Plimbări belgiene: Gent

Capitala Flandrei de Est, cunoscută sub numele flamand de Gent sau francez de Gand, ia prima formă ca aşezare la jumătatea secolului al VII-lea, în jurul a două mănăstiri fondate de Sfântul Amand; ce-i drept, zona de confluenţă a râurilor Leie şi Scheldt este locuită din Paleolitic, cu o anume continuitate în perioada romană. Veacurile ulterioare înfiinţării oraşului stau sub semnele contradictorii ale atacurilor vikinge şi protectoratului flamand, pentru ca în secolul al XI-lea Gentul să devină oraş-stat. Mai mult, peste încă două veacuri, buna poziţionare pe cursurile de apă şi pământul propice oieritului transformă aşezarea în cea mai mare aşezare europeană de la nord de Alpi – mai populată decât Londra, Köln sau Moscova. O bună parte din istoria Gentului este legată de producerea şi prelucrarea lânii, mai târziu de industria textilă şi de relaţiile comerciale cu Anglia şi Scoţia; un alt aspect al istorie sale se referă la rebeliunile repetate în încercarea de a-şi menţine independenţa, la confruntările dintre casele domnitoare în Austria şi Franţa pentru supremaţia asupra Europei şi la relaţiile politice cu Olanda căreia i se şi alipeşte o perioadă. În perioada modernă importanţa oraşului scade în favoarea învecinatului Bruge, păstrându-se însă linia industrială adoptată cu ceva timp în urmă – de exemplu, este primul oraş din Europa continentală atins puternic de Revoluţia Industrială prin mecanizarea prelucrării inului şi bumbacului. Cele două Războaie Mondiale nu ocolesc Gentul, însă impactul este minim, iar oraşul nu e supus bombardamentelor intense.

Primul lucru care te întâmpină când ajungi în metropola flamandă este Gent-Sint-Pieters, gara centrală din Gent finalizată la începutul secolului al XX-lea cu ocazia unei ediţii a Expoziţiei Universale; tributară unui stil eclectic şi preluând aspectul unui far terestru, uriaş şi roşcovan, clădirea îmbină artisticul frescelor interioare cu utilul atât de necesar celei de-a treia gări belgiene în ceea ce priveşte fluxul de călători. De aici până în centru o variantă este să iei tramvaiul, însă după o vreme îţi dai seama că, din cauza aglomerării străzilor tot mai înguste, e mai bine să cobori şi să continui pe jos. Ajungi astfel fără greutate în Korenmarkt, centrul comercial al oraşului încă din Evul Mediu, când aici se afla piaţa de porumb. Numeroasele terase şi cafenele care se întind în toate direcţiile sunt eclipsate de gotica Postgebouw, fosta clădire a poştei, dar mai ales de Sint-Niklaaskerk. Fondată în secolul al XIII-lea, impunătoarea biserică gotică se distinge prin piatra gri-albăstruie în care a căpătat formă şi prin capelele destinate ghildelor din împrejurimi. În spatele său se întinde Poeljemarkt, al cărei punct central îl reprezintă turnul cu ceas, Belfort, alipit de Lakenhalle – sala ţesăturilor. Construit în secolul al XIV drept important punct de observaţie, Belfort-ul gotic din Gent a devenit unul dintre cele mai pregnante simboluri ale oraşului şi cel mai înalt turn de acest fel din Belgia. Lângă el, Sint-Niklaaskerk este un mic scuar centrat pe statuia scriitorului flamand Jan Frans Willems, dar unde privirea îţi este prinsă de faţada renascentistă a teatrului, NTGent Schouwburg, împodobit cu mozaic pictat. Tot aici apare şi cel de-al treilea turn care contura orizontul cetăţii în perioada medievală, alături de clopotniţa Sint-Niklaaskerk şi de Belfort: turla impunătoare a catedralei închinate Sfântului Bavon, Sint-Baafskathedraal. Începută în secolul al XIV-lea pe baza unor structuri mai vechi, din lemn şi romanice, construcţia catedralei a durat aproape două veacuri şi a avut ca rezultat o clădire masivă gotică de o factură mai degrabă austeră, cu piesă centrală altarul realizat de Jan van Eyck.

În spatele Belfort-ului se află o altă structură gotică târzie, mult mai dantelată şi mai înflorată decât bisericile, şi anume Stadhuis Gent, primăria ridicată în secolul al XVI-lea şi decorată astăzi cu steagul naţional, dar şi al oraşului. O plimbare pe Belfortstraat trece pe lângă vechi clădiri cu aspect gotic sau renascentist, pentru ca finalul să ne regăsească în faţa Sint-Jacobskerk, biserică ceva mai aparte: datând din secolul al XII-lea, arhitectura predominantă este cea romanică, însă nici aceasta n-a scăpat de câteva decoruri gotice, adăugate ulterior. În imediata apropiere Vrijdagmarkt încă îşi îndeplineşte rolul de loc deschis bazarurilor, ale căror tarabe se întind acum nu numai vinerea în jurul statuii omului politic Jacob van Artevelde. Piaţa este interesantă în primul rând datorită clădirilor care o străjuiesc, cu un parfum care străbate timpul de la Renaştere la Art-Nouveau, împletindu-l cu stilul tradiţional flamand şi cu structurile de sticlă-oţel ale modernismului european. Acesta se prelungeşte în Grootkanonplein, acolo unde podul peste Leie din Zuivelbrugstraat este străjuit de un tun roşu şi masiv, fabricat în Gent la jumătatea secolului al XV-lea şi denumit, după un personaj din folclorul flamand, Dulle Griet. Dincolo de pod, de-a lungul apei se întinde Kraanlei, chei pitoresc ce începe cu un şir de căsuţe pitoreşti şi tradiţionale ce formează complexul muzeal Het Huis van Alijn. Cele două maluri îşi oglindesc în apă zidurile din cărămizi roşcate şi acoperişurile în trepte, în timp ce ne conduc spre Vleeshuis Brug, dincolo de care se întinde – taciturnă, alungită şi acoperită de muşchi – Groot Vleeshuis, adică hala măcelarilor unde sunt găzduite numeroase magazine cu produse locale.

Dacă însă nu trecem podul, dăm de Sint-Veerleplein, piaţetă închisă parţial de clădirile vechii pieţe de peşte, Oude Vismarkt. Dar nu acesta este cea care ne atrage atenţia, ci zidurile groase, impunătoare şi mohorâte ale Castelului Conţilor – Het Gravensteen, o structură masivă ridicată la sfârşitul secolului al XII-lea de către Filip de Alsacia. Întunecată şi austeră, cetăţuia înconjurată de un şanţ adânc de apărare este parcă întruchiparea castelului medieval şi nu este de mirare faptul că, după ce a fost salvată de la demolare şi restaurată, a intrat în scenariile câtorva filme cu acţiunea plasată în veacuri de demult. Mai departe, Onthoofdingsbrug ne trece peste un canal desprins din Leie, iar în locul unde acesta revine la râul mamă începe probabil cea mai pitorească parte a Gentului – cheiul format de Korenlei şi Graslei, malurile paralele desfăşurate între Grasbrug şi Sint-Michielsbrug. Şirurile de clădiri ale fostelor ghilde, excelent păstrate în ciuda faptului că unele datează din secolul al XII-lea, transformă plimbarea într-o fermecătoare întoarcere în timp, pentru ca la final să ne întoarcem în punctul de plecare al turului succint prin Gent, Postgebouw. Alături, dincolo de podul cu picioarele decorate cu simbolurile oraşului, scufundată parcă într-o tăcere retrasă, se află Sint-Michielskerk, exponent al goticului târziu de la jumătatea secolului al XV-lea, mult mai reţinut în podoabe arhitectonice; în contrapondere, interiorul etalează decoruri baroce şi neo-gotice, inclusiv lucrări cu semnătura pictorului Antoon van Dyck.

Deşi detaliile locurilor şi clădirilor se observă mai bine în lumina zilei, imaginile nocturne ale Gentului au un farmec aparte, cu atât mai mult cu cât cheiurile şi licăririle oglindirii în ape îşi dezvăluie altă faţă în întuneric. De aceea, o revenire pe jos la gară nu pare deloc absurdă, mai ales dacă aerul umed al malurilor se amestecă din plin cu seninul nopţii de iarnă. Iar câţiva paşi pe Predikherenlei, până la Predikherenbrug, întipăresc în minte arcuiri peste râu şi suliţe înfipte în bolta cerului.

Amprenta lăsată de o istorie scursă între statutul de rută comercială, necesitatea apărării libertăţilor de oraş-stat şi adoptarea industriei textile se vede şi astăzi destul de bine în întregul oraş. Într-adevăr, aspectul Gentului diferă enorm de cel al Brugeului, chiar dacă ambele aşezări îşi înşiră clădirile de-a lungul râurilor şi amestecă străduţele în labirinturi arhaice. Departe de strălucirea şi cochetăria „rivalului” său din vest, Gentul nu cade însă într-o pasă proletară tocmai datorită istoriei vechi şi înfloritoare, care stă zugrăvită în fiecare colţ al centrului.

Fotografii

Advertisements

About mad

https://morbidangeldyana.wordpress.com
This entry was posted in Aşezări urbane and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s