O zi de uitat

O zi în care plec de la muncă la o oră la care în mod normal plec de la panou şi ajung acasă cu slaba consolare că măcar nu trebuie să dau nimănui socoteală, dar altfel nu-s în stare nici să-mi dau seama că n-am scos dopul de la sticlă înainte să beau. O zi în care nimic nu s-a legat, cu excepţia frustrărilor că un nebun aruncă o piatră şi zece deştepţi se chinuie s-o scoată – adică, de ce n-am merge pe inovaţie, nu? De ce n-am porta un sistem de baze de date cu cluster replication pe ARM cu Android, deşi scrie clar în documentaţie că nu asta a fost în capul arhitecţilor săi? Ce dacă n-a mai făcut nimeni acest cross compile, cel puţin în zona open-source? Nuuu, noi batman-batman şi apoi ne întrebăm de ce durează atâta şi dacă va exista vreo finalitate.

O zi din aia pe care aş scoate-o din calendar – chiar, ce-ar mai fi, 18 iunie, 20 iunie şi gata!

O zi pe care aş vrea s-o uit, ca şi cum clepsidra timpul s-a spart şi fiecare secundă a dispărut în neant.

Dar n-o pot uita, căci ultimul drum a fost prin Drumul Taberei, să-i las mamei ceva; la plecare, în mijlocul micii intersecţii dintre blocuri, văd o pasăre mare, cu picioare lungi, economisindu-şi mişcările – improbabilă ipostază ce o face vulnerabilă. Mă apropii şi îmi confirm că-i un pescăruş, adult, dar în mod clar rănit sau bolnav. Fuge de mine şi, când distanţa scade ameninţător, încearcă să-şi ia zborul. Deplorabilă strădanie, căci tot ce poate e o planare împiedicată. Îmi amintesc că există cabinete veterinare specializate pe păsări, aşa că încerc totuşi să-l prind, chiar dacă ştiu că asta adaugă stres la chinul bietei păsări. Doar că, singură fiind în tot acest spaţiu, nu reuşesc; tot ce se schimbă e că acum nu mai suntem pe stradă, ci între alei cu verdeaţă. Abandonez. Îmi dau seama că cel mai probabil va profita de situaţie vreo mâţă, căci câini vagabonzi nu mai sunt; dacă nu acum, mai târziu când slăbiciunea pescăruşului se va accentua, mai ales în lipsa hranei. Sau se vor distra nişte şmecheri punând câinii pe el ori încercând ei înşişi să-l transforme în minge de fotbal. Sau alte scenarii… Gânduri optimiste cum că altcineva reuşeşte să-l ducă la cabinet ori chiar se întremează singur sunt departe în această zi pe care vreau s-o uit dar nu pot…

Ajunsă acasă, am o singură bucurie: frunzele de nuc, deja uscate, primite de Rusalii, pe care le anin de o icoană pictată pe lângă Voroneţ.

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in General and tagged , , . Bookmark the permalink.

1 Response to O zi de uitat

  1. Pingback: NOTA BENE | Însemnări

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.