Urgia Zascolului (Munţii Cernei)

Ultima tură montană din an mă poartă într-una din cele mai dragi părţi ale ţării, Valea Cernei. Grupul – Claudiu, Mădălina, Gabi, Victor, Mirela, Claudia şi cu mine – are planuri mari: Zascolul Arjanei iarna, pe zăpadă. Aceasta n-ar trebui să fie foarte mare, iar temperaturile ridicate din ultima vreme ne fac să ne temem că vom fierbe în bocanci. Avem cu noi toate „fiarele” şi speranţa că norii se vor mai risipi, iar stropii de ploaie ce ne sâcâie la Pensiunea Dumbrava (265 m) vor avea gânduri de plimbare în alte părţi.

La ora 10 o luăm în sus pe Cracul Teiului, în traseul marcat cu punct roşu, însoţiţi de o „vulpiţă” dornică de aventuri; după câteva pante mai abrupte prin pădure, în scurt timp poienile ne dezvăluie primele peisaje de vizavi de vale, deloc vesele, căci Munţii Mehedinţi sunt înneguraţi şi melancolici. Continuăm urcarea şi după aproape două ceasuri ne oprim mai întâi la izvorul, apoi la bisericuţa din Dobraia (885 m). Facem aici un popas mai prelung, căci zările încep a se deschide şi primele raze de soare îmbie omătul să scânteieze. Aerul e plăcut, iar priveliştile Văii Cernei mirifice.

Continuăm pe drumul de căruţă de pe Valea Bedinei, ce uneşte Dobraia de Poiana Lungă; adică traversează livezile şi fâneţele, pentru a mai da din când în când bineţe vreunei case „rătăcite” din aceste cătune uitate de lume. La ora 13:30 ajungem la intersecţie de trasee, acolo unde poteca urmată până acum coboară spre Bogâltin, iar din stânga vine creasta principală a Munţilor Cernei remarcată recent cu bandă roşie. De ceva timp stratul de zăpadă s-a îngroşat, deci dispare teama că vom muri de cald în bocancii de iarnă. Nici norii nu ne-au mai dat mari bătăi de cap, căci soarele ne însoţeşte demult.

Acum începe urcuşul cel mai anevoios al zilei, întrucât e ceva de tras până pe Vârful Biliana (1362 m), mai ales pe acele părţi ale coastei unde vântul a adunat zăpada în mormane adânci, dar moi, unde piciorul intră cu spor şi iese cu greu. Pe măsură ce urcăm începem să înţelegem despre ce vorbea prognoza cu acele rafale de vânt puternice. Dar abia când ajungem sub acest prim vârf şi ieşim efectiv în creastă, pe la ceasurile 15, ne dăm seama cât de nasoală este situaţia. Sinceră să fiu, nu-mi amintesc să fi prins vreodată aşa ceva, încât să nu pot pune un picior în faţa altuia de teamă că sunt luată pe sus. Nu-i exclus ca la rafale, când nici nu-s în stare să mă desprind de stâlp, vântul să ajungă spre suta pe oră. Biata vulpiţă schelălăie de frică şi durere.

Oricum, cu toate că soarele continuă să strălucească, ne e clar că prea multe de-acum înainte nu mai putem face; nici pomeneală de urcuş pe Zacolul Arjanei şi revenire în Dobraia prin Pasul Prislop… Totuşi, măcar până pe Biliana merită să încercăm să ajungem, târâş-grăpiş, pentru perspectiva promisă de acesta. Efortul de a parcurge această ultimă distanţă – scurtă, cu o diferenţă minimă de nivel şi cu o zăpadă până la glezne (cum să fie mai mare cu aşa uragane?!) – pe mine mă epuizează. Să am eu mama colţarilor şi tata pioletului, că tot n-aş putea merge mai departe în aşa chin fizic şi psihic. Ce-i drept e însă drept: priveliştea de pe vârf este senzaţională, cu Zascolul ca o creastă de cocoş înzăpezită, continuarea crestei Cernei şi, departe, Piatra Cloşani. Ar fi rost de stat şi admirat dacă n-aş simţi că natura vrea să mă ridice necontrolat.

Facem repejor cale-ntoarsă şi constat că revenirea până sub creastă, acolo unde vântul bate dar nu spulberă tot, a făcut ca întreaga „aventură” să dureze aproape trei sferturi de oră – cam triplu faţă de o incursiune normală. Ne revenim puţin şi-i dăm în jos pe unde am venit, căci ziua începe deja să-şi cam piardă din lumină. Razele ţes prima parte a apusului spre Bogâltin, în timp ce crestele Cerenei şi Mehedinţilor se înveşmântează din nou în nori – mai întâi subţiri şi brodaţi cu poleială, apoi tot mai închişi în rotocoalele lor amurgii.

Nu ne abatem din drum, deşi un circuit prin Dealul Cicilovete apare în discuţie, aşa că la ora 17 revenim la căpiţele şi biserica din Dobraia pentru un ultim tur de orizont colorat; apoi, ultimul ceas şi ceva ne adâncim în întuneric spre parcarea de la Dumbrava. Superbe peisaje hibernale în acest cotlon sălbatic de ţară, cumplită vântoasă de final de an…

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.