ARTmania Ziua 2 (Sibiu)

A doua zi de ARTmania are avantajul de a fi în plin weekend, aşa că spaţiul din faţa scenei este mult mai populat decât ieri, înainte de prima trupă. Aceasta vine din Slovacia şi se numeşte Möbius – titulatura sub care o chitară şi o baterie aleg să dea „glas” tonalităţilor apăsătoare din sfera doom-ului. Acest gen pare dus la extrem în muzica celor doi, căci piesele nu au început sau sfârşit, ci vin ca variaţiuni ale aceluiaşi riff – iar şi iar, iar şi iar. Într-un fel mă bucur că întreaga experienţă nu ţine decât jumătate de oră, altfel mulţi ar intra în depresia unde picătura chinezească se înfrăţeşte cu dezolarea unui peisaj atomic – asta că tot e la modă mini-seria „Cernobâl”. Pe de altă parte este interesant să observi cum Möbius construieşte aceste variaţiuni şi reuşeşte să evite la limită monotonia crizei de inspiraţie.

Oarecum dintr-un film conex, dar propunând un univers mult mai variat, sunt şi francezii de la Alcest. Această formaţie a fost descoperită de mulţi metalişti români cu ani în urmă, când a deschis pentru o trupă apreciată la noi; ulterior, francezii au devenit o atracţie în sine prin muzica lor străbătută de un fior melancolic, uşor depresiv, caracterizată printr-o sensibilitate aparte. Poate prea „moale” pentru cei care vor să facă headbanging continuu, Alcest se situează la polul opus; termenul de „shoegazing” ce descrie curentul în care s-a născut trupa implică şi o prestaţie cât mai statică: voce, instrumente, procesoare şi cam atât. Nu e prima trupă din portofoliul ARTmania care intră la categoria post-metal, însă cu siguranţă solistul Neige şi ai săi se numără printre cei mai îndrăgiţi artişti din această zonă. Diluţia sunetelor fără a se pierde linia melodică, împletirea vocii cu instrumentele, atmosfera onirică din care te trezeşti brusc cu ocazia vreunui blastbeat (relicvă a începuturilor de black metal) fac din concertul Alcest o minunată călătorie artistică.

Recunosc că de Madrugada am auzit întâmplător acum un an (adică atunci când s-a reunit după o decadă de pauză), iar curiozitatea nu m-a împins să cercetez dincolo de cele câteva piese propuse de prieteni. Probabil că reuniunea de care ziceam face ca mulţi să aştepte cu nerăbdare acest concert şi îmi dau seama repede că nu sunt deloc dezamăgiţi; mai ales cei care o urmăresc de la început au motive de bucurie, căci albumul de debut, Industrial Silence, este axa de rotaţie a show-ului. Trupa coagulată în jurul solistului Sivert Høyem livrează din plin – concert energic, plin de feeling, în care interacţiunea cu publicul este maximă. Alternative rock-ul pe care-l propun norvegienii are momente când îmi aminteşte de Suede sau REM, însă personalitatea Madrugada se vede cel mai bine în Majesty, din punctul meu de vedere cel mai bun moment al recitalului. Nu eram şi nu am devenit fan Madrugada, însă concertul în sine e remarcabil.

Şi iată că a venit momentul pentru al doilea cap de afiş al festivalului, Opeth. I-am văzut pe suedezi de mai multe ori în concert, inclusiv aici, în Sibiu. Ştiu la ce să mă aştept şi-mi dau seama în scurt timp că nu voi fi dezamăgită: cei cinci au venit să cânte, să facă show şi să creeze o conexiune cu publicul. Mikael Åkerfeldt este pilonul acestei conexiuni, căci solistul nu doar mânuieşte cu talent microfonul şi chitara, ci şi-a păstrat umorul şi autenticitatea pe care le-am cunoscut mai demult. Alături de el, Fredrik Åkesson întregeşte distorsul din spatele celeilalte chitare, Martín Méndez (bas) şi Martin Axenrot (tobe) creează ritmul între melancolic şi îndrăcit, iar Joakim Svalberg aduce acel ceva specific trupelor de prog unde riff-ul de chitară lasă loc uneori pasajelor elaborate de clape.

Deşi concertul începe cu Sorceress, nu urmează o prezentare a albumului omonim, deşi este vorba de unul excelent; acest lucru se întâmplă şi pentru că următorul disc, In Cauda Venenum, este în curs de apariţie. Opeth alege să împartă timpul relativ scurt între mai multe episoade ale carierei sale muzicale, astfel că setlist-ul este format din Ghost of Perdition, The Devil’s Orchard, Cusp of Eternity, Heir Apparent, In My Time of Need, The Drapery Falls şi Deliverance. Este interesant pentru cineva care are timpul şi curiozitatea să urmărească modul în care s-a transformat şi a evoluat Opeth de la origini până astăzi, cum a lăsat un început marcat de black/death, a trecut prin acel progressive death metal de sorginte Death şi Cynic, pentru ca acum să se regăsească aproape complet în sfera progresivă. Un concert ca cel de astăzi e doar o mostră, pentru că încă poţi auzi reminiscenţele death, mai ales pe parte de voce, dar în rest eşti prins în ţesătura riff-urilor melodioase încât cu greu găseşti ieşirea. Omogen, complet, un show căruia nu i se poate reproşa decât durata redusă. A fost cel mai bun concert de la ARTmania 2019 şi, cred eu, cel mai bun concert Opeth pe care l-am văzut. Sper ca, după ce suedezii învaţă piesele noului album, să fiu contrazisă cu punerea acestuia în scenă.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to ARTmania Ziua 2 (Sibiu)

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.