Madrid Ziua 2

Duminică de dimineaţă îl preiau pe Paul din Plaza Alonso Martínez, din apropierea căreia a fost la biserica românească. Lăsăm în urmă Edificio De Filomena Pellico, cu suliţele sale de pe acoperiş terminat în nişte roze asemănătoare fulgilor de nea şi pornim prin Plaza Santa Bárbara. Urmăm o stradă plină de magazine de firmă, cafenele şi bistrouri, Calle de Hortaleza, în căutarea intersecţiei cu Calle de Fernando VI, pe care reuşim să o ratăm la prima trecere. Ne întoarcem şi găsim până la urmă ceea ce căutam, şi anume Palacio Longoria; construit în primii ani ai secolului al XX-lea pentru nobilul al cărui nume îl poartă, conacul este unul dintre reprezentanţii madrileni de seamă ai modernismului spaniol datorită stilului Art Nouveau asemănător celui cu care a împânzit Gaudí Barcelona.

Următoarea oprire o facem în Plaza de Chueca, în jurul căreia se desfăşoară cochetul cartier omonim plin de reşedinţe aristocratice, apoi în micuţa Plaza de Vázquez de Mella centrată pe statuia politicianului spaniol care-i dă numele. O luăm pe Calle de Fuencarral, unde Paul salivează din greu la vederea numeroaselor magazine unde se vând picioare de porc, iar Calle de la Montera ne scoate în spaţiul enorm descris de Plaza Puerta del Sol. Acum că ajungem aici pe lumină, putem studia mai în detaliu Real Casa de Correos, în special ceasul cu care această clădire neoclasică impunătoare domină piaţa de vreun sfert de mileniu. În faţa sa, două monumente din bronz îşi dispută întâietatea: statuia ecvestră a lui Carlos al III-lea şi statuia ce reuneşte cele două simboluri ale Madridului, Ursul şi căpşunul; nu ştiu de ce, dar am impresia că ursul câştigă la capitolul notorietate.

Ne îndreptăm o vreme pe luxoasa Calle de Alcalá, care ne încântă de la început cu modernismul incipient, din antebelic, în spiritul căruia e realizat Casino de Madrid. Lui i se opun clădirile neoclasice, din perioada interbelică, pe care le afişează elegantele Banco de Bilbao şi Teatro Alcázar, pentru ca între toate aceste edificii drapate în alb sau pastel discret să iasă clar în evidenţă, mică şi roşie, Iglesia de las Calatravas; alt contrast pe care îl propune bisericuţa este barocul elaborat din secolul al XVII-lea.

Ne întoarcem pe Calle Sevilla care ne aduce în Plaza de Canalejas, loc unde am ajuns şi ieri. De data aceasta o luăm pe Calle del Príncipe până în Plaza de Santa Ana, un mic colţ de cultură. Aceasta este a doua piaţă pe care îşi desfăşoară aripile Edificio Simeón, acea combinaţie de eclectism cu Art Deco pe care am admirat-o cu o zi în urmă. Însă mai importantă de atât este prezenţa celor două teatre de la sfârşitul secolului al XIX-lea care justifică statuia dramaturgului Federico García Lorca, aflată într-un colţ al pieţei. Teatro de la Comedia îşi desfăşoară activitatea într-o clădire neoclasică minionă, discretă şi retrasă, singurul decor care o scoate în evidenţă fiind frizele cu modele vegetale. Pe de altă parte, Teatro Español ocupă un edificiu de asemenea neoclasic, însă mult mai ostentativ; nu numai că acesta cuprinde o latură întreagă a pieţei, dar parcă îşi strigă importanţa din întreaga sa faţadă grecească. În imediata apropiere se găseşte şi Iglesia de San Ignacio de Loyola, construită la începutul secolului al XX-lea – o prezenţă neobişnuită datorită stilului său neo-mudéjar, cu elemente maure adoptate atât de târziu.

De aici, o luăm pe străduţe şi pasaje, printre tot felul de bodegi decorate cu desene colorate pe faianţă, spre Plaza Puerta del Sol şi mai departe pe Calle Mayor; aşa cum îi spune şi numele, este cea mai importantă arteră a centrului turistic şi cam toate celelalte străzi, mici sau mari, găsesc un mod de a o intersecta. Statutul său de prim rang este întărit de aspectul conacelor care o flanchează sau magazinelor prezente aici. Casa Ruiz de Velasco este o reprezentantă de seamă a modernismului spaniol de la începutul secolului al XX-lea şi nu face economie în forme fluide sau organice. În apropiere, Compañía Colonial provine din aceeaşi perioadă, ceva mai reţinută în trăsături moderniste, însă elementul deosebit pe care-l aduce în plus este ceramică Zuloaga.

Trecem de bijuteria Finarte identificată prin basorelieful de pe colţ ce înfăţişează un făurar, iar Calle Felipe III cu filateliile sale duce în Plaza Mayor – sau buricul târgului. Rectangulară, construită respectându-se principiile clasice, piaţa se desfăşoară în jurul statuii ecvestre a lui Felipe al III-lea, cel care a fondat acest scuar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Toate clădirile care o înconjoară datează de atunci, iar două dintre ele ies cu adevărat în evidenţă. Casa de la Panadería sau „Brutăria” îşi împrumută aspectul de la Alcázar de Toledo şi este singura latură împodobită cu fresce, frumoase picturi inspirate de personaje mitologice. Casa de la Carnicería, „Măcelăria”, păstrează aspectul sobru, neoclasic, de fortăreaţă urbană. Tot aici se află unul dintre restaurantele lanţului Museo del Jamón, vestit pentru jambonul servit şi alte bunătăţi adiacente. Paul bate apropouri de când am ajuns aici, aşa că acum n-am de ales şi cedez unui prânz la acest „muzeu”. Sincer, la cât este de lăudat, dezamăgirea e cruntă; mâncarea ca mâncare, să zicem că mie nu-mi plac deloc specialităţile de porc, dar servirea este execrabilă, de parcă ne-ar face o mare favoare. De evitat în continuare, căci nu e ca şi cum n-am avea unde să mâncăm în Madrid.

Unul dintre aceste locuri se află în imediata apropiere, adică în Plaza de San Miguel, vizavi de blocul de pe colţ în al cărui acoperiş se prăbuşeşte Icar. Din păcate, acum nu ne mai este foame, dar altfel am încerca una dintre tejghelele cu tăvi enorme, aburinde şi îmbietoare întinse în Mercado de San Miguel. Această piaţă agro-alimentară deschisă în ultimii ani antebelici arată faţa utilitară a acelui Art Nouveau bazat pe structura de fier, pereţi exteriori din sticlă şi decor din ceramică, întâlnit într-o fază şi mai elaborată la celebra La Boqueria. Fără a se putea lăuda cu dimensiunile, diversitatea sau aspectul artistic al pieţei barceloneze, Mercado de San Miguel nu-şi dezamăgeşte totuşi clienţii: mâncare proaspătă sau gătită, de cumpărat sau servită pe loc, vinuri alese şi o forfotă înghesuită de nedescris.

Ne continuăm plimbarea pe Calle Mayor şi ajungem în Plaza de la Villa, unul dintre centrele cetăţii medievale. Casa de la Villa, cea mai tânără construcţie din scuar, a fost cândva primăria oraşului; ridicată la jumătatea secolului al XVII-lea, aduce elemente renascentiste peste structura barocă, specifică epocii în care a fost concepută. Vizavi de ea, Casa de los Lujanes şi turnul său care îmbină goticul cu stilul mudéjar păstrat din moştenirea maură, datând din prima parte a secolului al XV-lea, se numără între cele mai vechi construcţii civile păstrate în Madrid. Statuia amiralului Álvaro de Bazán, înconjurată de un rond de flori, străjuieşte o apariţie interesantă, Casa de Cisneros; caracterizată prin stilul plateresc din secolul al XVI-lea, clădirea este una specifică Renaşterii spaniole prin modul în care imitarea prelucrării metalelor preţioase este integrată în faţada sa.

La ieşirea din piaţă, se înalţă zidul de cetate al unei mănăstiri baroce de la începutul secolului al XVII-lea, Convento del Corpus Christi; nu se vizitează, însă în micul magazin aferent se găsesc produse ale mănăstirii, precum miere şi săpun aromat. Un mic detur pe Calle de San Justo ce ne duce la Basílica Pontificia de San Miguel, un baroc opulent de la jumătatea secolului al XVIII-lea; nici aceasta nu se vizitează, lucru ce nu ne miră dacă ţinem cont de faptul că e una din reprezentantele directe ale Vaticanului în oraş. Peste drum se află Biblioteca „Iván de Vargas”, identificabilă prin simpatica statuie din bronz a Cititorului.

De cealaltă parte a Calle Mayor, ajungem uşor în Plaza de San Nicolás, acolo unde se înalţă Iglesia de San Nicolás înveşmântată în al său gotic timpuriu, suprapus peste o bază romanică. Cum biserica datează din primii ani ai secolului al XIII-lea, turnul maur chiar de mai devreme, posibil ca făcând parte dintr-o fostă moschee pierdută în negura vremurilor, acest lăcaş de cult îşi dispută renumele de cea mai veche biserică din oraş.

Aici punem punct celei de-a doua zile de plimbări madrilene şi o luăm la pas spre casă, peste pavaje cu urşi şi căpşuni. Seara o dedicăm filmului, deloc spaniol dar aflat în mare vogă, mai ales că tocmai se desfăşoară premiile Oscar. Mergem la Cines Ideal, identificat de ieri, la The Revenant, cum altfel decât subtitrat; ne bucură să aflăm că toate filmele ce rulează acolo au sunetul original şi subtitrarea în spaniolă, nu sunt deci dublate, ceea ce explică parţial faptul că până acum am întâlnit destul de mulţi localnici care să ne răspundă în engleză.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s