Concediu Slovenia-Croaţia

Triglavul se numără demult între locurile unde îmi doresc să ajung, aşa că am fost prima care a rezonat la ideea lui Vlăduţ de a vizita Alpii Iulieni. După Dolomiţi, masivul sloven ar fi fost a doua reuşită a acestei veri, însă se pare că sorţii nu ţin cu noi şi încep să cred că fiecare an are partea sa de ghinion în direcţia asta. Totuşi, nu vom rata chiar totul, aşa cum am păţit acum un an, ci vom reuşi să ne bucurăm de ceva plimbări. Acesta este un motiv din care viitoarele însemnări se apropie cel mai mult dintre scrierile mele de un raport de tură succint, în locul descrierilor – sper eu, cu alte ocazii – savuroase.

Ziua 1: 22 septembrie

Cu un optimism mai degrabă forţat din cauza evenimentelor meteorologice din ultima vreme, avem încă speranţa că poate vom folosi măcar echipamentul de iarnă, dacă cel de via ferrata a devenit inutil. Pornim deci vineri de dimineaţă, în maşina lui Hike aflându-ne eu, Livia şi Vladuţ; în paralel, vine şi Bacea cu a sa Zura şi cele trei mândre, Hanna, Cristina Vladu şi Cristina Tudor. Parcurgem segmentul Bucureşti – Porţile de Fier dintr-o bucată, trecem frontiera şi ne perindăm pe defileul pitoresc al Dunării din Serbia. Ultima parte o reprezintă autostrada până la Belgrad, unde ne cazăm la Chess Apartments – un locşor cochet, aflat în apropierea centrului capitalei sârbeşti. Cei mai mulţi profită de acest aspect şi ies în oraş la o bere şi ceva mâncare, dar eu prefer să trec prima zi de concediu la capitolul somn.

Ziua 2: 23 septembrie

Părăsim Belgradul de dimineaţă şi trecem în Croaţia, o traversăm la limita de viteză şi intrăm în Slovenia. Ajungem în Ljubljana pe după-amiază, găsim cazarea în vecinătatea centrului şi pornim într-o plimbare alene. Capitala slovenă nu este mare, dar are farmecul său ce provine din contrastul între arhaic şi modernitate. Totul gravitează în jurul pieţei centrale, Prešernov Trg, şi a Râului Ljubljanica. Astfel dăm de biserica roşie Marijinega Oznanenja şi de monumentul Spomenik Franceta Prešerna; dincolo de ele se întinde peste apă podul triplu Tromostovje, pentru a face legătura cu primăria: Vodnjak Dekle z Vrčem. Tot aici se desfăşoară probabil cea mai turistică parte a oraşului, Mestni Trg din care pornesc străduţe în toate direcţiile.

Mâncăm la Pavin Caffe şi începem să înţelegem cum e cu cremşnitul sloven. Eu apuc să dau şi o tură scurtă prin împrejurimi pentru a le prinde pe lumină, ocazie cu care ajung la o mică biserică pe un colţ, Šentflorjanska Cerkev. După masă, urcăm cu toţii la castelul Ljubljana Grad, ce se înalţă pe dealul din mijlocul cetăţii încă din secolul al XV-lea. Cred că cea mai frumoasă parte a vechilor fortificaţii o reprezintă vederile ample de pe metereze, cărora li se adaugă un mic muzeu de istorie. Când ne dăm înapoi jos este deja noapte, astfel că prindem întunecată catedrala Stolnica Svetega Nikolaja. Restul serii îl petrecem într-o continuă plimbare prin parfumul oarecum provincial al unui oraş plin de viaţă.

Ziua 3: 24 septembrie

Plecăm devreme din Ljubljana cu direcţia Postojna pentru a vizita celebra peşteră, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale Sloveniei. Turul extins costă destul de mult, însă merită din plin experienţa începută cu doi kilometri de şine: trenuleţul descoperit este cel care ne poartă înlăuntrul enormei cavităţi. Urmează prezentarea amplă a unui ghid, ce ne descrie în detaliu fenomenalele formele, extrem de fragile, pe care le-au prins rocile în subteran. Avem de-a face cu o simfonie de stalactite, stalagmite, coloane complete şi încărcate sau unele care mai au un veac până a-şi completa ultimii milimetri, perdele translucide încât n-ai zice că acel voal este de fapt din piatră, săli enorme în culori ireale. Una dintre cele mai interesante formaţiuni o reprezintă perechea de coloane masive, una de un alb imaculat, cealaltă roşu-sângerie, devenită simbol al peşterii. Peisajul se completează prin acvariile cu peşti Proteus, bine feriţi de lumină, şi cascada furibundă de la ieşire. În mod clar, dacă ajungi în Slovenia, Postojna trebuie să fie undeva sus în lista de priorităţi.

Ne continuăm plimbarea cu ceva aflat la limita creaţiei naturii şi a omului: Castelul Predjama construit pe jumătate în stâncă, în secolul al XVI-lea, pe locul ruinelor unei fortificaţii cu trei veacuri mai bătrâne. Austeritatea şi lipsa de confort cauzată de frig sunt preţul plătit de nobilii locali pentru apărarea deosebită oferită de relief. În ziua de astăzi, camerele edificiului renascentist sunt recreate tematic în scopul de a reda cât mai fidel perioada medievală târzie. Din structura originală, mi se pare extrem de interesant modul în care s-a făcut îmbinarea dintre ziduri şi stâncă, aproape de neobservat, precum şi sistemul de mici şanţuri folosite în captarea şi recircularea apei. Acestora li se adaugă clopotul dorinţelor, din păcate surd la frământările omului modern, şi peştera înălţată pe post de pod.

Vizitele culturale se completează prin Castelul Bled, construit ca post de observaţie deasupra Blejsko Jezero, întindere de ape care ne sunt acum în mare parte ascunse din cauza vremii ploioase şi înceţoşate. Aspectul său este mult mai clasic, cochet şi izolat pe o platformă stâncoasă, atât de necesară în apărare. Considerat cel mai vechi castel al Sloveniei aflat încă în picioare, Bled îşi începe istoria în primii ani ai secolului al XI-lea, de când păstrează încă un turn romanic; în rest, Renaşterea şi-a pus amprenta sa inconfundabilă, aşa cum putem observa de pe meterezele larg deschise spre priveliştile lacustre, în capelă, muzeu, atelierul de pus sigilii la sticlele de vin sau expoziţia de cópii după cele mai vechi tipărituri slovene. Un detaliu interesant expus în muzeu îl reprezintă firida ce adăposteşte un closet suspendat deasupra hăului, numai bun pentru reculegerea la înălţime a nobililor în nevoie.

Drumul ne poartă mai departe spre munţi, însă pe măsură ce ne apropiem de Stara Fužina ne dăm seama că prognoza devine tot mai pesimistă. Trecem de o altă întindere de ape, Bohinjsko Jezero, şi găsim cazarea foarte faină de la Residence Triglav. Fără prea multe de făcut pe înserat, pornim într-o plimbare prin ploaie pe uliţele satului turistic, cu biserică albă şi post de pompieri. Ne încheiem ziua cu o cină bogată, când decidem că cel puţin mâine nu e zi de urcat pe munte şi că trebuie să ne reorientăm. Anulez cazarea de la Triglavski Dom şi stabilim să mergem în cam singura zonă din Slovenia unde vremea e bună: spre graniţa de pe litoral cu Italia.

Ziua 4: 25 septembrie

Cam fără chef, pe o ploaie tot mai sâcâitoare, pornim dimineaţa pe drumul cu serpentine din munţi, deloc agreabil pe aşa o vreme, spre Tolmin şi apoi tot mai la sud, până la Škocjan. Aici se află altă bijuterie subterană a Sloveniei, aşa că luăm bilet de tur extins în peşteră. Aceasta este un canion subteran magnific, spre deosebire de Postojna fără prea multe formaţiuni calcaroase, dar zdrobitor prin dimensiuni şi furia apei. Din păcate, nu avem voie să fotografiem în interior, însă încerc să reţin în minte sălile enorme, depăşind uneori o sută de metri înălţime, cataractele şi sifoanele de la tot pasul. A doua parte a vizitei ne duce mai mult prin exterior, tocmai pentru a observa mai bine gurile căscate în stâncă şi vârtejurile de apă.

Lăsăm în urmă zona montană şi atingem litoralul la Izola, mică aşezare fermecătoare prin culori şi aer boem. Urcăm dealul cu străzi înguste şi coborâm la plajă, apoi ne plimbăm pe linia ţărmului până în portul de agrement din Veliki Trg. Aici, între Manzioli Trg şi Cerkev Sveti Marije Alietske, mâncăm într-o atmosferă şi vreme mediteraneene.

Continuăm drumul spre Piran, port izolat unde autoturismele nu au acces în oraş decât limitat sau pe tarife foarte mari, aşa că ne debarcăm bagajele în centru şi apoi ducem maşina în parcarea mare de la intrare; aceasta este şi ea destul de scumpă, iar de acolo am putea lua înapoi un autobuz gratuit. După ce ne lăsam bagajele la cazarea de la Green App, încercăm să explorăm pe înserat Piranul – un oraş de coastă extrem de frumos, cu clădiri în trepte după cum dictează relieful ţărmului înalt, totul foarte cochet şi cu bun gust, elegant şi plin de farmec. Însoţită de aparatul foto, îi părăsesc pe ceilalţi şi o iau pe străduţele deja întunecate ce pleacă din piaţa centrală Tartinijev Trg, mai întâi de-a lungul digului din Dragan Sakan pe lângă farul-biserică Cerkev Marije Zdravja, apoi în sus la Cerkev Sveti Jurija, biserica ce îşi înalţă turla semeaţă deasupra apelor. Cobor înapoi în piaţă, unde mă regrupez cu restul lumii la cel mai gustos cremşnit posibil la Kavarna „Piran” Šačir Imeri.

Ziua 5: 26 septembrie

Dimineaţa eu mai fac o plimbare fotografică, încercând să surprind câte ceva din zidurile vechii cetăţi, apoi mă alătur grupului pentru a pleca înapoi spre Stara Fužina cu speranţa că vremea se va fi îndreptat. Vlăduţ şi Livia renunţă la munte, în ideea că n-a fost să fie de data aceasta, rămân momentan pe litoral şi păstrează planul de a vizita Zagrebul. Noi, restul, odată ajunşi în staţiunea montană, trebuie să acceptăm faptul că tocmai am traversat degeaba jumătate de ţară: nu se poate urca de aici nici cu echipament de iarnă, iar peste o anumită altitudine zăpada e până la şold. În mod normal, cei de la oficiul turistic recomandă luna septembrie ca cea mai potrivită şi mai frumoasă pentru Triglav, dar anul acesta totul a fost dat peste cap de ninsori extrem de timpurii. Vrând-nevrând, refacem tot planul şi ne orientăm şi noi spre Croaţia, măcar să vedem ceva din nordul Coastei Dalmate.

Iată deci cum luăm direcţia Pula, cu toate miştourile de rigoare până ajungem la concluzia că turişti români sunt reperaţi de la distanţă pe străzile oraşului croat pentru că se hlizesc continuu şi fără motiv aparent. Primul lucru pe care-l facem în tribunele  Amfiteatrul roman, probabil cel mai însemnat simbol al Pulei, este să căutăm cazare – şi cu ceva noroc găsim una foarte faină: în centru, cu parcare asigurată, lucru într-adevăr rar aici. Abia apoi ne putem relaxa şi vizita Pula Arena, cu tot cu subteranele sale, impresionantă structură clădită de romani în ultimii ani ai secolului I î.Hr., una dintre cele mai mari amfiteatre romane ce au supravieţuit vremurilor. Continuăm plimbarea cu biserica de lângă, Crkva Sveti Antun, trecem prin una din vechile porţi şi străduţele centrului înţesate cu magazine cu dulciuri. Urcăm în vârful dealului unde se află Stari Grad, vechea cetate barocă din secolul al XVII-lea şi teatrul roman apărate de un şir de tunuri, apoi ne pierdem printre piaţete laterale, biserici şi taverne. Ajungem în piaţa centrală, Forum, cu Templul lui Augustus (Augustov Hram, secolul al II-lea î.Hr.), clădirea municipală Gradska Uprava şi linia portului. Seara se încheie cu o masa cu specific mediteranean, cu care fac cinste de ziua mea. Ziua mea în Pula – cum sună asta?

Ziua 6: 27 septembrie

În primele ale zile, ne bucurăm puţin de străduţele din Pula văzute pe lumină, apoi părăsim oraşul cu direcţia generală sud într-un aer cald ce contrastează atât de mult cu ceea ce am lăsat ieri în urmă. Planul este – amuzant şi fatidic – „din Pula-n Zadar”; facem însă o abatere frugală în apropiatul Rovinj, orăşel pescăresc extrem de frumos. Animată de un boem aer italienesc într-o cromatică vibrantă, viaţa târgului se desfăşoară în jurul Gradska Tržnica, acolo unde se întâlnesc portul cu ambarcaţiuni de croazieră, pescuit şi chiar mici cargouri, piaţa de peşte şi mici dughene cu obiecte de artă. Dar cu adevărat frumoase sunt clădirile scunde dispuse în trepte, din coasta dealului până aproape în apă, la valurile căreia se ajunge din loc în loc ca şi cum te-ai scurge pe jgheaburi.

Urcăm pe străzi înguste spre vârful acestei coline, acolo se înalţă catedrala locului, Crkva Sveta Eufemija. Vizităm interiorul şi ne suim, pe scări abrupte, în turla de unde se poate admira totul, larg şi cuprinzător: oraş, agitaţie, mare vălurită, bărci şi vaporaşe, insule, vegetaţie de coastă. Odată coborâţi, ne mai pierdem o vreme pe ulicioarele colorate, printre buticuri şi cafenele, ne delectăm cu îngheţată în Trg Maršala Tita, apoi căutăm drumul spre parcare, întrucât ne aşteaptă o zi lungă.

În cele ce urmează, ne cam despărţim. Bacea o ia pe drumuri naţionale să nu mai plătească autostrada; noi o preferăm pe aceasta, însă dăm de o grămadă de restricţii de viteză, plus restrângeri la o singură bandă pe unele viaducte, astfel că nu suntem foarte siguri că taxele destul de mari chiar merită. Ajungem în Zadar fără prea multe pauze şi găsim cazarea de la marginea oraşului, de altfel foarte confortabilă dacă n-ar fi pe un deal în suburbii. Deja învăţaţi cu parcările scumpe din centru, lăsăm maşina la vilă şi plecăm pe jos spre centru, unde urmează să le reîntâlnim pe fete mai târziu.

Centrul Zadarului este cu adevărat pitoresc, înconjurat de inelul de apă cu ambarcaţiuni atât de frumoase în lumina amurgului. Trecem pe Gradski Most – podul larg luminat ce face legătura cu oraşul vechi peste Golful Jazine, o luăm de-a lungul zidurilor de apărare şi ne oprim în tumultul turistic unde se amestecă baruri, restaurante şi tejghele cu supradoză de zahăr. Totul pare să graviteze în jurul epicentrului religios, Katedrala Sveti Stošije, în special datorită turnului său semeţ, deschis vizitelor până târziu. Nu ratez ocazia de a urca în vârf, acolo de unde mi se desfăşoară acum sub priviri o amplă privelişte nocturnă.

Lângă catedrală se află vestigiile arheologice ce vorbesc despre Crkva Sveti Donata, ridicată la rândul său pe temelii de templu roman din care s-au păstrat bazele antice. Mai departe, ne perindăm prin viaţa boemă a urbei într-o temperatură atât de plăcută, de vară târzie – „indian summer”. Dăm o tură prin Narodni Trg cu pomii săi verzi şi Crkva Sveti Šime, apoi ne găsim cu fetele venite pe căi ocolite şi numai de ele ştiute şi ne retragem cu Bacea la cazare.

Ziua 7: 28 septembrie

Ideea de a conduce atât drum până la Zadar a venit şi ca ultim refugiu montan: masivul calcaros din apropiere, înălţat brusc şi imperios lângă Canalul Novigrad şi fermecătorul sat pescăresc Seline. Este vorba despre Paklenica, un paradis al căţărătorilor datorită falezelor calcaroase pe care mai mulţi temerari au amenajat trasee de escaladă, dar şi de mai multe lungimi de coardă. Oprim mai întâi la centrul turistic de unde cumpăr o hartă, apoi identific cazarea rezervată în Starigrad şi, în urma indicaţiilor primite de la Bacea, intrăm cu maşina pe drumul forestier de acces în Velika Paklenica.

Din păcate, iar intervine lipsa de comunicare cu cealaltă maşină care aşteaptă parcată la capătul drumului ce ar închide bucla, pentru că între timp pasagerele s-au gândit că e mai optim aşa. Este prea târziu să mai remediem asta şi decidem sa facem tura împărţiţi în două, iar când ne vom întâlni să face schimb de chei, rezolvând astfel şi problema transportului. Valea numită Velika Paklenica seamănă enorm cu Cheile Turzii, ca aspect şi activităţi alpiniste. Urcăm la început lent pe un fel de marcaj punct roşu cu alb, apoi mai susţinut, trecem apa pe un pod de pietre şi ne angajăm pe panta cea mai lungă. Deşi pe hartă pare dificil, nu pune însă probleme mari datorită ascensiunii în serpentine.

Facem un scurt popas la capăt urcuşului, apoi o luăm din loc pe o lungă curbă de nivel, printre fâneţe, case izolate şi imagini cu copaci pustiiţi. Când începem să ne facem griji de aşa întârziere, ne întâlnim în sfârşit cu fetele, schimbăm două vorbe şi începem să coborâm lent spre Mala Paklenica. Panta îşi creşte intensitatea şi ne trezim deasupra văii de întoarcere, spre albia căreia o luăm vertiginos în jos. Valea e secată, bolovănoasă şi destul de largă, foarte lungă şi plictisitoare, încât ne dăm seama de două lucruri: chiar este mai optimă varianta aleasă de fete şi de ce acestea au făcut atât de mult până la punctul de întâlnire.

Abia după jumătate, canionul se mai îngustează şi apar şi un fel de săritori, unele prevăzute cu cabluri. În timp ce se înserează, începe să se întrezărească marea din golful de la bază, acolo unde se întind şi aşezările rurale. Urmează o coborâre abruptă şi complet neplăcută ce aminteşte de Jepii Mici cei friabili, după care valea se deschide din nou larg. Ea lasă loc unei vegetaţii interesante, în care se remarcă smochinii pitici, cărora le este parcă destinat să aibă mereu rod ce nu apucă să dea în pârg. Într-un traseu parcă interminabil, lăsăm în urmă o îndiguire artificială şi intrăm în pădure. Aici dăm de poteca mai prietenoasă de pământ pe lângă amenajările umane ce apar după atâtea ore. Tot aici se află şi parcarea de unde luăm maşina cealaltă, ne regrupăm cu fetele ce ne aşteaptă de ceva timp la centrul turistic, după care ne retragem obosiţi la pensiunea Anđela. Morala zilei este că tehnicii de iarnă şi stânca golaşa la temperaturi ridicare nu prea se înţeleg. E la mintea cocoşului şi nici nu ţineam să probez această teorie, mai ales că nu pot spune că m-a încântat în mod deosebit traseul în Paklenica. E drept că mi-ar plăcea să revin cu dedicaţie pentru zonele de căţărat sau chiar şi pentru o drumeţie prelungă în zonele mult mai înalte unde astăzi nu am ajuns. Dar în alte circumstanţe şi cu alt echipament.

Ziua 8: 29 septembrie

Pornim devreme spre Plitvice, pentru că acolo deja ne aşteaptă Vlăduţ şi Livia, veniţi de la Zagreb cu autobuzul. Luăm bilete şi o hartă sumară cu Plitvička Jezera, apoi păşim în parcul natural întins pe mai multe etaje de valuri, oglinzi şi vegetaţie. Prindem vaporaşul pentru traversarea unuia dintre lacuri, apoi o luăm pe poteci din lemn peste cursuri despletite de apă, printre tufe de stuf, arbori cu coroana bogată ce începe să îşi schimbe culoarea, flori, păsări şi peşti, dar mai ales printre cascade cu forme şi dimensiuni diferite ce aduc cu cele din zona Nerei datorită formei stâncilor peste care se prăvălesc. Facem pauza de prânz într-un spaţiu mare de luat masa în stil câmpenesc, înainte de a trece prin salba de lacurile suprapuse până la cascada cea mare, cu adevărat impunătoare. Circuitul se încheie pe lângă o mică peşteră şi un popas în cele câteva locuri cu panoramă largă, descrisă de sus. Plitvice este într-adevăr de văzut, cu bogăţia sa acvatică şi vegetală, cu nenumăratele specii de vieţuitoare ale solului, râurilor şi văzduhului.

Ne aşteaptă mai departe un drum destul de lung până la Zagreb, unde parcăm oarecum în apropierea centrului la un tarif oricum destul de mare. O luăm pe jos spre centru, ne plimbăm puţin prin metropola veselă şi ne oprim pentru o cină foarte gustoasă. Poate că am mai sta şi la o bere de final, dar oboseala e prea mare aşa că revenim la maşină şi pornim spre locul de cazare. Acesta se află undeva la periferie, deci mai pierdem ceva timp până ne putem bucura de un pat moale.

Zilele 9-10: 30 septembrie, 01 octombrie

Dimineaţă ne îndepărtăm puţin de la ruta directă pentru a-i prelua pe Vlăduţ şi Livia din Zagreb, apoi pornim spre România. Nu avem de gând să facem prea multe opriri, aşa că după ce trecem în Serbia o traversăm la mare viteză, cu excepţia unei pauze pentru prânz. Singura noutate este că intrăm în ţară pe la Bela Crkva – Năidaş, punct de frontieră rar utilizat, o luăm pe Clisură până la Berzasca unde avem cazare şi ajungem cât de cât la o oră decentă. Deşi azi n-am făcut altceva decât drum de maşină, mă simt mai obosită decât după o zi pe munte, aşa că prefer să fac un duş fierbinte şi să capitulez. Ultima zi se desfăşoară cam la fel, doar că acum pe drumurile lente de la noi, iar în Bucureşti sosim pe seară. Concluzia este că, din păcate muntele s-a cam transformat în vizite urbane, mai mult sau mai puţin planificate, dar până la urmă n-a fost chiar aşa de rău. Rămânem cu cele două superbe peşteri, cu castelele ce au dăinuit atâtea secole, cu cromatica veselă a litoralului şi cu dulciurile slovene de neuitat.

Fotografii

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane, Munte and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.