O sută, o sută unu, o sută doi

Presupun că nu-s singurul om care află cum e să ţii morţiş să mergi la un maraton montan anume doar pentru că ţi-e tare drag locul, deşi nu te-ai antrenat tot anul nici cât să acumulezi dublul distanţei. Şi nici primul care-şi dă seama la prima coborâre ţeapănă că încălţările din dotare au rămas cam mici – deh, o dată cu bătrâneţea se lasă ligamentele, labele „cresc” şi runnerii strâng de simţi că pică unghiile. Eu am reuşit să le combin la Hercules, dar tot ador cursa aceea. Consecinţa e că promit solemn ca la iarnă să reiau antrenamentele sistematice.

Cât despre papuci (La Sportiva Helios, prima generaţie, luaţi cu două’jde de euro acum mulţi ani de pe net) – i-am spălat, parfumat şi degradat la biciclit, condus şi plimbat; dar dacă mai prind unii la fel, cu juma’ de număr mai mari şi chilipir asemănător, ai mei sunt. Zău că mi-au plăcut maxim botoşii ăştia coloraţi ca de un artist oligofren, uşori şi aderenţi, cu care m-am simţit în siguranţă pe orice tip de teren, în ciuda aspectului copilăresc. Chiar am auzit un dialog între două gagici, când una i-a arătat celeilalte că avem acelaşi model; şi a adăugat: am văzut că unii îi folosesc chiar la alergare… Habar n-are ea câte sute de kilometri au adunat coloraţii ăştia de jucărie. În fine, urma oricum să fie ultima lor cursă, căci le-am distrus talpa, iar „crampoanele” au devenit dinte-gaură-lipsă-pauză. Însă nu mă aşteptam să-şi ia tributul în unghii şi sudălmi, adunate între Şaua Ciumerna şi Bogâltin.

Bun, deci iată-mă trăgând de mine la ultimul punct de revitalizare şi control – bisericuţa de la Dobraia; cred că aici e toată şmecheria, biserica ceea îmi aduce mai aproape vorbele Domnului care-mi atrag atenţia că tare toantă trebuie să fiu de n-am scos până acum branţurile. Inginer în timpul liber. Fac deci loc în papuci măcar pentru coborârea finală, prezint numărul la control şi încep să-i dau la vale – hmmm, parcă e altă viaţă. Şi, cum bobinez eu în jos, ajung în spatele a doi bărbaţi, tovarăşi de drum, care analizează situaţia pe baza tabelului de la punctul de control.

– Eram la numărul o sută unu pe listă, zice primul. Cândva, înainte de accidentare, terminam în primii zece. Dar dacă reuşesc totuşi să-l mai depăşesc pe unul, ajung şi eu în primii o sută.

Eu mă simt bine fără branţuri, îmi amintesc ce faină e coborârea spre Dumbrava şi ce înseamnă să alergi de-a binelea la vale, fără frână şi lăsând gravitaţia să-şi facă treaba – adică să suplinească lipsa de antrenament. Nu chiar rachetă, dar dau drumul la craci şi trec repejor, pe tăcute, pe lângă cei doi. Al doilea constată sec către primul:

– O sută doi.

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , , . Bookmark the permalink.

1 Response to O sută, o sută unu, o sută doi

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.