Sângele este viaţă

Nu mi s-a întâmplat niciodată să găsesc atât de gol Centrul de Transfuzie Sanguină la orele matinale şi să-mi ia mai puţin de un ceas de când am plecat de acasă şi până să termin de donat. Din contră, în general înainte de sărbători precum Paştele sau Crăciunul era plin, pentru că cele şapte bonuri de masă şi reducerea la transportul în comun chiar se simt la bugetul greu încercat în astfel de perioade.

Azi… nu pustiu, dar pe-aproape. Mi-a fost un pic ruşine când m-am uitat la data ultimei mele donări şi că nu o fac mai des, de obicei din „uituceală”. Şi mi-am promis încă o dată că nu voi mai uita peste trei-patru luni. Întotdeauna este nevoie de sânge, iar de câteva săptămâni donatorii şi aşa insuficienţi s-au împuţinat şi mai mult. Asta în Bucureştiul cel care-i totuşi mai animat. Nu vreau să-mi închipui cum e prin micile urbe din provincie.
Dacă sănătatea (de moment sau generală, unele foste maladii excluzându-te pe viaţă) şi etica vă permit, gândiţi-vă puţin la posibilitatea de a dona. Nu este o obligaţie, nu fac aici nici pe activista nici pe moralista de serviciu; o văd mai degrabă ca pe un privilegiu. Sunt oameni care, ca mine, îşi propun să o facă şi uită constant. Sunt alţii care nu au luat până acum asta în calcul pur şi simplu, nu din vreun egoism.

Acesta este scopul postării mele – o notificare precum cele din telefon sau titlul „click bait”, că tot se poartă.

Site-ul CTS Bucureşti este destul de bine pus la punct, cu motivaţie, reguli de acceptare şi descrierea procesului. Nu-i singurul loc din Bucureşti unde se poate dona, dar e singurul unde am mers eu şi am constatat cu bucurie că lucrurile s-au schimbat mult în bine de când eram prin facultate – şi ca organizare / eficienţă, şi ca atitudine. De exemplu, într-o ocazie când am fost refuzată din motive de puls prea lent şi tensiune prea mică deşi eu insistam că aşa e tot timpul ca adaptare la sporturi de anduranţă, le-am scris apoi cu articole despre „bradicardia maratonistului” şi mi-au răspuns pozitiv; azi, cu ale mele cincizeci de bătăi amărâte pe minut, m-a întrebat medicul ce sporturi fac, a scris acolo bradicardie de efort şi mi-a dat undă verde.

Ca în orice unitate spitalicească, sunt oameni şi oameni, dar în general lucrurile sunt ok şi decurg repede, iar în privinţa curăţeniei e peste majoritate spitalelor de stat în care am intrat. Donatul în sine este un proces nedureros şi sigur; totuşi, dacă vă ştiţi cu teamă nejustificată de ace, încercaţi să vă gândiţi la lucruri frumoase.

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

1 Response to Sângele este viaţă

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.