Creasta nordică (Munţii Piatra Craiului)

Un weekend în Crai deja nu mai sună neobişnuit anul acesta, însă pe zăpadă nu am ajuns decât o dată, foarte scurt, în primăvară. Acum va fi vorba numai despre zăpadă, cel puţin de-a lungul zilei-lumină. Pornesc sâmbătă foarte devreme alături de Claudiu şi Claudia spre Zărneşti, orăşel pe care-l lăsăm în urmă în favoarea parcării improvizate de dinainte de Podul Măgurii (720 m). Aici ne echipăm, burduşim rucsacii şi pornim la ora 9 de la Fântâna lui Botorog pe bandă galbenă. Prima parte a drumului urcă pe uscat până în Poiana Zănoaga (1280 m), acolo unde Piatra Mică este complet învăluită în nori, iar creasta principală se joacă de-a v-aţi ascunselea. Îi dăm mai departe prin Gălbenoasa şi ieşim din pădure la Cabana Curmătura (1470 m) – gazda noastră pentru la noapte. Nu ştiu cum s-a făcut ieri de am găsit locuri în acest loc atât de „vânat” de turişti, indiferent de anotimp, dar iată că avem cele trei paturi de la mansarda camerei mari. Lăsăm acolo surplusul de bagaj, apoi luăm masa de prânz în compania pisicilor alintate şi a namilei canine pe nume Muki.

În jur de ora 11:30 reluăm drumul pe punct roşu spre Şaua Crăpăturii (1580 m), apoi facem stânga prin Şaua Curmăturii şi începem urcuşul susţinut şi accidentat printre stâncile prevăzute cu cabluri. Zăpada este aşternută în petice rare mai ales în partea de jos, abia de la un hornul ferit de soare începe să se adune; acela este şi locul unde eu decid să-mi pun colţarii, căci în bocancii de iarnă nu reuşesc să simt cum trebuie zonele de mixt. Claudia îi va încălţa mult mai târziu, pe partea de coborâre spre cabană, iar Claudiu nu-i va folosi deloc – dovadă că pe traseul de azi nu-s neapărat necesari, doar fac viaţa mai uşoară în anumite momente.

Ora 14 ne găseşte pe Vârful Turnu (1923 m), loc de scurt popas, odihnă şi fotografii. Panorama începe să se deschidă în această zi care s-a înseninat între timp, lăsând doar câteva văluri de ceaţă să alerge în zonele mai joase. Se desfăşoară în jurul nostru o înşiruire de creste mai molcome sau mai stâncoase, mai mici sau mai înalte, dar aproape toate înzăpezite: Leaota, Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaş, Penteleu, Vrancei. De acum vom merge pe prima parte a crestei nordice pe urme deja bătute, aşa cum am mai făcut-o în urmă cu aproape doi ani. Însă în timp ce străbatem un pâlc de pădure constat că de pe rucsacul lui Claudiu lipseşte perechea de beţe a Claudiei, pusă acolo în timp ce urcam spre creastă. Ne uităm în fotografii şi vedem că nici pe Turnu nu era, deci pierderea s-a produs mai jos. Rămâne ca noi, fetele, să continuăm traseul, iar Claudiu să se întoarcă în căutarea lor. Îşi lasă acolo rucsacul şi bagă viteză, în timp ce noi pornim spre Vârful Padina Închisă (1952 m). Nu facem pauze şi încercăm să ne mişcăm constant pe înşiruirea de urcuşuri şi coborâşuri uşoare, astfel că lăsăm repede în urmă Şaua Padinei Închise (1952 m) şi Vârful Padina Popii (2018 m) – singurul loc unde stăm puţin mai mult pentru o gură de ceai fierbinte şi verificarea situaţiei cu Claudiu. Acesta a găsit beţele şi este oarecum pe urmele noastre, dar mult mai în spate. Singura porţiune de care îi era puţin teamă Claudiei, coborârea prevăzută cu lanţ, nu pune de fapt nicio problemă, iar la ora 16:30 fluturăm tricolorul de pe Vârful Ascuţit (2150 m).

Ne bucurăm de vremea bună, lipsită de vânt şi cu o temperatură plăcută pentru jumătatea lui decembrie. De lângă Refugiul Vârful Ascuţit, zis şi Lehman, panorama devine şi mai frumoasă – înainte şi înapoi întreaga creastă nordică şi Piatra Mică, în plan apropiat au apărut Iezer-Păpuşa şi dincolo de el nenumăratele culmi ale Făgăraşului, iar într-un plan difuz, unde orizontul se pierde în neguri, apar câteva proeminenţe ale Orientalilor pe care nu le pot însă numi. Refugiul este ocupat în noapte aceasta de doi temerari fotografi, care au cărat până aici aparate, obiective şi trepiede, pe lângă echipamentul necesar unei înnoptări hivernale la înălţime. Dar, cu puţin noroc, efortul le va fi răsplătit din plin în zori de zi. Claudiu apare când soarele deja a apus, iar negurile albastre încep să ascundă creste şi vârfuri, iar dinspre văi se aprind licuricii electrici ai vieţuirii omului. Ziua e pe sfârşite şi noi suntem încă sus, aşa că trebuie să ne dăm duşi către cabană.

Coborâm pe triunghiul albastru de pe Padinile Frumoase, marcaj care se lasă abrupt către albia Pârâului Colţul Scris. Pierdem altitudine repede, apoi panta se domoleşte odată intraţi în pădure; de acum avem de-a face cu tot mai puţină zăpadă ce lasă loc fie gheţii, fie pământului bocnă. Intrăm pe uşa Cabanei Curmătura la ora 19 şi suntem imediat învăluiţi de căldură, miros de mâncare şi tors pisicesc, aşa că cea mai mare parte a serii ne-o petrecem în sala de mese, în compania celor două mâţe şi a unui vin bun. Ne retragem apoi la mansarda pe care n-o împărţim cu nimeni şi ne cufundăm în somn binevenit până la o oră când nici cocoşii n-ar prea vrea să se trezească.

Duminică dimineaţa îmbucăm ce avem mai la îndemână, ne pregătim temeinic pentru vântul ce ameninţă în rafale zidurile şi la ora 6:30 părăsim ospitalitatea Cabanei Curmătura (1470 m). Pornim pe traseul marcat cu triunghi albastru pe care am coborât ieri, spre jgheabul Pârâului Colţul Scris şi apoi prin Padinile Frumoase. Diferenţa este că acum mergem printr-un întuneric ce devine tot mai subţire, spulberat parcă de rafale stârnite de nicăieri. Totuşi, nu e atât de frig cât ne-am aşteptat, iar urcuşul ne încălzeşte. Când dăm să ieşim din pădure ne prinde răsăritul, aşa că pantele susţinute ale padinilor coincid cu nenumărate pauze când privirea se îndreaptă către Bucegii transformaţi în vulcan. De acolo apare soarele, ca o explozie de plasmă în această dimineaţă senină, iar razele sale îndepărtează negurile de pe văi şi ne mângâie şi nouă obrajii. Pe măsură ce urcăm, vântul se înteţeşte, iar în apropierea crestei ne întâlnim cu cei doi care au dormit la refugiu şi acum coboară; aceştia ne confirmă: sus rafalele sunt şi mai puternice, dar au scăzut totuşi în intensitate faţă de zorii de zi. Ne face curaj şi la ora 9:30 atingem creasta lângă Vârful Ascuţit (2156 m), loc în care suntem întâmpinaţi cum se cuvine de vântoasa puternică, dar mai ales foarte rece.

Căutăm în grabă uşa refugiului şi ne adăpostim înăuntru. Nu ne e foarte clar dacă să continuăm sau nu cu astfel de rafale, aşa că eu vin cu propunerea să aşteptăm aici maxim un ceas şi să decidem atunci; acum mi se pare cea mai bună idee, dar spre finalul zilei nu voi mai fi atât de sigură. Zis şi făcut: eu şi Claudia mâncăm ceva, dăm nişte ture fotografice şi stăm la taifas, Claudiu trage un pui de somn până se trezeşte înţepenit de frig. Între timp, vântul parcă şi-a mai slăbit puterea chiar dacă rafalele rămân problematice, iar soarele a căpătat forţă aşa că aerul e mai cald. Decidem deci să continuăm şi, înarmaţi cu hamuri, colţari şi pioleţi, la ora 11 ne reluăm drumul pe creasta marcată cu punct roşu, destul de vizibil printre peticele inconsistente de omăt. De acum trebuie să fac o menţiune: o fi iarnă, dar vom parcurge restul de nordică în cea mai mare parte pe traseul de vară şi în condiţii de mixt. Nu doar că unicul strat de zăpadă e mic şi bine sudat de vegetaţie, dar linia matematică este imposibilă acum cu majoritatea stâncilor descoperite.

În prima parte ne mişcăm destul de bine, având parte doar de efortul necesar urcuşurilor; în plus, ne situăm pe stânga crestei, iar vântul bate din dreapta, aşa că suntem încă protejaţi. Trecem astfel de Vârful Ţimbalul Mare (2177 m) şi Şaua Călineţului, din care aruncăm un ochi peste Padina lui Călineţ, devenită acum un vad înzăpezit ce-şi arată pe ici-colo colţii. Urmează Vârful dintre Ţimbale (2170 m) de unde amintirile mă fac să caut Valea Pietrelor, apoi încă un urcuş susţinut pe Vârful Ţimbalul Mic (2231 m). Aici facem un scurt popas şi, odată cu coborârea pe care n-o nimerim din prima, ne dăm seama că de acum încep părţile delicate pe care Claudiu le testează în avangardă.

Ne mişcăm tot mai încet, mai ales la vale şi pe brâne, acolo unde nu suntem siguri de ceea ce am prins din stâncă, sub fiare, prin zăpada fragilă. Când pornim pe Claia Vlăduşcăi apare emblematicul horn al nordicei, loc unde Claudiu urcă primul şi consensul general este să pună coarda. Tot acest proces durează ceva, ca şi escaladarea în sine; constat încă o dată confortul psihologic pe care ţi-l dă frânghia şi mă întreb cât mi-ar lua altfel, presupunând că aş putea urca neasigurată. Dincolo de horn, creasta devine zimţată şi ondulată, precum zidul crenelat al unei cetăţi; când priveam acea parte de pe ultimul Ţimbal mi se părea imposibil să o luăm pe acolo… poate doar călare pe stânci. Cât strânge Claudiu coarda eu încerc să mă fac utilă şi să bat poteca până în acea zonă – adică un mic traverseu şi urcuşul pe o faţă scurtă, relativ expusă; conform marcajului chiar pe acolo trece poteca de vară, însă pe mine mă întrebuinţează serios această căutare „în orb” a paşilor. Reuşesc totuşi să ajung sus unde mă întâlnesc cu Claudiu venit pe o variantă şi mai expusă, iar Claudia urcă în curând pe urmele mele. Abia aici îmi dau seama cum se schimbă perspectiva, căci creasta ce mi se părea imposibilă mai devreme acum nu mai e deloc de speriat; putem ţine poteca, chiar dacă în anumite zone ne mai moşmondim în căutarea punctelor fixe, şi depăşim crenelurile.

Este deja târziu şi ai zice că distanţa până la Piscul Baciului abia de s-a redus, dar ne consolăm cu faptul că tot ce urmează este doar efortul necesar urcărilor, fără alte pasaje „tehnice”. E drept, mai sunt câteva traversee pe brână ce ne încetinesc, dar altfel ne mişcăm relativ constant. Depăşim astfel Vârful Sbirii (2220 m) şi Vârful Căldării Ocolite (2202 m), pentru ca ultimul urcuş, printr-o zăpadă devenită dintr-o dată greu de spart, să ne aducă pe Piscul Baciului (2238 m). Este ora 16:30 când atingem vârful numit şi La Om, ocazie cu care constatăm că soarele scapătă spre asfinţit, după culmile Iezerului. Am pornit cu soarele, am încheiat cu soarele – la partea cea mai frumoasă mă refer, căci altfel mai avem… cam tot atât pe cât am mers pe creastă. Aerul a redevenit rece, aşa că nu zăbovim mult aici, doar să tragem nişte fotografii şi să mai admirăm o dată orizontul, conturat de la Bucegi la Făgăraş într-un amurg infinit.

Şi iată-ne iarăşi pe drum când ne îndreptăm puţin spre Şaua Grindului, apoi îi dăm în jos pe Muntele Grindul. Banda roşie însoţeşte Plaiul Găinii, în timp ce Colţii Găinii ne privesc zdrenţuiţi din stânga. Se întunecă de-a dreptul pe această coborâre şi începem să resimţim oboseala, aşa că atunci când ajungem la ceasurile 18 la Refugiul Grind (1620 m) facem o pauză ceva mai lungă – bem ultimii stropi de ceai, mâncăm ceva şi ne debarasăm de colţari. Pornim apoi pe Valea Seacă a Pietrelor şi prin pădure pe Vâlceaua Găinii, pe o potecă nebănuit de alunecoasă în urma unei zile mai reci decât cea dinainte. Pepiniera de brazi de pe Şipotul Vlăduşca confirmă un strat proaspăt de zăpadă, cel mai probabil căzut azi-noapte, iar în Şaua Vlăduşca observăm la lumina frontalelor cum aburul respiraţiei se ridică puţin şi cade transformat rapid în cristale de gheaţă.

Ajungem în curând La Table (1400 m) şi de aici continuăm până la final pe cruce roşie. Aceasta se mai conturează o vreme pe o potecă tot mai largă, dar la fel de alunecoasă, apoi dă în lungul drum forestier ce însoţeşte Pârâul Vlăduşca; forestierul este, de asemenea, plin de gheaţă şi trebuie să avem mare grijă pe unde călcăm. Lăsăm în urmă desprinderea Cheilor Pisicii, apoi confluenţa lor, trecem prin Prăpăstiile Zărneştilor cu a lor faleză rece şi întâlnim, în sfârşit, Podul Măgurii (720 m). Este ora 21:30 când ajungem la maşina lăsată la Fântâna lui Botorog şi putem spune cu sinceritate că suntem frânţi.

Fotografii

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to Creasta nordică (Munţii Piatra Craiului)

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.