Munţii Bistriţei-Stânişoarei

După câteva idei pentru tura de 1 mai, am pornit de la Apuseni şi am ajuns la Bistriţei-Stânişoarei – „tot p-acolo”; evident, cu eternul amendament legat de condiţiile meteo. E drept, n-ar trebui să mă mai iau de cei care au început să facă nazuri la cărat cort şi mers toată ziua; am dezvoltat şi eu mofturi legate de vreme, cu concluzia că nu, muntele nu e frumos oricând şi că m-am săturat să mă murez ca o gogonea sau să merg ca măgaru-n ceaţă. Zeii muncitoreşti ţin însă cu noi de data aceasta şi iată-ne pregătiţi de incursiuni în Moldova profundă: eu, Livia, Vlăduţ, Ioana, Parazit, Andrej, Claudia, Octav, Sânziana şi Tibi.

Sunt singura care pleacă din Bucureşti de vineri seara, după serviciu. O iau vitejeşte pe „superbul” DN2, reduc pauzele la minim, răcnesc odată cu muzica, iar la unş’pe noaptea opresc în parcarea Mănăstirii Văratec. Aş mai avea vreo două ore de mers până la destinaţie, ceea ce nu-i aşa mult, dar mă simt mult mai în siguranţă să dorm aici, femeie singură fiind. Acopăr geamurile, mă bag în sac pe bancheta din spate şi adorm instant.

Sâmbătă dimineaţă n-am nicio grabă, oricum doar eu am planificat traseu pentru azi, urmând să mă regrupez cu restul lumii diseară. Aşa că atunci când fac ochi odată cu găinile, primul gând este „exclus!”, dar zău dacă mai pot să dorm. Îmi întind oasele, fac toaletarea matinală şi vizitez puţin frumoasa mănăstire acaparată din plin de primăvara multicolor înflorită. La final dau o tură şi pe la brutăria aşezământului pentru un mic-dejun frugal, dar iată că măicuţele îmi dejugă planul cu cozonac cu nucă şi pască proaspătă, abia ieşită din cuptor. Umplu deci portbagajul cu bunătăţi, iau apă rece de la izvorul din apropiere şi mă pregătesc de drum.

Acesta urmează Valea Bistriţei, dincolo de Broşteni şi Crucea, până între Chiril şi Sunători. Deja intru în judeţul Suceava, fapt în cinstea căruia dau la maxim Bucovina în difuzoare – „Cântă cucul” şi „Bucovina, inima mea”, perfect! În jurul prânzului opresc lângă Cabana Zugreni (736 m), aici aflându-se locul numit Vadu Bistriţei. Parchez lângă un popas cu băncuţă acoperită şi mă pregătesc de drum. Încă de pe acum îmi dau seama că e extrem de cald, cu multă zăpuşeală în aer, aşa că voi avea de tras.

Pornesc în tură la ceasurile 12:30, trec podul peste Râul Bistriţa şi mă învârt o vreme pe lângă complexul turistic acum gol în încercarea de a găsi traseul. Într-o buclă pe cel mai apropiat dâmb, străbătut de o potecă destul de clară, ajung la concluzia că-s pe o cale complet greşită, dar măcar dau peste o vulpe la fel de aeriană ca şi mine, care mă vede în ultimul moment. Revin la pod, văd în sfârşit banda roşie imediat la dreapta după trecerea acestuia, iar de la ora 13:30 urmez marcajul bun în curbă de nivel pe sub pereţii de stâncă ai Cheilor Zugrenilor. Zona relativ plată se termină brusc la stăvilarul peste un braţ al Bistriţei „mirific” încadrat de gunoaie, îl traversez luând între picioare cei doi stâlpi de susţinere şi îmi fac curaj pentru ceea ce urmează.

Şi mă refer la urcuşul extrem de pronunţat ce urmăreşte culmea abruptă, asezonat cu ceva doborâturi; abia după vreun ceas panta mai scade, dar continuă să se menţină susţinută până iese în golul alpin. Observ că s-a făcut 15:30 când peisajul se deschide pentru prima dată, iar peste încă jumătate de oră îmi permit un scurt popas lângă crucea de pe Vârful Bogolin (1748 m). Alte trei sferturi de ceas se scurg până ajung la înălţimea maximă a turei – Vârful Pietrosul Bistriţei (1791 m). Cum este deja 16:30, îmi îngădui pauza de masă târzie, într-un vânt binefăcător şi înconjurată de o panoramă largă, uşor pâcloasă. Se disting câteva terase stâncoase din Ceahlău, pantele line şi prelungi ale Stânişoarei, Giumalău cu un strop de zăpadă spre crucea din vârf, Rarău cu Pietrele Doamnei, Suhard cu ceva mai mult omăt, Rodnei în negură albă, Călimani înzăpeziţi bine. Superb punct de observaţie.

Mai departe, decid în primă fază să cobor pe continuarea traseului de creastă principală spre Păltiniş, pentru ca mai jos să părăsesc marcajul ce face dreapta; eu ţin înainte pe piciorul care formează cumpăna de ape între Izvorul Rău şi Valea Lutului. Dar în Poiana Ciungilor constat că, deşi poteca este bine bătută, va fi foarte târziu când voi da într-un lung drum forestier din albia Izvorului Rău (teoretic marcat cu triunghi roşu) şi nu ştiu dacă mai găsesc ocazie înapoi spre maşina lăsată la Zugreni. Iată deci că urc înapoi şi fac cale-ntoarsă pe unde am venit, doar că acum coborârea mi se pare şi mai abruptă, şi mai solicitantă. La ora 20 mă opresc la maşina care, din fericire, n-a ademenit urşi sau alte lighioane cu două picioare, schimb ţoalele încă duble în greutate din cauza apei ce nu s-a evaporat şi o iau din loc la vale pe lângă Bistriţa.

La Borca fac dreapta pe un pod şi, la indicaţiile lui Vlăduţ, intru pe forestierul de pe Valea Borcăi, iar după o vreme dau de tabăra de bază. Iniţial mă gândeam să dorm tot în maşină pe bancheta din spate, dar până la urmă fac o combinaţie cu Ioana care mă primeşte în cortul deja instalat. Apoi constat că amicii mei au harta României în alcool – palincă de la Satu Mare, vin de la Popeşti-Argeş, ţuică de la Vălenii de Munte, ţuică de la Reghin, tescovină de la Polovragi, ţuică de la Valea Iaşului. Nu ştiu cum se face, dar, deşi cina lor abia s-a încheiat, lângă toate acestea pasca este mai mult decât binevenită.

Duminică avem cu toţii traseu comun. După ce strângem tabăra, o luăm motorizat pe forestierul bun din Cheile Borcăi (cândva marcate cu bandă albastră), până un alt drum de exploatare se ramifică spre dreapta. Aici parcăm, iar la ora 10:30 începem urcarea nemarcată pe Culmea Teleşanu, alternând pantele înierbate cu urmele de roţi. Încercăm să ţinem limita pădurii pentru un pic de umbră într-o căldură jilavă pe care o resimţim infernal, apoi intrăm de-a binelea în codru şi ne orientăm după hartă, GPS şi drumuri forestiere mai mult sau mai puţin folosite. Avem de urcat uneori susţinut (dar nu ca traseul meu de ieri), alteori blând, până în golul alpin al Muntelui Slopătu unde ajungem la două ceasuri de la plecare.

Nu ne oprim însă decât pentru scurte pauze, întrucât obiectivul nostru este încă departe, doar că de acum ne aţinem pe o creastă secundară. Se face ora 15:30 când în sfârşit poposim pe Vârful Budacu (1859 m), ieşit în evidenţă printr-o cruce albă, dar şi prin nişte ţevi dărâmate al căror scop îl ratăm. Ce-i al Munţilor Bistriţei, al lor este: la panorama de ieri se adaugă creasta principală reliefată prin Pietrosul Bistriţei şi marea cetate monolitică a Ceahlăului. Teoretic pe aici ar trece marcajul cruce roşie din aşa numitul Drumul Ieşenilor, dar nici urmă de vopsea.

Odihna la soare este îndelungată, mai ales că acum mâncăm pe săturate, apoi o luăm din loc la vale. Coborâm spre nord-est în direcţia Vârfului Cerbului (1403 m) până într-o şa unde părăsim culmea şi îi dăm direct în jos, spre dreapta, pe un fost drum forestier transformat de la un punct încolo în albie de torent. Nu avem de ales şi urmăm apa, pentru că de aici poteca ar urca din nou spre culme. După o coborâre mai prin apă, mai pe maluri, ieşim chiar la maşini la ora 18:30; conducem înapoi spre locul de campare de ieri şi reinstalăm tabăra. Seara se încheie în note de foc incandescent, ţigări şi absint de optzeci de grade.

Luni lăsăm definitiv în urmă poiana unde am dormit două nopţi, iar Sânziana şi Tibi pleacă deja spre casă. Restul ne întoarcem cu maşinile în Borca, apoi de la Sabaşa începem periplul spre inima Munţilor Stânişoarei pe Drumul Talienilor sau Drumul Baltagului. Deşi extrem de pitoresc în ceea ce priveşte peisajele, terenul se prezintă destul de prost până în Pasul Stânişoara (1235 m), mai ales în zonele cu noroi; nu am probleme foarte mari cu maşina mea joasă, dar conduc un pic îngrijorată şi am impresia că, din anul 1902 când a fost tăiat prin munţi de constructori italieni, drumului nu i s-au mai adus îmbunătăţiri. Parcăm chiar în trecătoare, lângă Crucea Talienilor, acolo unde se află acum un popas turistic şi câteva panouri informative.

Ne echipăm de un traseu relativ scurt şi pornim pe bandă roşie la ora 13. Ne oprim însă mai repede decât ne-am fi aşteptat, întrucât trebuie să treacă o cireadă de vaci şi o turmă de capre. Apoi putem să urmăm culmea principală în direcţia sud (spre Pasul Petru Vodă), timp în care urcăm şi coborâm domol printre numeroase stâne din fericire încă nepopulate – abia de mâine urcă majoritatea ciobanilor. Undeva după probabil singurele stânci din aceşti munţi, dăm de o viperă speriată care nu ştie cum să se refugieze mai repede între crengile unui molid; timid animal cu atâţia fotografi…

Luăm prânzul la umbră, având în faţă o panoramă largă asupra Munţilor Bistriţei, dar şi Ceahlăul văzut din cu totul alt unghi, în care e aproape de nerecunoscut. Apoi ne reluăm urcarea apoteotică prin hăţiş până pe Vârful Bivolul (1530 m), obiectiv final pe care-l atingem la ora 16. Coborâm pe aproximativ acelaşi traseu, cu mici variante precum versantul opus al vârfului sau urmarea drumului de căruţă pe curba de nivel. Lucrurile se desfăşoară rapid, astfel că la ceasurile 17 suntem înapoi la maşini, demarăm şi parcurgem a doua jumătate a Drumului Talienilor. Spre recunoştinţa noastră, deşi tot neasfaltată aceasta este mult mai bună decât prima, iar pe ea întâlnim trasee cicloturistice marcate şi case cochete. Toate aceste se întâmplă până în Văleni-Stâişoara şi, mai departe, Cornu Luncii, acolo unde dăm în Valea Moldovei ce traversează Gura Humorului.

La Frasin facem stânga înapoi prin munţi, întrucât trebuie să revenim în Valea Bistriţei. Drumul este la fel de pitoresc şi aici, prin Doroteia sau Ostra, casele se înşiră pe văi largi, iar berzele clocesc de zor în cuiburi. După ce lăsăm în urmă ruinele fostei colonii miniere de la Tarniţa, coborârea în Holda dă asfaltul bun de până acum pe ceva desprins din bombardamente. Măcar de am întâlni ceva poieni pentru campare, dar singura de care dăm e plină cu gunoaie, aşa că ne lăsăm păgubaşi. Reveniţi în locuri mai cunoscute, ne continuăm căutarea în sus pe Valea Bistriţei, iar norocul ne surâde în Crucea, acolo unde la stânga se desprinde Valea Bârnărelului. La ceas de seară, oprim într-o poiană frumoasă cu loc de popas, ridicăm corturile şi mâncăm – ca oamenii – la măsuţe.

Marţi este ultima zi liberă, în mod tradiţional dedicată drumului de întoarcere. Dar suntem câţiva care am mai avea ceva planuri, dacă tot suntem în zonă: eu, Ioana, Claudia şi Andrej suntem puşi pe rafting. Să ne înţelegem, rafting de începători, la care vârsta minimă e de patru ani; eu mă întreb dacă nu-i cumva şi vreo vârstă maximă pe care o depăşim deja. Ne prezentăm deci la terenul de fotbal din Satu Mare, unde ne întâlnim cu cei de la Salvamont Vatra Dornei cu care Andrej a stabilit detaliile.

Ne echipăm în neopren, ni se face instructajul şi suim într-o barcă mare împreună cu un grup de liceeni din zonă. Urmează mai bine de un ceas de coborât pe Bistriţa, cu opriri şi bălăceli între Satu Mare şi podul cel mai din amonte din Broşteni, câteva întoarceri mai cu emoţii şi vreo doi bolovani abia evitaţi. Altfel, sincer, eu mă aşteptam la ceva mai sălbatic şi mai zdruncinat, dar faptul că râul scade câte zece centimetri pe zi din cauza căldurii nu ajută deloc. După încercările de vara trecută, cred totuşi că prefer caiacul unde am mult mai mult control de una singură.

Regruparea o facem în Broşteni, iar restul lumii o ia prin secuime pentru o schimbare de peisaj şi prânz copios la nu ştiu ce crâşmă cu gulaş şi ciolane. Întrucât sunt singură, prefer să urmez drumul cel mai direct şi mai scurt spre casă, unde ajung pe lumină. N-am ce zice, frumoasă zonă a ţării descriu Munţii Bistriţei şi Munţii Stânişoarei, mai ales pe aşa o vreme superbă, dar distanţa până acolo îi trece tot la categoria „o dată-n viaţă”.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.