Munţii Făgăraş

Deşi am mers de multe ori în Făgăraş, există zone mari din partea sa estică unde abia am pus piciorul. Iată unul dintre motivele pentru care mă înscriu în tura Cristinei, chiar dacă turele cu grupuri numeroase (douăzeci şi cinci de oameni de data aceasta), cuprinzând mulţi necunoscuţi, nu mai sunt chiar pe gustul meu cam de când nu mai sunt în stare să reţin nume noi. Ne întâlnim majoritatea de cu seara la o pensiune în Făgăraş, iar sâmbătă dimineaţă plecăm cu mic cu mare spre Breaza şi, mai departe, Popasul Vânătorilor (748 m) – punctul de start al turei.

La ora 8 suntem gata de drum şi îi dăm în sus pe Plaiul Colţilor cu al său punct roşu. Cu câteva mici excepţii unde panta devine mai solicitantă, traseul care trece prin Poiana Colţului este unul uşor şi oferă umbra codrului în aşa o zi caldă. Lăsăm în urmă Colții Brezei (1519 m) şi Curmătura Colţilor, iar la Cabana Urlea (1533 m) facem o pauză lungă, în care unii mănâncă, alţii dorm în contul nopţii scurte. Pe la ceasurile 12 reluăm drumul pe Şleaul Moşuleţei, unde triunghiul albastru însoţeşte o potecă uneori abruptă, dar atât de frumos şerpuită printre jnepeni şi primele stânci încât abia dacă îi simţi efortul. Cărarea câştigă repede altitudine pe sub Vârful Moşuleţei (2261 m), apoi conturează o curbă de nivel pe lângă Refugiul Moşu (2070 m) şi reia un urcuş mult mai domol până în Curmătura Moşului (2165 m) – numită şi Şaua Calului. La ora 15, acesta este cam punctul maxim al zilei, loc din care avem o vedere superbă asupra Văii Brezcioarei; aceasta se va ascunde însă repede odată ce ne încadrăm pe punctul albastru ce trece pe lângă Vârful Moşului (2278 m), pentru a ne face intrarea în Muntele Urlea.

De acum alternăm curbele de nivel cu scurte coborâri pe sub Vârful Somnului (2387 m) şi, din momentul în care păşim pe Faţa Urlei deschisă larg deasupra frumoasei căldări glaciare, panta descendentă devine un pic mai abruptă. În jurul ceasurilor 16 suntem în dreptul Refugiului Urlea (2154 m), unde ne instalăm tabăra de corturi colorate şi luăm o masă de prânz întârziată. Între timp, vremea a devenit capricioasă şi nu mai avem soarele fierbinte ce ne-a însoţit în prima parte a zilei. Nu doar că cerul s-a acoperit cu nori, din fericire nu ameninţători a ploaie, dar ceea ce ne taie elanul este vântul în rafale puternice.

Acesta este şi motivul din care doar un grup restrâns la şapte oameni hotărăşte să pornească spre „marile înălţimi” din apropiere. Cum Dara şi al său Hârtop sunt în lista locurilor din Făgăraş unde îmi doresc foarte mult să ajung, evident că spun şi eu „prezent”; am mai trecut prin vântoase şi am supravieţuit. Pornim deci pe la ora 17:30 spre Lacul Urlea (2194 m) şi ne oprim pentru a admira şi mai mult căldarea de unde izvorăşte pârâul omonim. De aici îi dăm direct în sus, prin stânga oglinzii de apă, pe nişte poteci închipuite şi – poate – câteva cărări brăzdate de capre. Vântul este tot mai puternic, însă spre norocul nostru bate din spate. Ajungem astfel în Şleaul Leaotei, în traseul de creastă marcat cu bandă roşie, iar sub privirea noastră se desfăşoară imaginea deosebit de frumoasă a circului glaciar numit Rezervaţia Lacul Hârtop. Chiar dacă lumina nu-i deloc cea mai fericită din cauza norilor tot mai compacţi şi mai joşi, putem privi cu admiraţie salba de iezere mai mici şi mai mari: Tăul Mioarelor, Lacul Muşetescu, Lacul Scoica, Lacul Roşu, Lacul Geamăna de Sus, Lacul Geamăna de Jos.

Deasupra lor se înalţă cei doi piloni pe care am dori să-i atingem – Vârful Dara (2500 m) şi Vârful Hârtopul Darei (2506). Din păcate, vântul şi lipsa de vizibilitate, uneori serioasă, ne facem să ţinem un scurt „consiliu de război” şi să abandonăm planul; realizabil este, dar ne dăm seama cât de inutil. Totuşi, nu plecăm încă, ci pornim pe sub Vârful Leaota (2312 m) în direcţia Vârfului Zârna (2216 m), ne desprindem de potecă şi lăsăm privirile să alunece pe deasupra Lacului Zârna spre depărtările ceva mai luminoase unde ar trebui să se afle Masivul Iezer-Păpuşa. Când frigul începe să ne intre în oase, iniţiem întoarcerea, dar cu aşa vântoase decidem să o facem pe trasee marcate. Astfel că o luăm vitejeşte spre Vârful La Fundul Bândei (2454 m), de unde priveliştea se schimbă complet; acum avem sub noi Căldarea Bândei în care străluceşte Lacul Bândea în scurtele momente când norii ce umplu văile se mai risipesc. Mergem pe sub Vârful Iezerului (2429 m) şi, după un ocol destul de lung, ajungem în Portiţa Lacului (2325 m). De aici avem de coborât spre lac pe punct albastru, şi o facem destul de rapid, mai ales că panta este abruptă. De la apă la refugiu mai sunt câţiva paşi, iar la ora 20 ne alăturăm sesiunii de bancuri pornite de ceva timp în atmosfera caldă şi protectoare a refugiului.

Nu ştiu alţii ce fac, dar eu mă retrag în culcuş destul de devreme, când afară mai e lumină. Vântul continuă să-i dea cu putere, trimiţând fiori reci prin prelate, iar eu mă bucur în sfârşit de noul meu sac de puf pentru „vară” – adică vara de lângă lacurile glaciare de la două mii de metri. Vântul bate, puful rezistă, aşa că dorm bine până la ceasul 5 când sună deşteptătorul. Cât mă foiesc, cât strâng prin cort, când ies până la urmă am parte de un soare strălucitor care tocmai ce apare de din dosul unei culmi. Aduce cu el şi ceva nori, dar primele momente sunt de un auriu perfect, în timp ce întreg Muntele Urlea se profilează pe bolta albastră.

După micul dejun şi strânsul taberei, plecăm la 7:30 din nou la drum pe punct albastru. Ajungem (unii, iarăşi) la lac şi de aici pornim urcarea susţinută – dar scurtă – pe sub Vârful Iezerului, până în Portiţa Lacului. Acum perspectiva asupra Darei şi Hârtopului este mult mai clară; parcă ne invită să le facem o vizită, însă nu mai e timp de aşa ceva. Această întâmplare întinsă pe două zile este ilustrarea perfectă a ce înseamnăsa ai ceva la o aruncătură de băţ fără a fi capabil să ajungi totuşi acolo.

De acum înaintăm pe curba de nivel marcată cu bandă roşie de pe Muntele Bândea. Lăsăm în urmă Vârful Urlea (2473 m), Curmătura Mogoşului (2344 m) şi Vârful lui Mogoş (2398 m), pentru a ne opri la o regrupare importantă sub Vârful La Cheia Bândei (2383 m). Este ora 9 şi se impune schimbarea direcţiei. Părăsim creasta Făgăraşului pentru o culme nordică rar bătută de turişti: Muchia Sâmbetei. Un vechi punct albastru – uneori abia ghicit, alteori parcă proaspăt dat cu vopsea – ne duce peste Vârful Rezistoarele (2333 m) şi pe Vârful Caţavei (2287 m); aici schimbăm din nou direcţia spre est şi coborâm lung, domol, la Refugiul Caţavei (2198 m). Este locul mesei de prânz, dar şi o bună ocazie să ne dăm seama ce mult mai avem de mers.

La ora 12 îi dăm din nou în jos cu încă o oprire (sau sesiune foto) pe Vârful Trăsnita (2077 m), căci este cam ultimul punct din care avem o vedere excelentă a Muntelui Urlea, dintr-odată părăsit de nori. Coborâm tot mai abrupt pe deasupra Muncelului şi Plaiului Pleşii, iar imaginea se schimbă dezolant când ne încadrăm pe Plaiul Smidei: întregul versant de jnepeni, dar şi câţiva dintre arborii din buza pădurii, poartă încă urmele unui incendiu din anii trecuţi. Totul este uscat, ca atins de un duh rău, iar ramurile jepilor au albeaţa unor oase întinse spre cer. Dibuim cu greu poteca prin acest cimitir vegetal şi scăpăm ceva sudalme când ne zgâriem în vreascuri. Până la urmă ieşim într-un drum forestier lat, pe care îl tot urmăm de acum cu uşurinţă.

Planul ar fi ca, la un moment dat, să lăsăm drumul (şi marcajul) pentru a ne desprinde pe o bifurcaţie în dreapta; aceasta există pe hărţi, dar… nu şi în teren. GPS-ul arată că suntem exact unde trebuie să fim, însă nu-i chip să găsim nici măcar amintirea firavă a vreunui drum. Mulţi dintre noi sunt obosiţi şi ar fi greu să sape după resurse fizice şi psihice pentru a bate boscheţii, aşa că nu avem ce face şi urmăm marcajul. Aceasta merge pe lângă Pârâul Seaca Lisei şi ştim că se va sfârşi în Lisa – localitate aflată la ceva distanţă de „parcarea” noastră. Cristina se străduieşte să găsească vreo maşină în zonă să ne descurce la final, dar telefoanele sunt zadarnice. Am putea încerca să tăiem undeva mai jos lunca dintre cele două sate, într-un loc unde pantele scad şi vegetaţia se răreşte, dar între timp vine ideea salvatoare: prietenul uneia din colegele de tură e pe drum dinspre Sibiu, urmând s-o preia pe ea pentru a mai rămâne în munţi. Astfel că apelăm la bunăvoinţa lui, iar omul este săritor şi generos. Cu ceva mai mult suflet continuăm coborârea, iar odată intraţi pe Valea Lisei urmăm un interminabil forestier – din cel care te face să-ţi simţi tălpile în fund. Acesta se termină la ora 18, la bariera din capătul superior al Lisei (700 m), unde ne aşteaptă maşina providenţială.

Urmează o lungă şi complicată combinaţie cu drumuri extrem de proaste, şoferi, permutări, cauciucuri tăiate, încurcături şi aşa mai departe, dar până la urmă reuşim să ajungem cu toţii, mai devreme sau mai târziu, la Popasul Vânătorilor. Abia acum se poate numi tura încheiată, mult mai târziu decât anticipaserăm. Nici nu-i de mirare că ospăţul de final, la care de obicei Cristina ţine foarte mult, este acum abandonat de toată lumea. Mai avem ceva de condus până acasă, iar oboseala s-a strâns deja într-o măsură destul de mare.

Eu, ce să mai zic la final? Rezistoarele cu Caţaveiul şi Trăznita au fost la nivel ridicat – protagoniştii turei. La mine însă rămâne o datorie neplătită cu Dara. Şi obişnuiesc să-mi plătesc datoriile.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

1 Response to Munţii Făgăraş

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.