Vâlcelul Ascuns, Valea Mălinului, Valea Priponului (Munţii Bucegi)

Arunc un ochi la prognoza de weekend şi văd acolo ziua de sâmbătă cu vreme nesperat de frumoasă în Bucegi, înghesuită într-un mare calup de ploi, înainte şi după. O întreb pe Cosmina: Mălin? Îmi răspunde: Încercăm? Şi văd cum i se aprind ochii în spatele tastaturii. Planul e simplu, ca o dezmorţire de abrupt – 1B din cel mai uşor – odată cu cele din urmă zăpezi. Săptămâna trecută s-a schiat cu un oarecare spor pe acolo, deci sperăm să întrebuinţăm ceva timp la urcare colţarii şi să coborâm pe cea mai uşoară variantă, Priponul. Privind în urmă, fix aceeaşi tură am făcut-o acum trei ani, ocazie cu care am cunoscut-o pe Cosmina, împreună cu caracterizarea „asta e turbo şi capabilă, mai demult mergea cu Hârciogu”. Tură aniversară deci, poate reuşim să facem măcar ceva diferit şi un gând îmi dă prin cap.

Ni se alătură pe rând Ioana, pe care o vom prelua din Câmpina, apoi Claudiu care vine separat pentru a mai aduce doi prieteni la munte (în alt traseu); ne întâlnim pe drumul asfaltat din Valea Cerbului (aprox. 1000 m), puţin înainte de Gura Diham, acolo unde pe vremuri erau tomberoanele frecventate de urşi. Tomberoanele nu mai sunt, dar loc să lăsăm maşinile da, aşa că parcăm şi ne pregătim de munte.

La ora 9 pornim pe banda galbenă ce urcă Plaiul Fânului şi-i dăm cu spor până în Poiana Coştilei (1310 m), unde suntem întâmpinaţi de un cer albastru pe care se profilează superb Santinela Văii Cerbului, dar şi de un lan de bulbuci de baltă, aurii şi fotogeni. De aici în mod normal am căuta intrarea „clasică” prin Vâlcelul Poieniţei, dar intervine acel „diferit” de care vorbeam în primul paragraf. Pe vremea lui, Walter Kargel scria despre o altă cale de acces în Malin, „mai comodă”, anume Vâlcelul Ascuns (zis şi Vâlcelul lui Theodoru); acesta s-ar dibui din Poiana Văii Cerbului, despărţit fiind de Vâlcelul Poieniţei printr-un ţanc stâncos. Ei bine, propun să găsim Vâlcelul Ascuns, iar Cosmina mă întreabă dacă e cazul să punem în declaraţia de deplasare şi data de mâine.

Nu ajungem efectiv în Poiana Văii Cerbului, căci vedem o potecă bătucită desprinzându-se la stânga, oarecum paralel cu marcajul, ceva mai sus de el. Înaintăm şi încercăm să vedem vreun fir, vreo viroagă. Dăm astfel de vărsarea Mălinului în Cerb, semn că am mers prea mult şi trebuie să ne întoarcem; Mălinul de jos pe fir este greu şi rar parcurs, iar prima săritoare – un bloc spălat – se ocoleşte chiar şi în acel caz. Eu şi Cosmina găsim încă o potecuţă (la fel de bine conturată ca prima) şi mai sus, Claudiu şi Ioana pornesc pe unde am venit şi mergem în paralel, până când nouă ni se pare cam fi dat de o vâlcea. Dacă ne forţăm imaginaţia, mai că am vedea şi resturile unei momâi, dar în sus e clar un fir de apă ce străbate stâncile. Îi chemăm şi pe ceilalţi şi, deşi siguri nu suntem deloc că acela ar fi Vâlcelul  Ascuns, pornim prin el cu speranţa că putem coborî în caz de împotmolire.

Urcuşul e abrupt, mai întâi prin pădure, apoi pe lângă stâncile apărute în stânga noastră, acolo unde se profilează Hornul Liliecilor – lucru pe care îl aflu acasă, comparând fotografii şi confirmându-se astfel că am mers pe unde doream. Altfel, până la finalul turei, nu vom fi siguri că în prima parte a acestei intrări n-am bălăurit pe vreun vâlcel secundar (terţiar, cuaternar), şi abia spre final am dat în cel care trebuie. Iar asta pentru că locul e foarte neumblat, abrupt, cu stâncă friabilă şi sol instabil, plin de bălării şi rupturi de mal; în niciun caz mai comod, cum recomanda veteranul apinist-autor. Vorba lui Claudiu: de la Kargel n-a mai mers nimeni pe-aici. După şiruri de hei-rupuri şi sudălmi, mai ales când simţim cum pământul ne pleacă de sub picioare, parcă-parcă s-ar contura o potecă; acest loc coincide cu o brâna ce soseşte din stânga, voi afla eu ca retragere din Traseul Victoria. Deasupra ei ne oprim într-o strungă, întrucât ne apar două poteci. În jos merge Claudiu să cerceteze, coboară chiar până în Mălin şi se întoarce cu nişte fotografii din care putem înţelege de ce valea nu „se face” complet pe fir. Sperăm deci că cealaltă potecă nu-i un hăţaş de capre şi pornim pe ea; urcăm considerabil mai domol ca până acum şi în scurt timp suntem depuşi în Mălin, deasupra săritorilor fioroase şi puţin mai jos de obişnuita coborâre prin Hornul Pământos. Este ora 12 şi ne e clar că Vâlcelul Ascuns – sau ce-o fi fost – nu-i nicio afacere, chiar dacă urcă în continuu, fără toboganul hornurilor.

Acum că am revenit pe tărâmuri cunoscute, luăm o scurtă pauză; eu sunt bucuroasă că n-am băgat grupul în bucluc, Claudiu bodogăne, Cosmina e încântată de noua variantă, iar Ioana ca o floricică la soare nu zice nimic. Aici e totul uscat, deci lăsăm echipamentul de iarnă în rucsaci şi-i dăm la deal, lăsând în urmă confluenţa din stânga cu Valea Colţilor. Urcăm repede prima săritoare, apoi Săritoarea cu Bolovan cea prevăzută cu cablu; îmi amintesc că data trecută am rămas înţepenită aici şi reuşesc să nu repet „penibilul”. Ceva mai sus apar primele petice de zăpadă, în topire rapidă; putem păşi uşor pe ele sau le ocolim cu spor. Zăpadă e şi la vărsarea Văii Hornului aflată în stânga noastră, dar dispare sub primele săritori şi mai sus nu se poate vedea. Cert e că, deşi panta începe să crească iar stratul devine mai consistent, până la locul larg unde apare, tot din stânga, Valea Scoruşilor, nu avem nevoie de colţari şi doar pioletul îl întrebuinţăm de câteva ori; sunt multe locuri unde am scrijeli cu colţarii în stâncă – la fiecare prag mai proeminent sau chiar pasaje întregi expuse soarelui.

La ora 14 ne oprim în zona numită La Lespezi (2000 m) pentru masa de prânz; ne mişcăm cam încet şi cred că de vină e şi ziua tare frumoasă, când ai vrea să admiri şi să fotografiezi tot ce te înconjoară. Punem colţarii căci ne închipuim ce urmează şi, odată intraţi între pereţii Canionului Mălinului, îi întrebuinţăm din plin; mai sunt vreo doi bolovani unde dăm cu ei de stâncă, dar apoi ne aduc destoinici o înaintare mai economicoasă în efort. Bune şi potcoavele la ceva. Încep să se vadă bine Colţii Mălinului pe dreapta atunci când de sus apar doi schiori de văi care ne întreabă de starea zăpezii şi sunt puţin dezamăgiţi de ceea ce urmează; mai jos de Scoruşi eu nu-i văd rămânând pe doage.

Vorbind însă cu ei ratez ceva ce aş fi vrut să identific: hornul de acces în Brâna cu Jnepeni, brână care apoi dă în Creasta Mălinului, dar şi mai departe peste următoarele văi şi creste. Aşa însă îmi rămâne să admir impunătorul Colţul Mare al Mălinului, apoi Dintele dintre Colţi cu aspectul său ciudat-sinistru şi, mai puţin pronunţat, Colţul de Sus. Parcă am prins ceva mai mult spor la înaintare şi iată-ne ajunşi la locul însemnat cu roşu unde Brâna Mare a Coştilei se desprinde spre Valea Ţapului (dreapta), cât se vede lipsită de zăpadă. Aici brâna are o discontinuitate însemnată şi abia mai sus îi întâlnim şi segmentul ce vine din stânga, dinspre Scoruşi, de data aceasta cu zone întregi încă ascunse în omăt, mai ales pe sub pereţii abruptului. Privind înapoi, toţi trei colţii stau frumos aliniaţi, iar dincolo de ei se întinde Valea Prahovei străjuită de Postăvaru şi Piatra Mare, aflate în plin soare de după-amiază. Nu mai avem mult şi încerc să ghicesc care ar fi Brâna de Sus, dar după vreo trei posibile variante mă las păgubaşă.

La ceasurile 17 păşim în sfârşit peste buza Platoului Bucegilor, în urma unui alt grup ce tocmai o ia din loc. Observăm că şi în urmă avem un grup care a ales însă să urce pe culmea neumblată dintre Mălin şi Scoruşi; nu ştim de ce, poate pentru a evita zăpada. Luăm o binemeritată pauză sub Vârful Coştila (2490 m) şi releul omonim, facem o fotografie cu Omu şi Bucşoiu în spate, apoi pornim spre Pripon ţinând muchia platoului. Ocolim un pic, însă aşa putem vedea obârşiile văilor şi cumpenele ce le despart: Creasta Mălinului din poate cel mai frumos unghi ce-i surprinde întreaga şerpuire, un parţial profil al Crestei Frumoase, Valea Ţapului cu Colţul Brânei înjnepenit, Valea Urzicii cu ieşirea-i imposibilă şi admirată din lateral de un ciopor de capre negre, Valea Caprelor cu formaţiuni stâncoase interesante pe versant. În faţa noastră se profilează, într-o continuă schimbare, Muntele Moraru şi ale sale Ace.

Undeva înainte de Şaua Şugărilor sosim la obârşia Văii Priponului şi căutăm cele mai eficiente poteci de a coborî spre vad. Ţinem o bună parte faţa din dreapta în timp ce vizavi privirea se loveşte de Peretele Priponului. Până la urmă ajungem şi în albie, o traversăm de vreo trei ori urmând momâile (nu parcurgem pasajul unde încă mai atârnă o coardă, poteca fiind mai uşoară pe malul opus) şi întâlnim în sfârşit Stâna Berbecilor în Poiana Priponului. De aici dăm imediat în banda galbenă din Valea Cerbului, pe la ceasurile 19:30.

De acum abruptul s-a încheiat, mai avem doar marşul de revenire la maşini. Trecem prin locul mai îngust numit La Numărătoarea Oilor şi din Poiana Urzicii mai privim o dată Valea Priponului cu enorma săritoare din aval ce se ocoleşte, respectiv Valea Caprelor cu Hornul Văii Caprelor – un adevărat monument al inaccesibilităţii. Ceva mai jos dăm şi de confluenţa cu Valea Urzicii, uşor de recunoscut şi datorită bolovanului pe care-i este scris numele. Fuga-fuga cu o lumină tot mai slabă şi ajungem la locul de vărsare a Văii Ţapului; zona ar fi superbă la miez de zi, căci nu doar valea se vede clar, ci şi „evantaiul” de stânci ce o îmbrăţişează: Colţul Ţapului, o parte din Creasta Frumoasă, iar pe fundal Colţul de Sus al Mălinului şi Dintele dintre Colţi. Din păcate, din cauza luminii slabe ori a vegetaţiei, nu reuşesc să identific şi Valea Seacă a Coştilei. Ultimele apariţii ale serii sunt Valea Verde străjuită de Santinela Văii Verzi şi Valea Mălinului cu firul văzut de jos, adică acea parte greu căţărabilă. De acum chiar că nu mai distingem mare lucru, ci urcăm pe pilot automat pe lângă Vârful Gâlma Mare, traversăm un colţ al Poienii Coştilei, îi dăm în sus şi-n jos pe Plaiul Fânului, iar ultima coborâre ne depune la maşină în jurul orei 21 – adică ora cinei unei vulpiţe care se milogeşte de ceva resturi.

Fotografii

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Vâlcelul Ascuns, Valea Mălinului, Valea Priponului (Munţii Bucegi)

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

  2. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.