Queen & Adam Lambert (Piaţa Constituţiei, Bucureşti)

Probabil că multă lume s-a întrebat încă de la începutul turneului ce poate însemna, mai ales în concert, Queen fără Freddie Mercury, întrebare oarecum îndreptăţită chiar dacă numele lui Brian May şi Roger Taylor sunt în aceeaşi măsură sinonime cu al trupei. Totuşi, celebrul solist vocal nu a însemnat numai o bună parte din personalitatea trupei, ci un simbol în sine. În toamnă se împlineşte un sfert de secol de la moartea uneia dintre cele mai cunoscute voci rock, iar marea de oameni ce invadează piaţa demonstrează că, după atât timp, show-ul trupei cu care este asociat până la confundare nu poate fi trecut cu vederea.

Deşi de obicei nu fac asta, trec aproape fără oprire peste deschiderea în trei acte. La gestul meu poate neprofesionist contribuie câteva circumstanţe atenuante: oboseala după o noapte petrecută în aeroport, patru zile de festival inundat de noroi şi canicula furibundă din Bucureşti îmi taie complet cheful şi răbdarea de a urmări cu atenţie Electric Pyramid, Jeremy? şi Grimus. Probabil că aş reveni la sentimente mai bune dacă măcar vreuna din aceste formaţii ar avea ceva să-mi spună, dar nu regăsesc nimic din gusturile mele muzicale în compoziţiile sau prestaţia lor. Îmi pare rău, dar nu cred că am avut vreodată mai acută senzaţia că se putea sări fără nicio problemă peste trupele de deschidere…

În timp ce privesc în jurul meu, acolo unde se strâng mii de oameni de toate vârstele, cu parteneri, copii, părinţi şi chiar bunici, îmi dau seama că probabil sunt unul dintre puţinii spectatori care nu numai că n-a fost niciodată fan Queen, dar nici nu rezonează în mod special cu grupul britanic. Fără să-i contest cu nimic importanţa şi influenţa avută dincolo de scena rock, Queen intră adesea pentru mine la categoria „şi altele”, păstrându-mi însă dreptul de a-mi plăcea extrem de mult câteva piese. Menţionez aceasta pentru a justifica faptul că, în cele ce urmează, nu voi cădea în vreo stare extatică brodată cu epitete superlative; consideraţi-vă deci avertizaţi.

Cortina enormă desenată cu logoul trupei este „împunsă” de roţi de lumini până când cade în valuri, anunţând un spectacol în toată puterea cuvântului. Acesta are trei motoare, aflate mai în faţă sau mai în spate, dar excelent turate – cei doi membri din „clasicul” Queen, chitaristul Brian May şi bateristul Roger Taylor, cărora li se adaugă carismaticul solist Adam Lambert. Deşi din generaţii complet scindate şi cu înfăţişări aflate la poli opuşi, cei trei devin o adevărată maşină muzicală, ideală pentru a transpune pe scenă spiritul Queen. Într-atât încât tinzi să uiţi de muzicienii aflaţi în penumbră care mânuiesc basul, clapele şi restul de percuţie.

Dacă May şi Taylor sunt „de-acolo”, din film, sprâncenele se ridică inevitabil în direcţia lui Lambert. Nu poţi însă să nu recunoşti, imediat după The Hero, că, în ciuda înfăţişării (poate antipatice) care s-ar potrivi mai degrabă spectacolelor altor genuri muzicale, câştigătorul „American Idol” se integrează perfect în show. Iar în ceea ce priveşte calităţile vocale, totul este clar: omul e genial; nimeni nu-i poate reproşa decât un singur lucru, acela că nu e Freddie Mercury. Şi chiar şi asta cade în fundal în timpul pieselor unde părţile sale vocale se succed cu înregistrări ale lui Mercury sau se suprapun magistral cu acestea.

În ceea ce priveşte selecţia pieselor, nu cred să fie cineva nemulţumit – toate hit-urile sunt acolo, înconjurate de jocuri de lumini, proiecţii din arhiva trupei, schimbări de recuzită şi o excelentă dinamică a scenei: Another One Bites the Dust, Somebody to Love, A Kind of Magic, Under Pressure, Crazy Little Thing Called Love, I Want to Break Free, I Want It All, Radio Ga Ga sau We Will Rock You. Între acestea apar şi propriile mele preferinţe, cele care mă fac să mă bucur de ele cât de întregul concert – Love of My Life (cu partea vocală asumată de May şi de întreaga audienţă), Who Wants to Live Forever, Bohemian Rhapsody (piesă pentru care, să fi fost singura înregistrată vreodată de Queen, trupa îşi merită cu prisosinţă locul în istorie) şi We Are the Champions. Perfect.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Concerte and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s