„Patimile lui Hristos”

Sunt ani de zile de când încerc să văd controversata producţie a lui Mel Gibson şi iată că în sfârşit reuşesc să derulez pelicula despre care s-a spus că este una dintre cele mai violente din istoria cinematografică. Fiind astfel avertizată cu privire la „Patimile lui Hristos” (orig. „The Passion of the Christ”, 2004), m-am lipit timp de două ore şi ceva de un film cu adevărat cutremurător. Dacă e s-o judeci la rece, clasificarea de mai sus este exagerată mai ales în zilele noastre, însă la nivel emoţional perceperea brutalităţii extreme se naşte din suprapunerea violenţei peste inocenţă şi demnitate. Toate aceste sunt îmbrăcate într-o imagine de un naturalism absolut, iar senzaţia de tangibil a torturii, sângelui, umilinţelor şi suferinţei autentice fac greu de privit filmul.

Dar scenografia te lipeşte totuşi de ecran, mai ales că viziunea asupra ultimei zile din viaţa omului Iisus (Jim Caviezel) este originală. Nu este vorba doar de chinurile expuse necenzurat, parcă pentru a ne face mai conştienţi de ceea ce a însemnat de fapt ca El să ia păcatele noastre asupra Sa, ci de mai multe fragmente care construiesc un întreg: expresivitatea Mariei (Maia Morgenstern) în care suferinţa este reţinută doar de speranţă, diavolul androgin care îşi contemplează parcă opera în călăii abrutizaţi şi mulţimea dezlănţuită de ură, oamenii mişcaţi în adâncul fiinţei în această ultimă instanţă (Malhus – slujitorul templului cel cu urechea tăiată, Simon din Cirene care duce spre final Crucea, ostaşul roman Cassius, tâlharul de pe cruce), amestecul lingvistic (ebraică, aramaică reconstituită şi latină), rememorarea unor episoade premergătoare Patimilor precum Cina cea de Taină sau Intrarea în Ierusalim.

Dar, pe lângă imagine şi simbolistică, înţeleg de ce demersul lui Mel Gison n-a fost deloc gustat, mai ales în anumite comunităţi. Spre deosebire de alte producţii despre viaţa Mântuitorului, precum celebra mini-serie a lui Franco Zefirelli („Iisus din Nazaret”), aici timp de două ceasuri sunt redate în detaliu Patimile în sine, cu toate abuzurile din rândul preoţimii iudaice sau ale armatei romane, cea redusă la ultimii trepăduşi în teritoriile depărtate Romei. În filmele „clasice”, aceste apar mult mai pe scurt, chiar dacă definesc partea cea mai dramatică. Acum nu sunt doar expuse publicului, ci acestui i se dă timp şi dovezi să le conştientizeze şi să le judece.

Un singur „reproş” am faţă de abordarea cinematografică: se putea face mai mult în privinţa finalului, când Învierea e trecută parcă la „şi altele”, iar imaginea de încheiere este net inferioară (ca realizare artistică) restului filmului. Voi pune acest fapt pe seama intenţiei lui Mel Gibson de a realiza a doua parte, „Învierea” (orig. „The Passion of the Christ: Resurrection”), despre care există şanse să se concretizeze în 2021. Altfel, cu alte două producţii nu la fel de controversate, dar cu destul de neconvenţionale – „Apocalypto” şi „Fără armă în linia întâi” (Racksaw Ridge), Mel Gibson îmi rămâne între preferinţe mai degrabă ca regizor decât ca actor.

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Culturale and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to „Patimile lui Hristos”

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

  2. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.