Canionul Anghelide, Brâul de Mijloc, La Lanţuri (Munţii Piatra Craiului)

De ceva timp tot vreau la munte şi nu ştiu cum se face că numai la mare şi festivaluri nimeresc, chiar dacă vremea s-a stabilizat în bine la final de vară prelungă. Iată însă şi ocazia mult aşteptată, fie ea şi numai pentru o zi – o zi „nemarcată” de Piatra Craiului. Plec împreună cu Claudiu spre Plaiul Foii de sâmbătă seara, în ideea că aşa ne va fi mai uşor să să pornim dimineaţa în traseu. Numai că după vin, vişinată şi o noapte dormită în maşină, facem noi ce facem şi abia la ora 10 suntem gata de drum.

Începem ziua pe drumul forestier ce părăseşte Plaiul Foii (849 m) pe bandă roşie, de-a lungul Pârâului Bârsa Tămaşului; mergem cam un kilometru, iar la ruinele unui fost canton (sau tabără de copii) traversăm apa spre stânga. Aici se varsă Valea Vlăduşca – a doua confluenţă cu Bârsa Tămaşului după o văioagă mult mai mică, aflată la distanţă de câteva zeci de metri; pe această vale acum se conturează un drum forestier lat, iar la intrare, pe un bolovan, vedem o mare săgeată trasată cu spray cărămiziu. De altfel, de acum încolo vom întâlni adesea această culoare, ce ia forma săgeţilor sau a chenarului unui triunghi. Urmăm valea într-un urcuş lejer şi trebuie să avem grijă să ne ţinem permanent pe dreapta şi să nu ne fure diverse poteci formate în timpul exploatării forestiere. Trecem de un foişor de vânătoare al cărui acoperiş s-a surpat şi, în jurul orelor 11:30 apar pereţii calcaroşi ai marii cetăţi a Craiului. Aici valea se lărgeşte şi se bifurcă, întrucât în dreapta se desprinde poteca de acces la Refugiul Castelul Crăiţei (1615 m); în centrul bifurcaţiei, deasupra pâlcului de arbori, avem ca reper stânca cu dungi galbene numită şi Păianjenul Negru. Abia aici facem stânga, cum spune o nouă săgeată pe un bolovan, şi începem urcuşul cu adevărat solicitant din cauza pantei şi a pământului fărâmicios.

Poteca şerpuită se ajută de momâi şi marcaje neoficiale până sub pereţii abruptului vestic, unde intensitatea scade considerabil. Un prim horn, al cărui sol degradat cere toată atenţia, ne scoate în frumoasa strungă numită Poarta lui Anghelide sau Poarta Mare, dincolo de câteva plăci care par a se desprinde din trupul muntelui. Ne aflăm în Brâul de Jos, chiar sub peretele galben luat mai devreme ca reper şi se poate spune spune că am început oficial traseul lui Anghelide care, pe vremuri, purta ca însemn neoficial o cruce roşie simplă, pe alocuri încă vizibilă. Din strungă coborâm abrupt doar pentru a urca din nou, la fel de opintit, în Poarta Mică – loc îngust, străjuit de impunătoarea coloană ce poartă diverse nume: Degetul lui Anghelide, Degetul Şpirlei, Turnul de la Poartă sau Santinela; există şi nişte referinţe falice, dar nu le menţionez aici.

Este ora 13 şi în faţa noastră apare prima bijuterie a zilei: Canionul Anghelide sau Canionul Negru. Nu este lung, dar se impune prin pantă, înălţime şi aspect inaccesibil atunci când îl vezi de la distanţă. Odată însă ce începi să-l sui, îţi dai seama cât de uşor găseşti prize, iar poteca devine o căţărare uşoară, un pic susţinută şi teribil de frumoasă. Nu ştiu cât este cotat canionul, însă nu depăşeşte 1B; aş zice 1A, dar mi-e să nu induc pe careva în eroare. Ieşirea are loc într-o zonă plină de grohotiş, pe care din fericire o depăşim repede, şi iată-ne la locul numit pe bună dreptate Cuibul Vulturilor datorită aspectului de platformă aninată în mijlocul meterezelor de calcar, cu o largă perspectivă. Tot aici iese şi traseul dinspre Crăiţa, traseu parcurs de un grup de oameni cu însoţitor canin, cu care ne întâlnim în acest punct de belvedere.

Nu stăm prea mult la popas, aşa că la ora 13:30 pornim din nou la drum, de data aceasta într-un urcuş susţinut şi anevoios din cauza grohotişului spre cea mai lungă cingătoare a abruptului apusean, Brâul de Mijloc – traseu de asemenea nemarcat şi cotat 1B. Planul nostru e să-l parcurgem până La Lanţuri, însă pentru moment ne abatem puţin în direcţia opusă, spre stânga – respectiv spre Padina lui Călineţ. Pe această porțiune apare ca marcaj neoficial o cruce verde, mică şi simplă, însă ea va dispărea pe drumul nostru. Motivul abaterii este panorama nordică şi un scurt popas la Grota La Ulcior (1850 m), acolo unde prelingerile picăturilor de apă sunt captate în recipiente întru ajutorul celor ajunşi în zonă fără alte rezerve.

Revenim la punctul unde am dat în brâu şi purcedem în explorarea măruntaielor de piatră ale Craiului, căci se spune despre această porțiune că ar fi cea mai spectaculoasă. Iată, deci, a doua bijuterie a zilei. Lăsăm în urmă locul de cort de sub Scocul Bun şi urmăm poteca momentan molcomă şi înierbată până când observăm că aceasta se sfârşeşte brusc, pe o prispă deasupra hăului. Suntem de fapt în cea mai dificilă porţiune a brâului, nu atât tehnic, cât în ceea ce priveşte orientarea; de altfel, zona a dat mari bătăţi de cap înaintaşilor care erau siguri că brâul se continuă, însă nu găseau pe unde. Dinu Mititeanu este cel care a descoperit legătură – Trecerea Mult Dorită (2000 m), acea discontinuitate care urcă brusc poteca de sub Turnurile Șpirlei până deasupra lor. Odată ajunşi şi noi sus, observăm din nou cum cărarea clară din Vâlcelul Căldării Ocolite, dar îngustă şi tot mai accidentată, traversează Valea Şpirlea într-un regal al stâncii.

Ştiam ce munte frumos e Piatra Craiului şi nu degeaba el a fost prima dragoste pe vremurile când ai mei mă purtau de la Plaiul Foii în sus. Însă desfăşurarea de forţe de acum este de-a dreptul splendidă, una dintre cele mai fascinante cu care mi-a fost dat să mă întâlnesc. Crenelurile alternează cu plăcile, perdelele cu vâlcelele, găvanele cu ţancurile ascuţite, florile multicolore cu pete de tăpşane încă verzi, peste toate fiind stăpâni corbii şi caprele negre cu rol de santinelă. Poteca se menţine în jurul altitudinii de două mii de metri, dar urcă şi coboară prin împărăţia stâncii. Trecem astfel de Colţii Răi şi ne oprim puţin într-un vâlcel care, cel mai probabil, urcă direct în Vârful La Om (2238 m); aici se deschide un superb amfiteatru deasupra noastră, iar sub noi straturile de rocă se curbează ca o cortină surplombată. Cred că această imagine deosebită este emblematică pentru porţiunea din brâu urmată azi.

În scurt timp intrăm în Drumul lui Deubel – La Lanţuri, traseu marcat cu bandă roşie. Este ora 15:30 când începem să-l coborâm, cu grijă mare din cauza terenului accidentat. Atentă fiind la traversee, praguri şi săritori, uit să caut continuarea Brâului de Mijloc în direcţia Padina Lăncii; şi aici brâul are o discontinuitate, căci firul său merge mai departe undeva mai jos, cam la şaizeci de metri diferenţă de nivel conform hăţii. Asta e, nu apuc s-o văd – temă pentru data viitoare. Ajungem în locul emblematic numit La Zăplaz (1640 m), acolo unde găvanele penetrează complet calcarul şi se suprapun, apoi dăm în poteca ce vine dinspre Umerii Pietrei Craiului şi Marele Grohotiş. Facem pauză de masă la Refugiul Şpirlea (1440 m), ceasurile fiind trecute de 17, după care ne continuăm coborârea pe lângă Şipotul Şpirlea. Valea Şpirlea Tămaşului se desfăşoară abruptă între Muchia Vlăduşca şi Muchia Şpirlea, pentru ca la final să se domolească în Valea Bârsa Tămaşului pe care am pornit de dimineaţă. Nu mai avem de făcut decât să-i urmăm firul interminabil şi să ajungem în sfârşit în Plaiul Foii, la ora 19.

A durat nouă ceasuri să parcurgem acest minunat traseu, timp în care n-am făcut niciun rabat la fotografii. Am avut atâtea de admirat şi nu ne-am grăbit în detrimentul imaginilor superbe ce ne-au însoţit, făcând mici ocoluri acolo unde am considerat că merită o privire în plus. Dar, când a fost de mers am mers, ne-am deplasat uşor în zonele accidentate şi n-am avut nevoie de asigurări. Singurul element din echipamentul tehnic avut la noi a fost casca. Constat însă că, pe cât de uşor este acest itinerar dintre cele alpine şi nemarcate, pe atât de spectaculos se desfăşoară sub ochii celor ce caută să-l descopere.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to Canionul Anghelide, Brâul de Mijloc, La Lanţuri (Munţii Piatra Craiului)

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.