şi măsurile de protecţie luate după incendiul de astă primăvară. Tot la capitolul ghinion intră şi întinsul cimitir aflat alături, lipit de zidurile mănăstirii, loc de veci al câtorva personalităţi importante; ajungem la poartă chiar la ora închiderii, aşa că nu avem nicio şansă să mai intrăm. Nu avem de ales şi-l lăsăm pe altă zi, iar următoarea destinaţie este masa de prânz, pentru care am în plan ceva mai deosebit…

Am citit undeva numai lucruri bune despre un restaurant georgian, Mama Zoia; cu adresa destul de bine identificată pe hartă şi cu maţele chiorăind din greu, o luăm pe Balşaia Pirogovskaia Uliţa (interminabilă parcă), apoi dreapta pe Zuboski Bulvar până dăm de apa Moskvei şi de ditamai podul peste ea, Krimski Most. Că nu nimerim din prima strada care trebuie, şi anume Frunzenskaia Naberejnaia, e vina noastră – neatenţia şi păcăleala pe care ne-o trag bretelele podului. Dar că ne învârtim ca proştii şi nu găsim restaurantul, deja nu mai ştiu pe cine să bodogănesc; nu-i la clădirea cu numărul ştiut de mine, ceea ce e de aşteptat pentru un restaurant-vapor, dar nici parcat la digul de îmbarcare precizat nu-l găsim, nici navigând pe râul larg nu se vede. Ne mai sucim, mai căutăm, dar ne dăm bătuţi până la urmă şi, goniţi de o rafală de ploaie venită de nicăieri, decidem să mâncăm undeva, oriunde, numai să mâncăm. Intrăm într-un băruleţ simpatic de la colţul cu Komsomolski Prospekt, Fitil-Klub, axat pare-mi-se pe jazz şi filme, însă oferta culinară e limitată şi ne mulţumim cu ceva de băut. Într-un final ne dăm bătuţi cu masa de prânz, fie ea şi târzie, şi hotărâm să răbdăm până la cină, eventual minţindu-ne stomacul cu vreun ronţăici.

Dar până la cină mai e, pentru că pe malul opus nouă se întinde unul dintre cele mai cunoscute parcuri ale Moscovei – Park Gorkovo sau, mai pe înţelesul ne-ruşilor, Gorki; le mulţumim celor de la Scorpions, nu? Traversăm râul pe impunătorul pod Krimski (un colos din oţel cambrat peste apă) şi admirăm în acest timp navele multicolore şi clădirile mai vechi sau mai noi reflectate în apă. Dacă spre sud imaginea curge lin până la Puşkinski Most cel îmbrăcat în sticlă, spre nord ea este brusc întreruptă de o siluetă enormă din bronz, privind biruitoare de pe prora unui vapor de luptă: Petru I cel Mare, stăpânitorul mărilor. Ajunşi în parc, suntem întâmpinaţi de un mic circuit de curse unde sunt testaţi bolizi cu mulţi cai putere, apoi intrăm într-o oază de verdeaţă, fântâni şi multă voie bună. Deşi păstrează un anume parfum al vremurilor socialiste prin câteva clădiri cult, Gorki musteşte de viaţă aglomerată şi zgomot. Întâlnim aici de toate: nelipsitul trenuleţ care se plimbă pe alei, un ring din lemn pe care mai mulţi adolescenţi dansează veseli, locuri de joacă, parcele îngrijite de flori, arbori umbroşi, chioşcuri, cafenele şi restaurante, lebede pe cuibar, un lac pitoresc pe care se plimbă hidrobiciclete şi nenumărate păsări de apă însoţite de bobocii lor, podeţe încărcate de lacătele îndrăgostiţilor. Dăm o tură de alei, însă foamea ne mână spre ieşire şi staţia de metrou de la Oktiabrskaia. Ora târzie, norii plumburii şi soarele înroşit ne oferă un ultim tablou al Moscovei moderne: zgârie-norii din Moskva-City, centrul internaţional de afaceri al capitalei ruse.

Ne întoarcem pe Arbatul deja atât de familiar şi ne oprim la un alt restaurant cu recenzii pozitive, sperând că de data aceasta avem mai mult noroc decât aseară. Şi, ce-i drept, avem, pentru că Rukkola îşi respectă notele primite de la clienţi. Deşi specificul declarat este cel italienesc, cochetul local nu se dă în lături de la mâncăruri tradiţionale ruseşti (precum okroşca cu kefir sau cvas) şi vodcă bună; în plus, meniul în engleză este de actualitate, iar între chelneri sunt destui care să vorbească o limbă cunoscută nouă. Preţurile sunt decente, iar decorul şi atmosfera de nota zece, aşa că ne dezlănţuim înfometaţi asupra bucatelor gustoase.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s