Stânci şi cabluri (Munţii Hăşmaş)

Nu-i o idee rea ca uneori să pui laolaltă locuri bine cunoscute cu altele nou nouţe, mai ales când este vorba despre munte. Iar pentru şi mai multă „inovaţie”, întâmplarea face să merg cu un grup cu care n-am mai hoinărit până; de întâlnit, m-am mai întâlnit cu o parte din ei, dar nu în acest context. N-am ajuns de ceva timp în Hăşmaş, iată unul din motivele pentru care dau curs invitaţiei făcute de Radu, Laur, Cristina şi Oana de a revedea acele meleaguri dragi mie, poate dintr-o altă perspectivă. Promisiunea unor zile senine şi a câtorva „fierătanii” este şi ea decisivă în planurile de final de săptămână. Iată-mă deci vineri seara în drum spre Bălan, unde înnoptăm la o pensiune ale cărei camere călduroase contrastează cu gerul „secuiesc” de afară.

Sâmbăta o începem cu câteva cumpărături, iar la ora 9:30 ne luăm rucsacii uşurei în spate şi plecăm din centrul Bălanului (865 m) pe firul Pârâului Covaci, acolo unde banda albastră ne arată drumul direct spre Cabana Piatra Singuratică – poteca ce ia în piept coastele Muntelui Hovaş Leb. După aproximativ un ceas şi jumătate de dat la deal, ne întâlnim cu bifurcaţia marcată prin cruce albastră ce promite niscaiva locuri de belvedere. Noua cărare alternează urcuşul cu câteva curbe de nivel, în timp ce traversează Pădurea Beată spre cotlonul izolat numit „La Pândă”. Nici că se putea alege un nume mai bun de atât, întrucât acesta descrie perfect poziţia stâncii unde ne oprim, deasupra văilor umplute cu văluri subţiri de ceaţă. Dincolo de ele, se desfăşoară Munţii Ciucului şi Munţii Harghitei, iar dacă schimbi locul de observaţie vezi atât de aproape Hăşmaşul Mare. Acestea apar în jumătatea „deschisă” a zării, căci cealaltă este curmată brusc de stâncile albe din apropiere.

Respectivele stânci poartă denumirea de Moara Dracului şi pornim către ele la întoarcere, într-un mic detur făcut de crucea albastră. Hotărâm însă că nu e cazul să revenim cuminţi la marcaj, ci mai bine vedem dacă putem urca pe grohotişul lung, dincolo de care se ghiceşte un vâlcel nemarcat. Nu-i o sarcină uşoară, mai ales că în porţiunile cele mai abrupte solul este extrem de instabil, iar grohotişul lansează la vale proiectile serioase; o scoatem însă până la urmă la capăt şi dăm de liziera pădurii. Ajutaţi de hartă şi GPS, o luăm pe calea de minimă rezistenţă printre muşchi verzi şi arbori uscaţi, pe deasupra unei prăpăstii abia ghicite. În jur de ora 13:30 dăm în sfârşit în banda roşie ce coboară de sub Vârful Ecem (1707 m), numit şi Vârful Fratelui sau Vârful Piatra Ascuţită.

De acum urmăm creasta principală a Orientalilor, ce vine din Ciuc, parcurge Hăşmaşul şi se continuă în Giurgeu. Coborâm prin luminişuri şi crânguri rare pe la poalele Pietrei Unice până în Şaua La Curmătură. Aici trebuie să luăm decizia dacă urmăm planul iniţial de a urca pe Hăşmaşul Mare, pentru o vedere asupra Ceahlăului, sau mergem la cabană pentru un prânz urmat de lene. Ceasurile sunt aproape 14 aşa că „ameninţarea” întunericului alimentează starea de lene, urmăm deci cărarea de pe sub stâncile abia văzute ale Pietrei Singuratice şi ne oprim pe tăpşanul însorit de la Cabana Piatra Singuratică (1504 m). Aici punem de un prânz câmpenesc, relaxat şi bogat, şi numai umbra ce începe să coboare înspre noi ne face să ne pregătim din nou de drum; nu de alta, dar pe cât de bine e la soare, pe atât de ascuţit devine frigul când acesta se retrage.

La ora 16 pornim pe triunghiul roşu ce descrie un traseu alternativ spre Bălan, principala diferenţă faţă de cel pe care am urcat fiind panta extrem de brutală pe care o ia uneori. Avantajul este că ajungem repede la destinaţie, într-un ceas; partea negativă numai genunchii noştri o ştiu. Nu avem de gând să mai petrecem o noapte aici, mai ales că mâine planurile noastre vizează altă zonă a Hăşmaşului, mai precis extremitatea sa din Cheile Bicazului. Avem deja cazare în Bicaz Chei, aşa că pornim înspre acolo, fără să uităm însă de o cină caldă şi gustoasă undeva pe lângă Lacul Roşu. După, somnul este şi mai îmbietor.

Duminică dimineaţă luăm micul dejun la pensiunea unde am înnoptat, apoi ne mişcăm spre intrarea în Cheile Şugăului. Aici se află un loc de parcare încă pustiu, punct în care ne echipăm de via ferrata – iată planurile noastre pentru astăzi. Poteca intră în chei şi duce în primă fază la Cabana Ecolog (715 m), de unde apoi se ramifică după preferinţele şi posibilităţile turiştilor: trasee de via ferrata mai lungi sau mai scurte (ca părţi componente ale traseului principal), respectiv trasee de drumeţie prin acest pitoresc defileu. Tot aici se plătesc taxele de acces în rezervaţie, de parcurs ferrata principală şi de vizitat Peştera Munticelu din apropiere. Întrucât încă nu e nimeni la cabană, lăsăm partea financiară pentru întoarcere.

Este aproape ora 10 când pornim pe poteca de acces în Astragalus, via ferrata amenajată acum doi ani după model occidental. Într-adevăr, traseul poate fi parcurs în condiţii de maximă siguranţă de oricine a mai mers cât de cât pe munte, are un pic de condiţie fizică şi nu se luptă cu răul de înălţime. Cablul este gros, fără balans, iar piroanele ce-l prind de stâncă sunt trainice şi dese. Uşor în cea mai mare parte, traseul are şi vreo două traversee mai expuse, numai bune pentru a cunoaşte adrenalina specifică, precum şi pasaje de efort în ascensiune. Nu suntem în luni de vară pentru a găsi planta a cărei denumire o poartă ferrata, însă ne bucurăm de soarele puternic ce încălzeşte stânca şi înseninează minunata perspectivă pe care o avem de sus. În punctul maxim, adică Vârful Turnului Mare (1000 m), ajungem la ora 11:30 şi ne permitem o pauză în care să admirăm împrejurimile. Coborârea este şi ea dotată cu cablu, întrucât constituie de fapt una dintre ferratele scurte, secundare; nu-i la fel de plăcută ca ceea ce am parcurs până acum, întrucât este o potecă abruptă şi prăfoasă prin pădure. Dar ce-i al ei e al ei: fiind foarte scurtă, devine o cale extrem de eficientă pentru atingerea vârfului.

Revenim la Ecolog la ora 13, achităm tariful şi mai aflăm una-alta de la custodele traseului, apoi ne punem vedem de drum pe lângă căţărătorii ce se delectează cu rutele de escaladă de la intrarea în vale. Parcurgem pe zi Cheile Bicazului, ocazie cu care putem admira în voie frumosul defileu din care muşcă şoseaua, ne îndreptăm spre Târgul Secuiesc, pentru ca apoi s-o luăm pe şoseaua recent reabilitată de la Lupşa. Odată ajunşi în apropierea Buzăului, oprim pentru un festin culinar la părinţii lui Radu, de la care cu greu ne dăm duşi spre Bucureşti. Sosim până la urmă şi în capitală, dar gândul meu rămâne la ferratele din Bicaz şi la cele care mi-au sucit minţile acum mai bine de un an în Dolomiţii Ampeţieni.

Fotografii

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.