Madrid Ziua 6: Toledo

Spre deosebire de micile controverse legate de numele Madridului, în ceea ce priveşte Toledo lucrurile sunt clare – originea denumirii este latinul „Toletum”, aşa cum apare în scrierile istoricilor despre secolul al II-lea î.Hr., împreună cu descrierea unui oraş al celţilor carpetani; deşi redus în dimensiuni, acesta are drept avantaj cadrul natural oferit de Fluviul Tajo în ceea ce priveşte apărarea şi poziţia strategică. Ulterior, cetatea devine parte a Imperiului Roman, îşi măreşte suprafaţa fortificată şi, în secolul al V-lea, devine un centru al elitelor bogate din Peninsula Iberică. Un veac mai târziu, sub stăpânire vizigotă, Toledo devine capitală a peninsulei, iar acest lucru are efect nu doar asupra vieţii economice, ci şi asupra celei spirituale: aici se ţine un şir lung de întruniri clericale, se construiesc numeroase biserici, se dezvoltă învăţământul, se încurajează literatura şi apar marile biblioteci particulare; în plus, episcopii din Toledo deţin o susţinere din partea confraţilor lor din întreaga peninsulă despre care se spune că nici papa nu ar fi beneficiat. Toate aceste sunt curmate în primii ani ai secolului al VIII-lea, când maurii şi berberii veniţi dinspre Africa pun stăpânire pe aproape întreaga peninsulă, îi cotropesc capitala şi îi masacrează înalta nobilime. Fără titlul de capitală, care se mută la Cordoba, de unde musulmanii guvernează Andaluzia, declinul oraşului este accentuat şi de divergenţele între etniile invadatoare, adesea transformate în răscoale şi asedii. Cu toate acestea, Toledo de la cumpăna mileniilor este numit şi „Oraşul celor trei civilizaţii”, întrucât perioada numită La Convivencia desemnează convieţuirea relativ armonioasă a creştinilor mozarabi (neconvertiţi la Islam, dar care preiau elemente de cultură şi limbă arabă), musulmanilor şi evreilor.

Secolul al XI-lea reprezintă momentul de răscruce în care Alfons al VI-lea de Castilia, împreună cu aliaţii din Leon, reuşeşte să ia în stăpânire Toledo – primul pas important în recucerirea teritoriilor spaniole de către creştini. Cum preluarea are loc prin capitulare fără luptă, comunităţile necreştine sunt protejate prin decret, iar cetatea nu suferă nicio distrugere. Mai mult, îşi sporeşte anvergura ca centru cultural, artistic şi politic, întrucât moştenirea arabă şi iudaică nu numai că nu este distrusă, ci îmbogăţită prin traduceri în castiliană şi latină, pentru ca apoi să ia drumul restului Europei. Secolul al XV-lea îşi aduce contribuţia la expansiunea economică bazată pe monedă proprie, prin faptul că oraşul devine principalul producător castilian de postavuri, alături de mărfuri pentru care era deja renumit – mătase şi arme. Nu este de mirare că secolul al XVI-lea găseşte Toledo cu titlul de capitală a Castiliei şi cu supranumele de „Oraş imperial”, aici aflându-se curtea lui Carol al V-lea de Habsburg – suveranul Imperiului Spaniol şi al Imperiului Romano-German. Se poate spune că aceasta este perioada de maximă înflorire, urmată de trecerea într-un con de umbră atunci când centrul administrativ şi reşedinţa imperială se mută la Valladolid şi, apoi, Madrid. E drept că, din aceste cauze aferente secolului al XVII-lea, Toledo îşi pierde treptat din relevanţa politică şi economică (dar nu şi ecleziastică) pe parcursul a patru veacuri, însă există şi o parte pozitivă a acestui proces: bogatul său patrimoniu cultural şi arhitectonic este păstrat aproape nealterat, ceea ce-l transformă astăzi într-unul dintre cele mai fermecătoare oraşe vechi spaniole. Singurul episod al istoriei contemporane care îi zguduie temelia se desfăşoară în timpul Războiului Civil: intensul asediu al republicanilor asupra fortăreţei care, timp de două secole, a funcţionat ca academie militară; acestuia îi urmează bombardamente ale pieţelor, execuţii publice şi o permanentă stare conflictuală, până la recucerirea de către armata franchistă. În anii ce urmează, Toledo beneficiază, ca şi Madridul, de neintrarea Spaniei în al Doilea Război Mondial, iar acesta este unul dintre motivele pentru care imensa moştenire pe care oraşul a preluat-o de la cele trei culturi coexistente se păstrează aproape intactă şi astăzi.

Apelăm din nou la unul dintre trenurile de mare viteză puse la dispoziţie de RENFE, căile ferate spaniole, care ne duce din Puerta De Atocha până în gara Toledo, adică vreo optzeci de kilometri, în puţin mai mult de jumătate de oră. Imediat cum coborâm, ne dăm seama că gara, Estación de Toledo, este un obiectiv turistic în sine. Construită în primii ani interbelici, frumoasa clădire preia stilul neomudéjar, în spiritul păstrării moştenirii artistice şi arhitecturale maure, căruia îi adaugă lumină şi culoare prin numeroasele vitralii colorate.

O luăm pe jos spre apa fluviului aici încă suficient de mic cât să-i putem spune râu (Río Tajo), pe Paseo de la Rosa, de unde avem în prin plan „Oraşul Imperial” în toată măreţia lui. Traversăm apa pe Puente de Alcántara, construit iniţial de romani în secolul al III-lea şi refăcut de mauri şapte veacuri mai târziu, multă vreme singura cale de acces în oraş. Turnul său vestic poartă numele de „El Sabio”, iar această structură gotică din secolul al XIII-lea ne însoţeşte paşii în timp ce intrăm în cetate pe Puerta De Alcántara; ridicată în secolul al X-lea, păstrează şi acum aspectul porţilor arabe, cu partea de sus ca o cupolă tăiată brusc.

Urcăm pe aleea pietonală şerpuitoare Bajada Alcántara până în Plaza de La Concepción, unde se află Convento de La Concepción; deşi construită târziu, în secolul al XVII-lea, mănăstirea adoptă un exterior neo-romanic pentru a se armoniza cu restul clădirilor. În aceeaşi piaţă venim în faţa intrării minuţios decorate în Museo de Santa Cruz, ale cărui galerii se desfăşoară în incinta clădirii gotice din secolul al XVI-lea unde funcţiona cândva un spital. Exponatele includ vestigii medievale, scrieri vechi, porţelan pictat, vitralii preţioase, iar edificiul în sine dezvăluie un frumos patio, cu arcade şi scări lucrate în detaliu, decor din plăci ceramice Carranza şi mozaicuri colorate. Însă cea mai importantă parte a muzeului o reprezintă colecţia – temporară, se pare – de pânze religioase semnate de El Greco – Mahrama Sfintei Veronica, Sfânta Familie, Sfântul Petru, Fecioara Imaculatei Concepţii şi alte câteva opere ale celebrului pictor al cărui nume e strâns legat de Toledo.

Înapoi în piaţă, ne oprim lângă statuia lui Miguel de Cervantes, cu care Paul ţine neapărat să se fotografieze. În spatele bronzului cât un stat de om se deschide Arco de la Sangre; datând din secolul al X-lea, aceasta este probabil singura „spărtură” în zidul interior din vremurile arabe, când se numea „Bab al-Yay” – Poarta Cailor. Dincolo de ea, intrăm în Plaza de Zocodover, cea care a fost dintotdeauna piaţa centrală din Toledo şi reprezintă cea mai bine conservată mostră a oraşului maur din secolul al X-lea; numele său e transpunerea în castiliană a denumirii arabe „obor de vite”. Suntem pe dată înconjuraţi de  terase, berării, hanuri, magazinaşe, instituţii ale statului şi o forfotă perpetuă.

Ne retragem din aglomeraţie pe Calle de la Paz, spre Museo del Ejército – muzeul armelor care a pus stăpânire pe cea mai fortificată parte a cetăţii, Alcázar de Toledo; construit în secolul al III-lea de romani, ansamblul de fortificaţii a fost restaurat şi transformat de către spaniolii secolului al XVI-lea într-un palat de mari dimensiuni. Acum impunătoarea clădire găzduieşte în expoziţie permanentă istoria armatei şi armelor în Toledo şi, prin extensie, în Spania. Sunt afişate armuri de ostaşi şi cai, corturi de război, uniforme şi arme de paradă, miniaturi ce prezintă tipuri de formaţii militare, iar un patio grandios, inundat de soare, este dedicat statuii din bronz a lui Carlos I. Nu sunt uitate principalele evenimente militare pe care le-a trăit oraşul, inclusiv celebrul asediu din timpul Războiului Civil; o cameră în care se afla comandamentul a fost păstrată în starea jalnică în care au lăsat-o luptele, iar o plăcuţă descrie ce s-a întâmplat.

A las 4,30 un avión enemigo efectuó un reconocimiento sobre el Alcázar y alrededores. A las 10,00 horas, el jefe de las milicias llamó por teléfono al comandante militar, notificándole que tenía en su poder un hijo suyo y que le mandaría fusilar si antes de diez minutos no nos rendíamos, y para que viese que era verdad, se ponía el hijo al aparato, el cual, con gran tranquilidad, dijo a su padre que no ocurría nada, cambiándose entre padre e hijo frases de despedida de gran patriotismo y fervor religioso. Al ponerse al habla el comandante militar con el jefe de las milicias, le dijo que podría ahorrarse los diez minutos de plazo que le había dado para el fusilamiento de su hijo, ya que de ninguna manera se rendiría el Alcázar. A las 20:00 horas fue bombardeado el Alcázar por un avión trimotor que arrojó unas quince bombas. Bajas de ese día: dos capitanes muertos, un guardia herido y un contuso. Comandancia militar de Toledo. Diario de operaciones del asedio (La ora 4:30 un avion inamic a efectuat o recunoaştere asupra Alcázar-ului şi împrejurimilor. La ora 10:00 şeful miliţiei i-a telefonat comandantului militar, informându-l că îl ţine ostatic pe fiul lui şi că îl va executa dacă nu ne predăm, iar pentru a-i arăta că e adevărat l-a pus pe fiul acestuia la telefon, care i-a spus calm tatălui că nimic nu s-a întâmplat, între tată şi fiu schimbându-se fraze de un mare patriotism şi fervoare religioasă. Din ce am surprins în discuţia avută de comandantul militar cu şeful miliţiei, acesta i-a spus că poate economisi cele zece minute acordate înainte de a-i ucide fiul şi că Alcázar nu se va preda sub nicio formă. La ora 20:00, Alcázar a fost bombardat de un avion trimotor care a lansat aproximativ cincisprezece bombe. Bilanţul zilei: doi căpitani morţi, un paznic rănit şi un om lovit. Comandamentul din Toledo. Jurnalul operaţiunilor de asediu.)

Ne reluăm plimbarea pe străzi prin spaţiul îngust descris de Travesía Barrio Rey, ce ne aduce în Plaza Magdalena; aici se înalţă Iglesia de La Magdalena, una dintre primele biserici construite de franci după recucerirea oraşului, cel mai probabil din secolul al XI-lea, de unde şi forma sa romanică încărcată de influenţe maure. Urmăm labirintul de străzi înguste până în Plaza Mayor, dominată de o instituţie culturală cu aspect neoclasic, specific secolului al XIX-lea – Teatro de Rojas. Tot aici se află intrarea din Calle Chapinería în Capilla de San Pedro, acea parte a catedralei din Toledo destinată numai celor care vin să se roage; cu toate acestea, capela reuşeşte să ofere o mică mostră a colosului gotic pe care urmează să-l vizităm.

În apropiere, Plaza del Ayuntamiento apare într-un context atipic – în ciuda celor trei mari şi importante edificii care o flanchează, nu este ea piaţa principală a oraşului ci, aşa cum am arătat mai devreme, Plaza de Zocodover. Prima care ne captează atenţia este Ayuntamiento de Toledo, un frumos baroc al secolului al XVI-lea ce încorporează elementele clădirii demolate pentru a-i face loc. Alături, fondat în aceeaşi perioadă, Palacio Arzobispal adoptă o formă mai recentă neoclasică, garnisit cu temele originale baroce. Însă punctul fierbinte al pieţei îl reprezintă Catedral Primada Santa María de Toledo; odată intraţi în măreaţa structură gotică prin Puerta del Perdón, înţelegem de ce este considerată vârful de lance al arhitecturii gotice în Spania şi e cunoscută şi sub numele latin „Dives Toletana”. Construită în plin avânt al curentului gotic, în secolul al XIII-lea, catedrala adună splendoarea acestuia în cadrele monumentale ale uşilor şi în uşile în sine, în orgile opulente, în numeroasele ferestre înguste şi colorate datorită vitraliilor, în corul splendid şi în altarul grandios. Toate acestea primesc din plin influenţele stilului mudéjar, superb integrat în baza catolică prin picturile murale şi arcadele tavanelor mai joase. O piesă deosebită a bisericii o reprezintă grupul sculptural baroc din ambulatoriul aflat în spatele altarului, numit El Transparente; datorită modului în care artiştii s-au jucat cu lumina, forma, bronzul şi marmura, cei aflaţi în ambulatoriu pot vedea în tabernacol ca şi cum acesta ar fi… transparent. În plus, şi aici există o colecţie de tablouri ale lui El Greco sau ale şcolii sale, cel mai important fiind Dezbrăcarea lui Hristos de haina de purpură, expus într-un mic muzeu. Asemeni multor clădiri spaniole, laice sau religioase, şi această catedrală are un mic patio, acea curte interioară înconjurată de un portic boltit, decorat cu şiruri de fresce; la capătul unuia dintre coridoare se găseşte capela care păstrează pictura murală din cei mai vechi ani ai lăcaşului de cult, într-atât de bătrână încât în chipurile sfinţilor se regăsesc trăsături bizantine.

Reluăm drumurile pe străzi şi urmăm Calle Trinidad, pe lângă Iglesia de San Marcos,  un baroc masiv, adaptat la peisajul urban existent în secolul al XVII-lea, lucru observabil mai ales la clopotniţa octogonală, asemănătoare unui turn de apărare. Plaza Conde ne întâmpină cu Iglesia de Santo Tomé, datând din secolul al XII-lea; stilul romanic în care se reflectă influenţe orientale este îmbogăţit ulterior cu o lucrare de mari dimensiuni a lui El Greco, Înmormântarea Contelui de Orgaz. Alături de biserică îşi întinde una dintre aripi Palacio de Fuensalida, conac nobiliar din prima jumătate a secolului al XV-lea.

Începând cu Calle San Juan de Dios, întâlnim un şir de străduţe şi piaţete înghesuite, pline de farmec, dedicate comerţului cu reproduceri de arme, cu evantaie delicate şi cu ceramică pictată. Spre capătul ei găsim indicaţii către Casa Memorială El Greco, de fapt o reconstituire a clădirii din secolul al XVI-lea în care a locuit pictorul. Conacul cu pivniţă şi curte interioară, deservit de o grădină generoasă, aduce în mijlocul decorului mauro-mediteranean frânturi din viaţa artistului grec ce a tradus curentul Renaşterii într-o abordare cu adevărat originală. Ca dovadă, deşi discipolii care au învăţat pictura în atelierul său au încercat să ducă mai departe acel stil anume de a picta, există deosebiri evidente faţă de opera maestrului. Este expusă şi aici, în casa-muzeu, o serie de lucrări, majoritatea cu subiect religios, ocazie cu care observăm încă o dată cum în picturile „grecului” adoptat de Toledo există un dozaj aparte de lumină, umbră, culoare şi unghiuri care le fac inconfundabile.

Lângă casa memorială se deschide un scuar verde pe nume Jardines del Paseo del Tránsito, care-mi place în special pentru vederea foarte bună asupra râului, cu ruinele fostelor fortificaţii pe care acum cuibăresc tot felul de păsări acvatice şi malul stâncos, abrupt, de vizavi, care confirmă scrierile latine iniţiale – aşezare bine apărată de cadrul natural. Pe unul dintre colţuri îşi deschide uşile un alt spaţiu arhitectural-expoziţional, şi anume Muzeul Sefardic. Acesta este găzduit de Sinagoga del Tránsito, construită în secolul al XIV-lea, şi e remarcabil datorita stucaturilor în stil mudéjar de pe arcade, unde albeaţa lucrăturii este pusă şi mai mult în valoare de cele câteva pete de fundal roşu-verde.

În căutarea unui loc unde să ne aşezăm, o luăm pe învecinata Calle de los Reyes Católicos şi facem o primă încercare la restaurantul hotelului de lux San Juan de los Reyes; cum însă întreaga terasă este goală şi nu apare niciun ospătar, nu avem ocazia de mânca în deja omniprezentul stil mauro-castilian. Şansa ne surâde însă repede, pentru că în Plaza Barrio Nuevo găsim locul ideal pentru a lua prânzul: restaurantul unuia dintre numeroşii francezi stabiliţi în Toledo; numele localului este „Dehesa de Majazul – La Perdiz”, unde specialitatea casei este sugerată chiar de nume: prepeliţa. Nu are sens să spun că mâncarea este deosebit de gustoasă, iar vinul casei îndeplineşte simţul critic din ce în ce mai cizelat al lui Paul.

După ce ne punem burta la cale, reluăm drumurile, însă nu avem prea mult de mers, pentru că vizavi se ascunde în spatele unui zid gros Sinagoga de Santa María La Blanca. Această sinagogă în stil maur din secolul al XII-lea, transformată în biserică, se revendică a fi cea mai veche clădire a cultului mozaic ce încă există în Europa. În spatele unei faţade solide şi lipsite de decor, se întind şiruri-şiruri coloanele şi arcadele maure, într-o prelungire continuă a stucaturilor şi formelor, totul inundat de lumina solară, devenită şi mai albă în acest spaţiu al nuanţelor pale.

Restul străzii până în Plaza San Juan de los Reyes este flancat de ateliere cu manufacturi şi dugheni cu antichităţi dispuse în jurul Şcolii de Arte, fiecare dintre ele momind trecătorii să-şi cheltuiască banii – şi nu puţini. Într-un final ajungem la Monasterio de San Juan de los Reyes, ocazie cu care aflăm că spaniolii, fie ei şi într-un oraş turistic, nu-şi dezmint numele de latini mediteraneeni – programul de vizită nu s-a terminat, dar porţile s-au închis demult. Din fericire, biserica este în continuare deschisă, aşa că putem admira în voie acest gotic flamand din secolul al XV-lea. Interesant este faptul că, deşi clădirea a fost ridicată la mult timp după sfârşitul stăpânirii arabe, elemente ale stilului maur se regăsesc din plin şi aici, de la forma specifică cetăţilor-kasbah la decorul geometric şi vegetal precum cel din medersele arabe.

Dintr-un colţ al răscrucii de drumuri porneşte zidul gros cu care se împrejmuieşte, Palacio de La Cava, ce aduce în târziul secol al XVI-lea câteva motive ale moştenirii maure, pentru ca mai jos să ne întâmpine în Plaza Cambrón o reprezentantă a aceleiaşi perioade – Puerta del Cambrón, cale de acces dinspre apusul cetăţii. Noi rămânem însă în interiorul zidurilor şi o luăm pe Calle Real. Trecem de faţada neoclasică şi funcţională în acelaşi timp cu care Hospital Nuncio Nuevo, construit la finalul secolului al XIX-lea, aproape că invadează strada îngustă şi ajungem în Plaza de La Merced. Aici ies în evidenţă două clădiri, opuse atât geometric, cât şi ca stil şi funcţionalitate. Pe de-o parte avem neo-barocul elaborat din a două jumătatea a secolului al XIX-lea ce decorează Diputación Provincial, pe de altă parte clopotniţa asemănătoare unui avanpost în stil mudéjar anunţă bătrâna Iglesia de Santa Leocadia; se spune că masiva clădire din secolul al XIII-lea a fost construită pe locul casei natale a sfintei.

Este momentul când părăsim pentru o vreme interiorul cetăţii, coborâm pe scările rulante în Paseo Recaredo şi mergem prin afara zidurilor până la Rotonda Glorieta de la Reconquista. Rămânem însă cu ochii la fortificaţii, în mijlocul cărora identificăm mai întâi Puerta de Alfonso VI, „decupată” în secolul al X-lea, apoi Puerta Bisagra, căreia uneori i se adaugă şi „Nueva” la nume pentru că iniţial titlul îl deţinea cea întâlnită anterior. Reconstruită în secolul al XVI-lea peste vechea poartă maură, Puerta Bisagra are forma unui patio cu punct central statuia lui Carlos al V-lea; turnurilor circulare exterioare, decorate cu heraldica leului pentru León şi a castelului pentru Castilia, le corespund alte două turle rectangulare din faţada interioară, asemănătoare unei biserici.

Înapoi în cetate dăm de Plaza Santiago Arrabal, dominată de cazemata pe nume Iglesia de Santiago del Arrabal; această biserică din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în care decidem să nu intrăm din cauza slujbei de seară, este considerată cel mai bun exemplu de artă mudéjară din Toledo, iar o privire aruncată decorului faţadei sau ferestrelor clopotniţei este suficientă pentru a înţelege de ce. Scuarul se prelungeşte în Plaza Estrella, pe a cărei latură trece aproape neobservată în crepuscul Ermita de la Virgen de la Estrella, o capelă barocă micuţă, de la începutul secolului al XVII-lea, remarcabilă datorită superbului altar aurit, închinat Fecioarei.

Calle Real del Arrabal ne scoate din nou în afara zidurilor, de unde se vede în valea adâncă şi largă a râului clădirea renascentistă, dominată de enorma cupolă a clădirii din secolul al XVI-lea în care coexistă Hospital Tavera şi Colegio San Juan Bautista. Drumul ne duce şerpuit spre Puerta del Sol, care-şi păstrează silueta maură din secolul al XIV-lea, împodobită cu tot felul de modele şi basoreliefuri ce capătă alte dimensiuni în lumina serii. Dincolo de ea se află Puerta de Valmardón, care şi-a pierdut funcţionalitatea odată cu construirea celei mai sus amintite; construită în secolul al X-lea, e posibil ca ea să fie cea mai veche poartă a oraşului aflată încă în picioare. Aleea pietruită ce trece pe sub arcada ei uitată de vreme duce la Mezquita del Cristo de la Luz, fostă moschee de la sfârşitul secolului al X-lea, transformată în biserică; constat încă o dată cât de armonios se îmbină acel stil romanic cu aspect de fortificaţie, fie ea şi în miniatură, cu elementele maure bazate pe modelarea cărămizii.

Mai sus, Plaza de San Vicente dezvăluie pe una dintre laturi Círculo de Arte; clădirea maură, mai veche decât prima sa atestare documentară din secolul al XII-lea, a fost ocupată cândva de Iglesia de San Vicente, apoi a devenit gazdă a acestei instituţii culturale. Ne mişcăm destul de haotic pe străduţele tot mai întunecate şi ajungem astfel în Plaza Padre Juan de Mariana. Aici întâlnim o raritate aproape în Toledo – faţada de un baroc ostentativ, ca la carte, pe care o afişează Iglesia de San Ildefonso, biserică iezuită din secolul al XVII-lea; cele două turnuri impresionante, coloanele aparente, statuile sfinţilor ce marchează intrarea şi frontonul monumental domină piaţa devenită dintr-odată şi mai micuţă.

Hotărâm să punem punct aici şi, cu mersul trenurilor în mână, ne grăbim spre gară. Îmi rezerv totuşi câteva momente pentru a mai trage câteva cadre nocturne de lângă Puente de Alcántara, cu cetatea îmbrăcată în lumina galbenă a felinarelor. Ajungem destul de târziu în Madrid şi o luăm agale spre casă, pe lângă Palacio Real şi Catedral de la Almudena, înveşmântate de asemenea în misterioasele straie ale nopţii, vag date la o parte de iluminatul stradal.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s